CASATA.MD
TITLURI DE STIRI DIN REPUBLICA MOLDOVA
- Forme de feminin pentru profesii, ocupații, titluri și funcții
- Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, infectat cu COVID-19
- Fals: Maia Sandu s-a vaccinat împotriva Covid-19, în taină, în luna ianuarie
- Încă un deputat din Parlamentul R. Moldova, testat pozitiv cu COVID-19
- Deputatul PAS Dumitru Alaiba, testat pozitiv la COVID-19
- „Cel mai insuportabil e gândul că anume tu ai adus virusul în casă”. Deputatul Dumitru Alaiba, depistat pozitiv la Covid-19
- /VIDEO/ Slusari, despre desemnarea lui Grosu la funcția de premier: „Nimic nu este clar, totul a devenit și mai confuz”
- Nicolae Negru: Alte negocieri simulate
- Peste 16 mii de persoane, din R. Moldova, au fost vaccinate împotriva COVID-19
- „Cel mai insuportabil e gândul că anume tu ai adus virusul în casă”. Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, depistat pozitiv la Covid-19
- Rusia ar putea bloca până luna viitoare una dintre cele mai populare rețele sociale din lume
- Fermierii, afectați de scumpirea motorinei; Deși lucrările de primăvară abia încep, deja vorbesc de pierderi mari
- Fracțiunile parlamentare, așteptate astăzi la Președinție; „Prețul de păstrare al acestui Parlament e insuportabil”
- Patru polițiști de patrulare, REȚINUȚI; Luau bani sau motorină de la șoferi beți sau fără acte; Mita ajungea la 500 de euro
- Celebrele cabine telefonice roşii din Marea Britanie ajută acum la salvarea de vieţi
- Doi polițiști din Bălți reținuți pentru trafic de influență; Au luat 900 de euro de la o mamă promițându-i un job pentru fiu
- Navalnâi, primul mesaj din închisoare: Ras pe cap, spune că e într-un lagăr de concentrare și e urmărit și când doarme
- Peste 10.000 de traversări, înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore
- LIVE: Consultări la Președinție; Tauber: „Avem nevoie de un guvern plenipotențiar; Susținem cadidatura Marianei Durleșteanu”
- Cahul: O mașină încărcată cu marfuri textile și încălțăminte, fără acte de proveniență, oprită în trafic
- Covid sau infecție virală: Cum facem diferența? „Părinții să nu se ocupe cu automedicația sau căutarea sfaturilor pe net”
- Cum au ajuns celebrele cabine telefonice roșii să salveze viețile britanicilor în pandemie
- Rusia a lansat un telescop gigantic pe fundul Lacului Baikal // VIDEO
- Experți: Este absolut necesar un nou lockdown; Ar salva 49 de mii de moldoveni de infectare și 1100 - de la moarte
- Circa 15.000 de persoane, vaccinate împotriva COVID-19 în RM: 2% din moldovenii vaccinați au înregistrat reacții adverse
- VIDEO: Candu, după negocieri: „Să mergi la aniticipate în plină pandemie este un genocid; Este necesar un guvern anti-criză”
- Messi, de neoprit! Ce record a stabilit după demonstrația din meciul cu Huesca
- Patru persoane vaccinate împotriva COVID-19 în RM, depistate pozitiv la prezența virusului: Explicația medicilor
- A furat o bicicletă, apoi a vândut-o unui necunoscut: Un bărbat din capitală, reținut de polițiști
- VIDEO: Pavel Filip, după consultări: „Ar fi o crimă să începem o campanie electorală fără 50% din populație vaccinată”
- E gata! Telenovela revenirii lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid s-a încheiat
- Vinăria Purcari, desemnată „Cel mai bun producător de vinuri din Moldova” la Mundus Vini 2021
- Prințul Filip a fost externat după o lună de spitalizare
- Agricultorii pot depune de astăzi cereri pentru motorina donată de România
- Un tânăr din Orhei, cercetat pentru comiterea mai multor escrocherii în capitală a fost plasat în arest
- Un nou cod galben, emis de meteorologi: Ne așteaptă condiții complicate ale vremii
- Eugen Doga propune ca banii pentru Condrița să fie alocați nevoiașilor; „N-aș putea avea și eu o pensie păcătoasă?”
- VIDEO: Slusari, după negocieri: Optăm pentru un Guvern condus de Platforma DA; Am avut un dialog cu PAS, PD, PSRM
- Demers la Primăria Chișinău: Strada Pușkin să fie redenumită în strada Nicolae Dabija
- George Soros, suspectat că finanțează protestele împotriva loviturii de stat din Myanmar
- Coman riscă o amendă de 50.000 de euro. Cu ce maşină s-a dus la antrenament
- PAS despre dialogul de ieri cu Platforma DA, PSRM, PD: „Am reiterat că trebuie să avem alegeri la vară”
- Un individ din Râșcani, cercetat penal, după ce a publicat pe rețelele sociale un filmuleț cu o tânără în ipostaze intime
- Ultima oră! Durleșteanu își retrage candidatura la funcția de premier: „Nu sunt păpușa nimănui; Dar promit că nu plec”
- Chișinău: Un tânăr de 20 de ani, reținut de carabinieri cu o cantitate impunătoare de droguri asupra sa
- Dodon nu știa că a rămas fără candidat; După întâlnirea cu Sandu: „Candidatura înaintată anterior are susținerea noastră”
- Ultima oră! Igor Grosu, înaintat la funcția de premier
- Scandal în Costa Rica! Keylor Navas, acuzat că a ameninţat cu pierderea de meciuri pentru a forţa înlocuirea selecţionerului
- Agenția Europeană a Medicamentului, despre vaccinul AstraZeneca: Beneficiile depășesc riscurile
- Arestul în privința lui Serghei Demcenco, prelungit cu încă 25 de zile
- 33 de decese și alte 1688 de cazuri noi de coronavirus, înregistrate astăzi în RM
- Filip, despre înaintarea lui Grosu la funcția de premier: „Înțelegerea dintre Sandu și Dodon a fost făcută din timp”
- Nici după trei luni de la alegerea în funcție, Igor Șarov NU a ajuns rector al USM cu acte în regulă
- Mariana Durleșteanu deține două apartamente în Londra, acolo unde, anterior, a fost ambasadoare
- Responsabilul de vaccinare din Polonia: Suspendarea vaccinării cu AstraZeneca, o luptă brutală între companiile farmaceutice
- Experții OMS au instruit specialiștii din RM în testarea rapidă cu identificarea antigenului SARS-CoV-2
- Dodon, despre înaintarea lui Grosu la funcția de premier: „Sandu s-a grăbit; Nu cred că PSRM va susține această candidatură”
- Prinţul William a vorbit cu prinţul Harry, după interviul-şoc de la Oprah: Discuţia a fost „neproductivă”
- Deputatul Dumitru Alaiba, confirmat pozitiv la coronavirus: „Vaccinarea e unicul lucru ce poate pune punct acestei nebunii”
- 1688 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore
- Secretar de stat, Iuliana Drăgălin: „Participarea la Expo Dubai 2020 reprezintă o oportunitate de poziționare pe plan global”
- Centrul „Tekwill” celebrează patru ani de activitate
- Republica Moldova a definitivat dosarul transnațional „Arta cămășii cu altiță - element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă UNESCO
- De astăzi producătorii agricoli pot depune cerere de solicitare a motorinei din ajutorul umanitar extern acordat de România
- Prima reuniune a Comitetului de Supraveghere a proiectului “Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în identificarea proiectelor aferente implementării Acordului de Asociere RM-UE”
- Premierul interimar și reprezentanții FIA au examinat situația curentă a mediului de afaceri
- Mariana Durleșteanu își retrage candidatura pentru funcția de premier
- Tatiana Zatîc: Numai în ultima săptămână rata de cazuri letale a crescut cu peste 30%, Republica Moldova poziționându-se pe locul 3 în lume după numărul de decese raportate
- Președintele Maia Sandu l-a nominalizat astăzi pe Igor Grosu la funcția de Prim-ministru
- Fructele care distrug celulita
- Marius Lulea, vicepreședinte al AUR: R. Moldova ține sechestrați peste trei milioane de români și în numele lor politicienii moldoveni devalizează bugetul de stat
- Fraudă globală cu produse din pește și fructe de mare
- Joe Biden pregăteşte cele mai semnificative majorări fiscale din ultimele decenii
- Ce ministere primea PDM-ul lui Filip după oficializarea ALIANȚEI cu Dodon (16 martie 2020)
- Supă cremă de pui cu ciuperci
- Stresul - duşman sau prieten?
- Ce mâncăm pentru a avea ochi sănătoşi
- Sărac şi curat? Dar de ce nu se poate şi bogat, şi curat?
- Micul dejun – o masă obligatorie?
- RUSKII MIR. Aleksei Navalnîi descrie penitenciarul în care a fost dus drept un lagăr de concentrare
- Maia Sandu cheamă din nou partidele la consultări / La ce ora va discuta cu Șor, Candu, Filip sau Dodon
- Sărbătoare MARE pentru credincioși - Ce sfinți sunt pomeniți astăzi
- Românii vor să muncească în țara lor: Numărul celor dispuși să muncească în străinătate a SCĂZUT cu peste 50% în ultimii șase ani
- O nouă ședință Greceanîi și Ciocoi, regimul socialist bate pasul pe loc și nu are SOLUȚII pentru combaterea pandemiei
- CIFRELE NU MINT! Cât cheltuie pe sănătate, educație, armată și drumuri Rusia vs Japonia
- Analist politic de la Chișinău: Să interzici intrarea în R. Moldova a deputatului României George Simion este mai mult decât o crimă
- „LEGE ȘI ORDINE” / Patru polițiști de patrulare, REȚINUȚI; Luau bani sau motorină de la șoferi beți sau fără acte
- Consultările Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Fracțiunea Partidului ȘOR (09:00)
- Cele mai BUNE ceaiuri pentru slăbit
- DIETĂ / Cum să slăbești cu vin roșu și ciocolată neagră
- George Simion: În 27 martie, AUR va fi lansat şi în Republica Moldova
- LIVE! Declarații de presă susținute de Președintele R. Moldova Maia Sandu
- EXCLUSIV / Mariana Durleșteanu își retrage candidatura pentru funcția de prim-ministru
- /VIDEO/ Oazu Nantoi, despre decizia Maiei Sandu de a-l înainta pe Igor Grosu la funcția de premier: „PAS nu a știut de această candidatură”
- (video) Probleme tehnice la ședința CSM: Magistrații au reușit examinarea Raportului de activitate al Inspecţiei judiciare: „Este unul fraged, cu date statistice”
- 4 spitale vor primi echipamente pentru oxigenarea plămânilor
- „Cât costă” un post de muncă la Inspectoratul de poliție Bălți: Doi polițiști, reținuți după ce ar fi promis unei femei că-i vor angaja fiul în instituție
- Partidul Șor și Platforma Pentru Moldova, după discuții cu Maia Sandu: Suntem bucuroși și satisfăcuți de acest dialog
- Circa 17 mii de persoane au avut nevoie de asistență medicală urgentă prespitalicească, în ultimele 7 zile
- Cu droguri în buzunar s-a pornit la plimbări nocturne prin capitală. Un bărbat, reținut de carabinieri
- O asistentă medicală de la Spitalul „Sfânta Treime” din capitală s-a stins din viață
- Candu, după consultările cu Sandu: „Aceasta perioadă trebuie guvernată cu un program bine pus la punct”
- Caz sinistru la Rîbnița: O pungă cu rămășițe ale unui corp uman, descoperite într-o fântână
- (video) Febra 40°C și slăbiciuni pronunțate. Câți moldoveni au avut reacții adverse dure după vaccinare
- Start taxării electronice în transportul public din Chișinău: Cum veți achita pentru un bilet de călătorie
- Ministerul Agriculturii anunță că începând de astăzi producătorii agricoli pot depune cerere de solicitare a motorinei din ajutorul umanitar extern acordat de România
- Vinăria Purcari, desemnată „Cel mai bun producător de vinuri din Moldova” la Mundus Vini 2021
- (doc) Cod roșu de alertă epidemiologică, la Ialoveni: Slujbele religioase, interzise până în aprilie
- Filip: Mingea este pe terenul Maiei Sandu. Dacă este voință, pe platforma a 4 partide parlamentare se poate găsi un compromis
- La două zile, încă o companie petrolieră a majorat prețurile la carburanți
- IGP a inițiat mai multe anchete de serviciu, după ce doi polițiști au fost reținuți pentru trafic de influență
- Campionii la încălcări în anul 2020, potrivit raportului ANI: Cine sunt și ce riscă
- Prințul Filip a fost externat după o lună de spitalizare
- Patru cadre medicale, testate pozitiv după administrarea vaccinului. Ce spun reprezentanții de la Ministerul Sănătății
- Cod galben de inundații din cauza riscului ploilor abundente, pe teritoriul țării
- Un primar PLDM din Căușeni a decedat, după ce s-a infectat cu Covid-19
- Năstase, Durleșteanu sau Ciocoi. Ce spune Slusari, după consultările cu Maia Sandu
- În goana după popularitate și vizualizări s-a ales cu dosar penal. Fapta unui tânăr de 22 ani
- 4 ani de TEKWILL - „[r]evoluția cuprinde toată țara”!
- (video) Studiu: Un meteorit a parcurs o călătorie între 4 miliarde şi 565 milioane de ani, înainte de a ateriza în sudul Algeriei
- A fost descoperit primul „narco-submarin” fabricat în Spania. Ce capacitate are nava și cum urma să fie folosită
- PAS, după consultările la Președinție: „Trebuie să facem alegerile vara, acum prioritatea zero este gestionarea crizei pandemice”
- Ultima oră! Mariana Durleșteanu își retrage candidatura la funcția de prim-ministru
- Arta cămășii cu altiță ar putea deveni parte a patrimoniului cultural al umanității: Dosarul va fi depus la UNESCO
- Și fără loc de muncă, și fără bani: Un tânăr de 25 de ani, reținut după ce ar fi dus de nas mai mulți moldoveni, care voiau să plece la muncă peste hotarele țării
- Eficiență energetică pentru 14 licee din capitală. Care instituții de învățământ urmează a fi reabilitate
- Primăria Chișinău, Mastercard și Moldova Agroindbank au lansat plata fără numerar pentru călătoria în transportul public din capitală
- După trei luni, Dodon și Sandu, la masa de discuții: „Inuman să vorbim despre scenarii politice. Anticipate - mai târziu”
- Comportamentul agitat l-a dat de gol: Un tânăr de 20 de ani, reținut de carabinieri cu o cantitate impunătoare de droguri
- Ultima oră! Maia Sandu l-a înaintat pe Igor Grosu la funcția de premier
- Tiraspolul scoate interdicțiile de la punctele de control pentru cetățenii vaccinați contra Covid-19
- (video) Un autoturism încărcat cu marfă și fără acte de proveniență oprit în trafic de către polițiștii de frontieră
- Alte 1688 cazuri noi cu Covid-19, înregistrate în ultimele 24 de ore în R. Moldova
- Încă 33 de persoane au decedat din cauza Covid-19, în ultimele 24 de ore
- Mandatul de arest pe numele lui Serghei Demcenco a fost prelungit cu încă 25 zile
- Pavel Filip, despre desemnarea lui Igor Grosu la funcția de premier: „Se pare că deal-ul dintre Maia Sandu și Igor Dodon a fost făcut din timp”
- Au bătut și jefuit o bătrână. Ce riscă doi tineri din Fălești
- Reacția lui Igor Dodon la anunțul Marianei Durleșteanu de retragere: O postare pe Facebook încă nimic nu înseamnă
- Distribuția cazurilor de Covid-19 pe regiuni: Cele mai multe îmbolnăviri sunt în Chișinău
- Igor Dodon, după nominalizarea lui Grosu: Un pas grăbit și regretabil al Maiei Sandu, care nu costă un bănuț. Probabilitatea că PSRM îl va vota e zero
- Portarul Naționalei feminine, Natalia Munteanu a câștigat Supercupa Belarusului
- Alexandr Slusari: Situația a devenit și mai confuză. Noi nu înțelegem, Maia Sandu vrea Guvern sau nu?!
- Bărbat din Chișinău, salvat de carabinieri: Zăcea la sol inconștient
- Oazu Nantoi: PAS nu știa despre nominalizarea lui Igor Grosu la funcția de premier
- Principalele declarații ale PSRM, după dialogul cu președinta R. Moldova. Dodon: „În sfârșit am avut un dialog constructiv. Mă bucur că am avut această întrevedere pentru a găsi soluții”
- Unioniștii solicită autorităților municipale redenumirea străzii Pușkin din orașul Chișinău în strada Nicolae Dabija
- VIDEO/ Președinta R. Moldova, după consultările cu fracțiunile parlamentare: Am decis să-l înaintez pe Igor Grosu la funcția de premier
- DOC/ Președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care l-a desemnat pe Igor Grosu la funcția de prim-ministru
- Cine este Igor Grosu, candidatul înaintat de președinta R. Moldova la funcția de premier
- Alte 1.688 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în R. Moldova, în ultimele 24 de ore
- Alte 33 de persoane au decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID-19
- Directorul adjunct al ANP Serghei Demcenco, în arest pentru încă 25 de zile
- Pavel Filip, despre decizia Maiei Sandu de a-l înainta pe Igor Grosu la funcția de premier: „Regret că președinta nu a discutat cu noi la consultări acest scenariu”
- Igor Dodon comentează decizia președintei R. Moldova, de a înainta o nouă candidatură la funcția de prim-ministru: „S-a grăbit”
- Buget ca-n filme: 2,2 mln de lei pentru fostul director al Centrului Național al Cinematografiei
- Lansarea proiectului-pilot privind sistemul de taxare electronică în transportul public municipal, în parteneriat cu MasterCard (VIDEO) // Comunicate de presă
- Semnarea a două contracte în cadrul Proiectului „Eficiența energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău”(VIDEO) // Comunicate de presă
- Implementarea primei etape a proiectului-pilot de tichetare electronică în transportul public de pasageri // Comunicate de presă
- Reabilitarea clădirilor a 14 instituții educaționale din capitală // Comunicate de presă
- Actual / Carburanți mai scumpi
- Istorii din MD / Povestea de succes a unei profesoare după ce a revenit de peste hotare
- Actual / Meteorologii au anunţat Cod Galben de condiții complicate ale vremii
- Actual / Franţa suspendă administrarea vaccinului de la AstraZeneca în aşteptarea avizului de marţi al EMA (Macron)
- Actual / Prima imagine cu Aleksei Navalnîi din închisoare. Opozantul rus spune că se află într-un „lagăr de concentrare”
- Actual / Spania poate deveni prima țară cu numai 4 zile lucrătoare
- Actual / Maia Sandu și-a anunțat deja decizia într-un mod cu totul neobișnuit
- Actual / Mariana Durleșteanu se retrage!
- Actual / Avem un câștigător în disputa Dodon-Sandu. Iată cine e!
- Actual / Adio, Andrei! Favoritul e Igor
- Aureliu Ciocoi a avut o discuție cu Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei la Chișinău
- Premierul interimar și reprezentanții FIA au examinat situația curentă a mediului de afaceri
- Consiliul consultativ de sănătate publică pe lângă Prim-ministru s-a întrunit în ședință
- Agricultorii din țara noastră pot depune dosarul pentru a beneficia de ajutorul sub formă de motorină, acordat de România
- Letonia renunță la utilizarea vaccinului AstraZeneca
- Rusia detectează pentru prima dată tulpina sud-africană pe teritoriul său
- Reprezentanții Agenției Naționale de Sănătate Publică: Vaccinul AstraZeneca este sigur
- STUDIU: Vaccinurile reduc riscul de răspândire a virusului pe cale nazală şi orală
- FĂRĂ RUȘINE! Momentul în care un tânăr fură o bicicletă dintr-un bloc de locuit din Capitală (VIDEO)
- Caz ieșit din comun. O polițistă din cadrul IP Cahul a revenit beată la lucru, după pauză
- Pierderea mirosului este un pronostic bun al evoluţiei COVID-19
- Dosarul „Arta cămășii cu altiță - element de identitate culturală în România și Republica Moldova” trimis pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă UNESCO
- Atalanta Bergamo este gata să dea lovitura în partida din Spania
- Călătoria în transportul public din Capitală poate fi achitată şi cu ajutorul cardului bancar
- Proprietara banilor găsiti pe stada Pușkin a fost identificată
- Agenția de reglementare a vaccinurilor din UK a decis că vaccinul AstraZeneca nu provoacă coagularea sângelui
- Ursula von der Leyen: Schimbarea climatică este marea criză de după coronavirus
- Prințul Filip, externat după o lună de spitalizare
- A vrut să devină popular, dar s-a ales cu dosar penal. Un tânăr din Rîșcani a postat pe internet un filmuleț cu o fată în ipostaze intime
- Duelul titanilor boxului mondial, Anthony Joshua și Tyson Fury, va avea loc în această vară
- Clipe de groază pentru o bătrână din Fălești. Doi tineri au dat buzna în casa femeii, au bătut-o și au jefuit-o
- Republica Cehă, ţara cu cel mai mare număr de contagieri de coronavirus în Uniunea Europeană
- Cum va fi vremea în data de 17 martie și câte grade vor indica termometrele
- Promitea locuri de muncă peste hotare, lua banii și se facea nevăzut! Un tânăr din Orhei, reținut de polițiști (VIDEO)
- La consultările socialiștilor cu Maia Sandu a venit și Igor Dodon
- O fată de 12 ani a fost găsită moartă după ce ar fi răspuns unei provocări de pe TikTok
- Durleşteanu şi-a retras candidatura pentru funcţia de premier: ”Nu sunt păpușa nimănui”
- Unioniştii solicită autorităţilor municipale să redenumească strada Alexandr Pușkin din Capitală în Nicolae Dabija
- GHINION pentru Dinamo Zagreb. Echipa a rămas fără antrenor chiar înaintea meciului cu Tottenham Hotspur
- Pandemia, prin ochii unui medic de pe ambulanță: ”Au fost zile în care am ajuns la limita puterilor” (FOTO)
- Procurorii cer prelungirea cu 30 de zile a arestului lui Serghei Demcenco
- Igor Dodon: Anticipatele ar putea avea loc la toamnă, după ce vom depăși criza
- Sistemul medical din Franța, tot mai aproape de colaps. Guvernul de la Paris ia în calcul introducerea unei carantine generale în Ile de France
- Sheriff Tiraspol l-a achiziționat pe mijlocașul, originar din Mali, Moussa Kyabou
- Protestele violente din Londra continuă. Sute de oameni au manifestat împotriva acțiunilor poliției
- Afacere cu scandal. Un agent economic din Sângera a transformat viața locuitorilor unui sector din oraș într-un adevărat coșmar
- BREAKING NEWS: Maia Sandu merge cu Igor Grosu pentru votul din Parlament
- Zlatan Ibrahimovic revine la echipa națională a Suediei după o pauză de aproape cinci ani
- Filipe Luis vine cu un pronostic. Brazilianul crede că Atletico o va elimina pe Chelsea
- Alți 1688 de moldoveni testați pozitiv la COVID-19, în ultimele 24 de ore
- TRIST! Încă 33 moldoveni au murit, fiind răpuși de noul coronavirus
- Vor restricţii dure, nu lockdown. Deputaţii cer măsuri clare pentru susținerea business-ului
- Pavel Filip: Igor Dodon și Maia Sandu s-au înțeles să meargă la anticipate
- Tatiana Zatîc: Republica Moldova se poziționează pe locul 3 în lume după numărul de decese raportate
- Un deputat italian cere vaccinarea cu prioritate a badantelor din Italia
- Accident înfiorător în Turcia. Cel puţin patru persoane au murit după ce un TIR a spulberat în viteză zeci de mașini (VIDEO)
- Dodon: O postare pe Facebook nu înseamnă nimic. Decretul Maiei Sandu nu costă niciun bănuț
- Ion Chicu, dezgustat de jocurile politice: "Nebunii" joacă cinic partida, "pionii" cad cu sutele
- Nivelul poluării crește dramatic în 2021 față de 2020. Unele regiuni depășesc de două ori nivelul pre-pandemic
- Moderna anunţă că a început să testeze vaccinul său anti COVID-19 pe câteva mii de copii
- Un medicament pentru tratarea leprei, eficace împotriva infecţiei cu COVID-19
- Profesorul italian decedat după ce a fost imunizat cu AstraZeneca nu avea cheaguri de sânge. Cazul lui a dus la retragerea unui întreg lot de vaccin
- O rusoaică a pierdut custodia celor trei copii ai săi din cauza tatuajelor ”imorale”
- Italia stabilește „zonă roşie” pentru întreaga țară de Paște, între 3-5 aprilie
- Un post de muncă la Inspectoratul de Poliție Bălți, „vândut” cu 1 300 de euro: Mama unui tânăr a mers la Procuratură, iar doi polițiști riscă până la șapte ani de închisoare
- Un italian, reținut la Chișinău pentru că și-a păcălit fosta parteneră moldoveancă: I-a cerut mii de euro ca să-i „rezolve” dosarul penal
- Patru inspectori de patrulare, reținuți după ce au fost FILAȚI timp de mai multe luni: Cereau ZI de ZI de la șoferii trași pe dreapta euro, lei sau benzină
- Consultări la Președinție: Partidul Șor insistă pe candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de premier. „Cetățenii trebuie să ne dicteze ce să facem, nu altcineva”
- Maia Sandu NU o va desemna pe Mariana Durleșteanu la funcția de PREMIER: „Orice guvern - de o lună, de două zile, de cinci minute, de trei luni - asta înseamnă guvern de salvare a Parlamentului actual”
- OMS: Cheagurile de sânge pot apărea în mod natural, nu sunt neobişnuite. Dovezile disponibile nu arată că vaccinul AstraZeneca e cauza
- DOC // Rectorul ales al USM nu a fost CONFIRMAT în funcție, deși astăzi EXPIRĂ termenul în care trebuia să fie semnat ordinul de către MECC. Consiliul de Dezvoltare Strategică al USM, demers către conducerea de vârf a R. Moldova
- Cum arată acum clasamentul pentru „Balonul de Aur 2021”: Ronaldo e pe 7, Messi, pe 3! Cine sunt marii favoriţi
- VIDEO // Micuțul Vlad Ciobanu din Chișinău a revenit la „Românii au talent” și a uimit din nou jurații care i-au urat să devină președintele României
- „Pro Moldova” optează pentru învestirea unui guvern ANTICRIZĂ pentru ȘASE luni, după care alegeri ANTICIPATE: „Declanșarea alegerilor acum ar înseamnă un GENOCID împotriva moldovenilor. Valul schimbărilor NU mai poate fi oprit”
- IMPORTANT! Agricultorii pot depune cereri până la 5 aprilie curent la AIPA pentru a beneficia de motorină din ajutorul oferit gratuit de către România
- Viața în țara zguduită de 40.000 de cutremure în ultimele trei săptămâni. „Nu mi-e frică, sunt doar obosit”
- Campania națională de vaccinare împotriva noului coronavirus: 25% din personalul medical vaccinat, 326 de reacții adverse ușoare și opt - moderate. „Cazuri de probleme tromboembolice nu au fost notate”
- Socialiștii lui Dodon sunt gata să-i TRAGĂ PE SFOARĂ pe deputații Partidului „ȘOR”: „Dacă președintele propune un candidat susținut de PSRM, PAS, Platforma „DA” și PD, atunci în două zile se învestește GUVERNUL”
- ANALIZĂ „Expert-Grup”: Instituirea CARANTINEI timp de 30 de zile în R. Moldova va permite evitarea contaminării pentru circa 49,2 mii de persoane și va salva viețile a 1 136 de oameni
- Filip a DEZVĂLUIT care e prima întrebare pusă de Maia Sandu la consultările de astăzi. „Credem că cele PATRU partide pot identifica un candidat de compromis la funcția de premier… Poate fi și Andrei Năstase. Alegerile pot avea loc în șase luni”
- Un PRIMAR din R. Moldova a fost răpus de COVID-19. Ion Crivoi avea 59 de ani
- O asociație din R. Moldova propune ca strada A. Pușkin din centrul Chișinăului să fie redenumită Nicolae Dabija
- Achitarea cu CARDUL a călătoriilor cu 110 troleibuze și autobuze din Chișinău: Cum funcționează sistemul de tichetare electronică lansat astăzi
- Cum comentează IGP faptul că funcțiile din cadrul inspectoratelor de poliție din R. Moldova sunt „VÂNDUTE”
- Filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile: 2,8 miliarde de dolari
- Platforma „DA” îl vrea pe Năstase PREMIER. „Avem la dispoziție TREI variante: guvernul Dodon-Șor, păstrarea executivului actual, care e EXPIRAT, și învestirea unui cabinet ANTICRIZĂ. Riscul e minim, dacă Dodon nu se ține de cuvânt...”
- Colaj video cu o tânără în ipostaze INTIME: Un ins din Râșcani care a vrut să-și crească popularitatea pe rețelele de socializare s-a ales cu dosar penal
- Raportul anual NATO: România, SUA, Marea Britanie și Polonia, țările aliate unde peste 80% dintre cetățeni cred în valorile NATO și în legătura transatlantică
- FOTO // După ce s-a plâns că Maia Sandu a respins întrevederea cu el, Igor Dodon a găsit o modalitate de a ajunge la Președinție
- PAS rămâne NECLINTIT în privința alegerilor anticipate și nu ia în calcul învestirea unui GUVERN anticriză, nici chiar condus de Năstase: „Parlamentul poate și acum debloca asistența externă. Acest guvern în demisei trebuie CONSOLIDAT”
- PSRM și Partidul Șor rămân FĂRĂ candidatul propus la funcția de premier: Anunțul făcut de Mariana Durleșteanu