CASATA.MD
TITLURI DE STIRI DIN REPUBLICA MOLDOVA
- Indemnizația zilnică pentru copiii orfani va fi indexată de la 1 aprilie; Cât le oferă statul acestora
- Italia va introduce o carantină obligatorie de 5 zile pentru persoanele sosite din celelalte ţări UE
- Din 1 aprilie va fi aplicată o nouă modalitate de indexare a venitului minim garantat
- Dosarul de învinuire a ex-deputatului român, Cristian Rizea, trimis în judecată; Ce spun procurorii
- Vila cuprinsă de flăcări la Buiucani: Specialiștii au stabilit cauza incendiului
- Doi tineri din Irak, depistați în sudul țării fără acte: Aveau intenția de a traversa ilegal frontiera pentru a ajunge în UE
- Fostul premier Ion Chicu lansează un partid nou - PDCM
- Deputat: Grâul de la Giurgiulești este din rezerva de stat, gestionată de un personaj care a colaborat ilegal cu Tiraspolul
- Judecătorul prins cu mită acum o săptămână, suspendat din funcţie la solicitarea Procuraturii Anticorupție
- Încă șapte teste PCR COVID-19 falsificate și un permis de conducere, ridicate la frontieră
- Decretul privind folosirea Armatei Naționale pe durata stării de urgență a fost publicat în Monitorul Oficial
- „Berliba o rugat-o; Îl juchim oleacă mai tare”: Discuţii dintre pretorul şi şeful-adjunct al IP Ciocana // AUDIO
- Jurnal.md și Jurnal TV au cele mai corecte și obiective știri // SONDAJ
- VIDEO: Viteza excesivă a luat viața a 41 de persoane de la începutul anului
- Coşmar pentru Bayern! Bavarezii, fără Lewandowski în dubla cu PSG din Liga Campionilor! Cât va lipsi polonezul
- ANRE a avizat „cu rezerve” contractele de achiziție a energiei electrice: „Nu există premise legale pentru scumpiri”
- Un bloc de locuit din capitală va fi destinat exclusiv participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobâl
- Înregistratorul de voce al zborului prăbușit Sriwijaya Air a fost găsit în Marea Java, îngropat sub un metru de noroi
- În RM ar putea fi declarată stare de urgență până pe 30 mai; Proiectul a fost avizat de Comisia Juridică // DOC
- Deputat PAS, despre starea de urgență: Majoritatea PSRM-Șor urmărește blocarea alegerilor anticipate
- Doi tineri din capitală, reținuți pentru că au furat mai multe accesorii de la automobile; Bunurile urmau să fie vândute
- Vladimir Moscalciuc, alias „Machena”, trimis în judecată pentru comandarea asasinării unei autorități criminale
- Karim Benzema, pus sub acuzare şi chemat în faţa judecătorilor în "cazul Valbuena"!
- FOTO // Contrabandă de proporții în nordul țării: Mii de pachete de țigări și zeci de litri de pesticide, ridicate
- De Paște, pensionarii cu un venit de până la 4000 de lei vor primi un ajutor de 1000 de lei
- Parlamentul a votat: Stare de urgență până pe 30 mai; „Vreți să amânați alegerile anticipate”
- Moldova vrea revanșa în meciul cu Israel
- Doi ucraineni, reținuți fiind suspectați că au instalat dispozitive de tip „cash trapping” la 50 de bancomate din țară
- CMC a decis readucerea a două terenuri în folosința municipalității; Va fi amenajat un scuar
- Studiile din SUA arată că persoanele vaccinate cu două doze nu transmit aproape niciodată virusul
- VIDEO: 10 ani de la crima de la Durlești; Doar un registru al mostrelor ADN i-ar ajuta pe procurori să descopere criminalul
- Etapa a doua de imunizare împotriva COVID-19 a început: Cine face parte din grupurile țintă
- Lituania se opune recunoașterii vaccinului rusesc Sputnik V pe certificatul de vaccinare european
- „Rețeta” vaccinului Moderna, postată pe internet de oamenii de știință
- Peste cinci milioane de lei vor ajunge în zece sate afectate de calamități; Despre ce localități este vorba
- Coronavirus: China neagă că ar fi ascuns date în cadrul investigaţiei OMS privind originea virusului
- Mohamed Salah aproape de plecare. Atacantul lui Liverpool se gândeşte la un alt club. "Voi juca în Spania"
- Doi tineri originari din Irak, fără acte de identitate, depistați de poliția de frontieră; Intenționau să ajungă în România
- Un tribunal din Bruxelles ordonă guvernului să ridice în 30 de zile toate restricţiile antiepidemice
- Doi polițiști au depus plângere împotriva lui Trump și cer compensații de cel puțin 75 000 de dolari fiecare
- Ce a răspuns Zlatan Ibrahimovic când a fost întrebat cine ar câștiga o luptă dintre el și King Kong
- VIDEO: RM a înregistrat 1871 de cazuri noi de Covid în 24 de ore; 45 de persoane au decedat pe patul de spital
- Militar italian prins în flagrant când îi dădea unui diplomat rus documente secrete NATO
- PAS analizează opțiunea de a contesta la CC decizia de instituire a stării de urgență votată de majoritatea PSRM- Șor
- Kremlinul dezvăluie că Vladimir Putin urmăreşte televiziunile germane pentru a-şi menţine fluenţa
- Accident tragic la Strășeni după ce un șofer a pierdut controlul asupra autovehiculului; A decedat un adolescent de 14 ani
- Cum comentează Maia Sandu posibilitatea de a contesta la CC decizia de instituire a stării de urgență votată de PSRM-Șor
- Brad Pitt a realizat toate cascadoriile din cel mai recent film al său
- 688 de doze de vaccinuri Pfizer au ajuns la „neamuri”, iar 139 - la diferiți șefi; Sandu: „Ne vom adresa la Procuratură”
- Prăjitură cu pere şi zahăr ars
- Remediul naturist care desfundă arterele. Cele cinci ingrediente care fac minuni
- Greșeli pe care le comiți când iei medicamente. Iată ce nu e bine să faci niciodată
- Cum ţii corect POSTUL negru. 10 reguli oferite de un preot faimos
- UTIL / Cum te ajută terapia prin cumpărături
- Horoscopul zilei de azi, 31 MARTIE. Ambiția nativilor din Gemeni este pusă la încercare!
- Sergiu Litvinenco: „Starea de urgență e doar o îcercare să se evite dizolvarea Parlamentului”
- Calendar ORTODOX: Rugăciune pentru mântuirea sufletelor
- Prognoza METEO 31 martie. Cer senin și temperaturi înalte
- ULTIMA ORĂ: Exportul de grâu din rezervele de stat va fi interzis până în data de 12 aprilie
- LIVE - Ședința Consiliului Municipal Chișinău
- NATO / Număr neobişnuit de mare de avioane militare ruseşti în apropierea teritoriului său
- Dispozitivele electronice sau tratamentul medicamentos? Recomandările autorităților britanice pentru renunțarea la fumat
- STARE DE URGENȚĂ - Decretul privind folosirea Armatei Naționale
- Calendar ISTORIC: SUA și Japonia au semnat Tratatul de la Kanagawa, care a pus capăt izolării pe care shogunii Tokugawa o impuseseră Japoniei
- Câinele preşedintelui Joe Biden a muşcat din nou un om
- Dodon spune starea de urgență este „o măsură forțată”
- România: 2 MILIOANE de persoane vaccinate împotriva COVID-19
- Medicii care refuză să se vaccineze trebuie să plece în concediu până la sfârșitul pandemiei
- ALEGERI AMÂNATE! Parlamentul urmează să declare stare de URGENȚĂ
- Octavian Țîcu va depune o sesizare la CC pentru scoaterea în afara legii a Partidului Șor
- Prim-ministru interimar: Nu am văzut altă soluție decât introduceria stării de urgență în Moldova
- Ședințe plenară LIVE - Parlamentul Republicii Moldova
- EXCLUSIV Republica Moldova intră în stare de urgență până pe 30 mai
- Meteo: Zi cu soare în toată țara și temperaturi de +15 °C
- Cursul valutar astăzi în Moldova: Cât costă euro și dolarul
- Guvernul interzice până în 12 aprilie exportul de grâu din R. Moldova
- Horoscop 31 martie 2021. Bună dispoziție și șansa unei promovări la locul de muncă
- Ion Chicu a anunțat cum se va numi partidul său. Cine va face parte din formațiunea politică
- Fostul deputat român, Cristian Rizea, învinuit de PCCOCS de dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin fals în declarații
- (video) Ședința CMC continuă: Organigrama, structura și efectivul–limită al statelor de personal ale preturilor de sector, aprobate de consilierii municipali
- Liderul PSRM, Igor Dodon, propune amânare alegerilor în Adunarea Populară din Găgăuzia din cauza pandemiei
- Un ambasador pentru 3-4 țări: Guvernul a decis lista diplomaților ce vor îndeplini, cumulativ, mai multe funcții
- (video) Proiectul pilot „Tichetarea electronică” în capitală, în derulare
- Cinci persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere, iar trei persoane au fost identificate cu consemn național
- Incendiul de la Buiucani ar fi pornit de la un reșou electric improvizat
- (doc) Alți 3510 angajați din domeniul medical, care au fost contaminați cu Covid-19, vor beneficia de indemnizația unică de 16 mii lei
- Judecătoarea prinsă cu mită, suspendată din funcţie la solicitarea Procuraturii Anticorupție
- Dispozitivele electronice sau tratamentul medicamentos? Recomandările autorităților britanice pentru renunțarea la fumat
- (audio 18+) „O f**t capul că strânge banii de pe Ciocana pentru Pretură și iată ne-au combinat, înțelegi!?” CNA a publicat stenograma discuțiilor dintre pretoră și adjunctul IP
- Igor Dodon l-a felicitat pe Vlad Batrîncea cu ocazia zilei de naștere: „Sunt mândru de activitatea și prietenia ce ne leagă de peste 10 ani”
- Pensiile vor fi indexate cu 3,89% începând cu 1 aprilie curent
- Verticala Fintech 2021 pentru susținerea startup-urilor tech din Moldova: află de ce oportunități poți beneficia în acest program
- Ei bine, în sfârșit! Proiectul de la Grădina Botanică a publicat primele exemplare de documente oficiale pe pagina dezvoltatorului
- (doc) 6 milioane lei din conturile Ministerului Agriculturii pentru curățarea albiei râului Bâc. Despre ce perimetru este vorba
- Andrei Năstase, despre sesizarea Maiei Sandu la CC: Dacă speța în cauză s-ar discuta într-un stat european, verdictul ar fi să se meargă înapoi în Parlament
- Protestele în stil de dans, eficiente: Scuarul de la Universitatea Creangă revine în posesia capitalei
- Starea de urgență ar putea fi instituită până pe 30 mai: CNESP va putea introduce regim de carantină
- Șapte teste PCR Covid-19 falsificate, depistate de polițiști la frontieră
- Vladimir Moscaliuc, alias Machena, trimis în judecată pentru comandarea asasinării unei autorități criminale
- Deputații Șor și Pentru Moldova au mers la Curtea Constituțională cu un demers: Șefa statului încearcă să-și subordoneze puterea în stat
- (video) Deputații au votat pentru instituirea stării de urgență
- (doc) O nouă structură, creată în preturile din capitală: Ce reprezintă și care va fi rolul acesteia
- Ciocoi: Elevii rămân online, până la o dinamică pozitivă. Încă nu e pusă în discuții instituirea unui lockdown
- (video) Autoturism ticsit cu țigări și butelii cu pesticide în valoare de peste 400 mii lei, reținut la frontieră
- Doi tineri au spart mai multe locuințe și au furat bunuri în valoare de 37 mii lei. Făptașii, reținuți de oamenii legii
- (doc) Dezinfectanți, computere și materiale didactice, oferite de Ministerul Educației mai multor instituții de învățământ din Chișinău
- (stop cadru) Bolea, la tribuna Parlamentului: S-au adunat niște „jlobi koncenîie” care stau și râd, atunci când mii de cetățeni deja au decedat
- Doi ucraineni au golit bancomatele din Chișinău de peste 100 mii lei. Poliția, pe urmele hoților
- (stop cadru) Bolea, dubla doi la tribuna Parlamentului: „Cказочнный долбаёб”
- Ultima oră! Republica Moldova intră în stare de urgență pe două luni
- Belgia: Un tribunal din Bruxelles ordonă guvernului să ridice în 30 de zile toate restricţiile antiepidemice
- 1871 cazuri noi de infectare cu Covid-19, confirmate în ultimele 24 de ore
- 45 de persoane au fost răpuse de Covid-19, în ultimele 24 de ore
- A fost extinsă campania de vaccinare împotriva Covid-19 pentru persoanele cu vârsta 60+ și cei cu comorbidități
- Opozantul rus Aleksei Navalnîi anunţă că a intrat în greva foamei în închisoare
- Republica Moldova a mai pierdut doi angajați medicali din cauza Covid-19
- Un automobil plin cu tineri s-a răsturnat la Strășeni, iar un minor a decedat pe loc. Mașina a avut probleme cu frâna
- Un copil de doar 2 ani și 11 luni a decedat din cauza Covid-19. Este cea mai tânără victimă de până acum
- VIDEO/ Deputatul socialist Vasile Bolea, de la tribuna Parlamentului: „S-au adunat niște jlo*i concen**e care stau și râd”
- DOC/ 1678 de persoane au fost imunizate împotriva COVID-19 în R. Moldova, în ultimele 24 de ore
- Crimeea lor. Cum prietenii lui Vladimir Putin și oficialii locali au împărțit peninsula. Ce a însemnat această „împărțeală pentru locuitorii obișnuiți”
- ULTIMA ORĂ! Stare de urgență în R. Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile. Principalele restricții care vor fi impuse
- 45 de oameni au murit, iar 1 871 s-au infectat cu COVID-19 în ultimele 24 de ore
- Citiți joi în ZdG
- Primele declarații ale președintei R.Moldova, Maia Sandu după ce a fost declarată stare de urgență pe teritoriul țării
- Un copil de 2 ani și 11 luni a murit din cauza complicațiilor provocate de COVID-19. Este cea mai mică victimă, care a decedat din cauza virusului în R. Moldova
- Președinta R. Moldova: „688 de oameni, care au primit prima doză de Pfizer sunt din categoria neamuri”
- Un doctor, o asistentă medicală și un farmacist din R. Moldova au pierdut lupta cu noul tip de coronavirus
- Verticala Fintech 2021 pentru susținerea startup-urilor tech din Moldova: află de ce oportunități poți beneficia în acest program
- Chișinăul sortează probleme și mai puțin gunoaie
- Raioanele Strășeni, Ialoveni și Hâncești au fost monitorizate alternativ la capitolul implementarea acțiunilor anticorupție
- Podcast: De ce o bancă centrală trebuie să fie independentă
- Podcast: Creditul bancar: avantaje și riscuri
- Podcast: Cum poți gestiona economiile din bănci? (investiții, profit, riscuri)
- Podcast: Plățile fără numerar: inovații și perspectivă
- Podcast: Cum funcționează piața financiară din Moldova
- Videoghid: 5 paşi pentru finanţarea unei afaceri
- Videoghid: Banii tăi la un click distanţă
- Continuarea ședinței extraordinare a Consiliului municipal Chișinău (VIDEO) // Comunicate de presă
- Lansarea Programului municipal de Granturi - 2021 destinat organizațiilor de tineret și grupurilor de inițiativă // Comunicate de presă
- Fracțiunea PAS din CMC invită la discuții publice asupra proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea Standardelor de Calitate în Transportul Public din municipiul Chișinău" // Comunicate de presă
- Două terenuri din strada Ion Creangă au revenit în folosința municipalității
// Comunicate de presă
- Crearea subdiviziunii agenți constatatori pe lângă preturile de sector // Comunicate de presă
- /VIDEO/ Moldovenii cu simptome de COVID – 19 pot face gratuit teste rapide la policlinică
- CALM și Comunitatea Mea elaborează costul real al competențelor și serviciilor prestate de APL!
- EVENIMENT DE INSTRUIRE ȘI MENTORAT pentru Platforma de dialog a organizațiilor societății civile și autorităților publice locale din raionul Ialoveni
- CEA DE-A ȘAPTEA REUNIUNE A PLATFORMEI SOCIETĂȚII CIVILE UNIUNEA EUROPEANĂ – REPUBLICA MOLDOVA, un eveniment on-line Bruxelles-Chișinău
- Caleidoscop / A fost dezvăluit secretul unui mic dejun sănătos
- Actual / Interdicţie la exportul grâului până pe 12 aprilie
- Actual / Guvernul propune Parlamentului declararea stării de urgență pe întreg teritoriul țării
- Actual / Liderii mondiali vor un nou tratat internațional pentru a gestiona următoarele pandemii
- Actual / Originea COVID-19: Fostul secretar de stat Mike Pompeo denunţă o 'mascaradă' a OMS şi Beijingului
- Actual / Peste 668 000 de pensionari din Moldova vor primi 1 000 de lei suport financiar
- Actual / Cel mai costisitor divorț de la Hollywood
- Actual / Adevărul nu poate fi ascuns! Iată ce vrea, de fapt, actuala majoritate parlamentară
- Actual / Compania care va achiziționa energia electrică pentru Moldova. ANRE a publicat rezultatele licitațiilor
- Actual / Parlamentul a votat instituirea stării de urgență în Moldova
- Aureliu Ciocoi, la Adunarea Generală a rezidenților Moldova IT Park: „Viitorul aparține domeniului IT”
- Alcool contrafăcut, în valoare de peste 35 de mii de lei, depistat în gospodăria unui bărbat din Bălți (VIDEO)
- Viteza excesivă și beția la volan continuă să facă victime. În primele trei luni ale anului s-au produs 423 de accidente rutiere
- Înregistratorul de voce al zborului prăbușit Sriwijaya Air a fost găsit în Marea Java, îngropat sub un metru de noroi
- Elveția va permite femeilor din armată să poarte lenjerie de damă. Care este motivul
- Vladimir Moscalciuc, alias Makena, trimis în judecată pentru comandarea asasinării unei autorități criminale
- Furau accesorii de la mașini. Doi tineri din Capitală, reținuți de polițiști. Ce pedeapsă riscă făptașii (VIDEO)
- Doi moldoveni intenționau să scoată ilegal din țară un automobil ticsit cu țigări și pesticide (VIDEO)
- Doi ucraineni, reținuți în Moldova, după ce au furat bani din mai multe bancomate
- LIVE Starea de urgență - singurul subiect pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului
- Un alt stat american va adopta legea care legalizează consumul de marijuana în scop recreativ
- Joey Logano a câștigat prima cursă NASCAR, desfășurată pe zgură după o pauză de 50 de ani
- Studiu: Persoanele vaccinate cu două doze nu transmit aproape niciodată virusul
- Ciocoi: Nu, fraților, aveți mandatul poporului, va rog exercitați-l. Noi suntem în demisie!
- Cum va fi vremea în data de 1 aprilie și câte grade vor indica termometrele
- Noptieră inteligentă, creată de o familie de designeri din Capitală. Ce funcții are aceasta
- Vaccinul Pfizer, 100% sigur și eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani
- Asaltul asupra Capitoliului din SUA. Doi polițiști au depus plângere împotriva lui Donald Trump
- Nagacevschi către deputați: Voi astăzi aveți de soluționat o problemă simplă: ne dați împuterniciri ca noi să gestionăm situația
- Companiile petroliere, nemulțumite de un proiect de lege aprobat în prima lectură în Parlament
- Australia marchează cea mai liniștită perioadă a incendiilor de vegetaţie din ultimul deceniu
- Record sumbru în Ucraina: Peste 400 de decese cauzate de COVID-19, în ultimele 24 de ore
- În Moldova a început vaccinarea anti-COVID a persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani și a celor cu comorbidități
- Legendarul fotbalist Sebastian Abreu s-a transferat la al 31-lea club din carieră
- O porțiune a albiei râului Bîc va fi curăţată. Câți bani a alocat Ministerul Agriculturii pentru acest proiect
- Pro Moldova, despre propunerea Guvernului privind declararea stării de urgenţă: Ar fi pripit ca, astăzi, noi să votăm în susținerea acestei inițiative
- Reacția chișinăuienilor la inițiativa Primăriei de a demola hotelul Național din Capitală
- ALERTĂ în Guatemala, după ce vulcanul Pacaya erupe de aproape două luni
- În căutarea senzațiilor tari. Aniol Serrasolses a coborât un munte într-un caiac
- FMI: Economia Italiei ar urma să se îmbunătățească în semestrul doi din 2021
- 140 de mii de doze de vaccin anti-COVID AstraZeneca vor ajunge în Moldova până în mai
- UE a ratat ţinta de vaccinare a 80% dintre vârstnici şi cadre medicale până la sfârşitul lunii martie
- GRAV! La Centrul de Sănătate Ungheni regulile epidemiologice sunt IGNORATE în totalitate
- Începe doua etapă a vaccinării anti-COVID-19. 14.400 de doze de ser, distribuite către instituţiile medicale din ţară
- O ciocolată oferită cadou de Regina Victoria, în urmă cu 121 de ani, a fost descoperită intactă
- 1.000 de lei vor primi peste 668 mii de beneficiari de pensii şi alocaţii sociale
- BREAKING NEWS: Parlamentul a votat instituirea stării de urgență în Moldova
- Ședința interminabilă a Parlamentului nu s-a lăsat fără cuvinte necenzurate. Ce vorbe și-au aruncat deputații
- Momentul în care un grup de tineri urcă pe fațada unei clădiri din Franța pentru a salva o familie dintr-un incendiu (VIDEO)
- DATE ALARMANTE! Alte 1.871 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, confirmate în ţara noastră
- SUMBRU: Alți 45 de moldoveni, răpuși de COVID-19, în ultimele 24 de ore
- Ucraina: Kievul intră în lockdown pe fondul unui număr record de decese provocate de COVID-19
- Canada investighează un focar al unei boli neurodegenerative necunoscute
- Radu Marian, despre instituirea stării de urgență: Analizăm toate opțiunile legale de a contesta această decizie abuzivă
- Navalnîi intră în greva foamei. Opozantul rus se plânge de ”acte de tortură” şi lipsă de îngrijiri medicale
- FMI: Economia mondială este semnificativ afectată de pandemie, dar impactul pe termen mediu nu va fi atât de sever ca în 2008
- Tragic! Un copil de doar 2 ani din Nisporeni a murit, fiind răpus de noul coronavirus
- UE a primit 107 milioane de doze de vaccin în primul trimestru. Câte sunt programate pentru trimestrul II
- Accident înfiorător la Strășeni. Un copil de 14 ani a murit, după ce a sărit dintr-un automobil cu frâna defectă în plin mers
- Reluarea traficului în mod normal în zona Canalului Suez ar putea dura 6 zile
- Guvernul finlandez renunţă la un plan de lockdown după ce a fost declarat neconstituţional
- Consolidarea mecanismului de integritate - prioritate majoră a Ministerului Justiției și CoE // Comunicate de presă
- Consolidarea recomandărilor măsurilor de urgență în domeniul justiției // Comunicate de presă
- Unde te poți infecta cu noul coronavirus cel mai ușor. Avertismentul lansat de un medic
- Ion Chicu, premierul lui Dodon, a DEZVĂLUIT cum se va numi formațiunea sa politică și cine va face parte din ea. Ex-miniștrii Dumbrăveanu și Usatîi, dar și PRIMARUL din Hâncești printre membrii echipei fostului premier
- N-a mai jucat într-un film de ani de zile! Macaulay Culkin, surprins pe platourile unui film de groază
- Ex-deputatul român Cristian Rizea riscă un an de închisoare în R. Moldova: Declarații FALSE în documentele pentru obținerea cetățeniei moldovenești
- GRATUIT: Persoanele care prezintă simptome de COVID-19 sau care au contactat cu persoane infectate pot face un TEST RAPID la medicul de familie
- Guvernul a INTERZIS exporturile de grâu la insistența CSS. Un deputat oferă DETALII despre grâul scos din rezervele de stat: „Dodon și socialiștii vor să creeze HAOS, iar în următoarele 2-3 luni actele de sabotaj vor continua”
- Sturza, „salut călduros” pentru consăteanul și noul LIDER de partid Ion Chicu. Acesta amintește de ATACURILE „eurointegraționistului” Chicu la adresa României: „Integrarea europeană trece prin România, iar dânsul e indezirabil politic…”
- VIDEO // Parlamentul care a scos la iveală CRIMELE în cazul privatizării „Air Moldova”, Aeroportului, gărilor și stațiilor auto, dar și a „Tutun-CTC”, IGNORAT de celelalte instituții ale statului: „Gradul de implementare a recomandărilor este jos”
- DECLARAȚIE: Cine doreşte să circule prin Europa şi nu are „pașaport COVID”, „mai bine să nu pornească la drum"
- Declararea STĂRII de URGENȚĂ, dezbătută astăzi în Parlament
- AUDIO // Stenogramele discuțiilor dintre pretora Școlnic și șeful adjunct al IP Ciocana: Cei doi discută că BIRJARII ordinari despre schemele de estorcare de bani de la antreprenorii de la Ciocana
- VIDEO UTIL // Cum să utilizăm cardul de plată în siguranță, la ce să fim atenți când luăm un credit, cum verificăm securitatea comercianților online? SFATURILE specialiștilor
- DOC // Ce prevede HOTĂRÂREA Parlamentului privind declararea „stării de urgență” pentru 60 de zile. Moldovenii NU vor mai putea părăsi în condițiile actuale teritoriul republicii, deoarece autoritățile vor institui un regim special de intrare/ieșire
- Locuitorii a ȘAPTE sate din R. Moldova ar putea beneficia de compensarea diferenței de tarife la energia electrică și la gazele naturale
- DOC // Un bloc de locuit gata construit, trecut în domeniul privat al statului pentru a oferi apartamente unor cetățeni
- Majoritatea PSRM-Partidul „ȘOR” ar putea, pe perioada stării de urgență, să aplice o lovitură moldovenilor din DIASPORA: „Pot să spună că au drept de vot doar cei care se află cu domiciliul în R. Moldova”
- Chișinău: A vrut să-și încălzească locuința cu un reșou electric improvizat și a distrus inclusiv acoperișul casei vecine
- România a depășit două milioane de persoane vaccinate împotriva Covid-19
- Cum a comandat „Makena” un omor în închisoare și a scăpat nepedepsit: PCCOCS solicită instanței să condamne autoritatea criminală pentru comandarea acestui asasinat încă în anul 2008
- Dodon vrea să facă o COALIȚIE cu partidul anunțat de Ion Chicu: „Mai bine fac coaliție cu el, decât cu Maia Sandu sau alți cetățeni care se cred mari politicieni”
- VIDEO // Doi ucraineni FURAU bani din bancomatele situate pe teritoriul R. Moldova: Circa 50 de bancomate „curățate” de peste 100 de mii de lei
- Studiile din SUA arată că persoanele vaccinate cu două doze nu transmit aproape niciodată virusul
- COVID-19: Merkel, Macron și Putin au discutat despre o posibilă colaborare în materie de vaccinuri
- Premierul Ciocoi anunță că elevii vor continua studiile în regim ONLINE, iar piețele, centrele comerciale și bisericile rămân deschise
- FARISEISMUL autorităților de la Chișinău: Bani de la București versus expoziții cu informații denigratoare la adresa României
- Persoanele de peste 60 de ani se pot vaccina împotriva COVID: Cu doar jumătate dintre lucrătorii medicali vaccinați, MSMPS anunță demararea celei de-a doua ETAPE a campaniei de vaccinare
- Pensiile vor fi indexate cu 3,89% de la 1 aprilie: 690 334 de beneficiari de pensii și alocații sociale de stat vor primi indemnizații unice de câte 1 000 de lei, dacă au venituri lunare mai mici de 4 000 de lei
- NATO a interceptat bombardiere rusești supersonice cu rază lungă de acțiune în Atlanticul de Nord, Marea Nordului, Marea Neagră și Marea Baltică
- NOU // Google Maps va oferi date despre vreme și calitatea aerului
- Analiză Financial Times: A devenit Germania prea puternică pentru Europa?
- Când va EXAMINA Curtea Constituțională sesizarea Maiei Sandu privind constatarea circumstanțelor de DIZOLVARE a Parlamentului
- Alimente care îți afectează pielea fără ca tu să știi. Trebuie să le eviți
- VIDEO // STARE de URGENȚĂ, decretată în R. Moldova până pe 30 mai: Prognoza medicilor ar fi înregistrarea a 80 - 100 de morți pe zi din cauza COVID-19 în următoarea perioadă
- VIDEO // CORONAVIRUS: +1 871 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore și 45 de decese. R. Moldova se apropie de 5 000 de decese provocate de coronavirus
- „Doar persoanele vaccinate vor mai putea zbura”. Anunţul de care mulţi se temeau
- DOC // Părinții pot depune, începând cu 1 aprilie, actele pentru înscrierea copiilor în clasa I-a: Etapele procesului și documentele necesare
- Cel mai SEXY cuplu din showbiz va avea un copiI: „Sunt super încântat”
- Opoziția ar putea CONTESTA la CC instituirea stării de urgență de către majoritatea PSRM-Partidul „ȘOR”: „Premieră mondială - primul „lockdown” FAKE, scopul căruia este amânarea anticipatelor”
- Aleksei Navalnîi intră în greva foamei: „Acte de tortură” şi lipsă de îngrijiri medicale
- Nici DEPUTAȚII nu mai au încredere în statul R. Moldova? Un alt parlamentar a ales să se VACCINEZE în România: „Am citit atent planul de imunizare și am constatat că NU prea există un plan”