CASATA.MD
TITLURI DE STIRI DIN REPUBLICA MOLDOVA
- (doc) CSJ a declarat inadmisibil recursul lui Năstase privind deschiderea a 42 de secții de votare în stânga Nistrului
- Cum sunt folosite moliile-dronă ca să cerceteze ce se întâmplă pe Pământ
- (video) Andrei Năstase, mesaj către Maia Sandu și PAS: Să revină în Blocul ACUM și să renunțe la cursa electorală pe care nu o poate câștiga în fața lui Igor Dodon
- Crimă cu iz de alcool, la Briceni. Un tânăr și-a înjunghiat amicul de pahar
- De ce nu candidează la prezidențiale? Voronin: „Am fost de două ori președinte, îmi ajunge”
- FMI se aşteaptă ca datoria publică să se apropie de 100% din PIB-ul mondial din cauza răspunsului la pandemie
- Papa Francisc le cere scuze credincioșilor: Aș vrea să vin mai aproape să vă salut, dar e mai bine să păstrăm distanța
- Reuters: Europa se împotmolește în fața celui de-al doilea val al pandemiei; Guvernele se confruntă cu scenarii de coșmar
- FOTO // Percheziții la Glodeni: Proporții mari de marijuana, depistate în două gospodării
- Peste 5000 de persoane au intrat în RM în ultimele 24 de ore; Câți oameni au părăsit teritoriul țării
- Voronin, despre solicitarea Violetei Ivanov de a fi susținută de PCRM: Era cea mai primitivă din echipă
- Cușca e pregătită, mai trebuie doar "să se alinieze stelele". Antrenorul lui Khabib Nurmagomedov anunță lupta anului 2021
- Mii de pui de focă au murit pe țărmul Namibiei: „Ne aflăm în pragul unei catastrofe”
- Meșterii populari din toată republica scot ce au mai bun la un târg de două zile! Unde va avea loc evenimentul
- Avertisment ANTA, după o săptămână de la protestul transportatorilor: „Vom intensifica controlul pasagerilor fără bilete”
- Preşedintele kârgâz și-a dat demisia: „Nu vreau să rămân în istorie ca un președinte care a vărsat sânge”
- Andrei Năstase îi cere Maiei Sandu să se retragă de la prezidențiale și să-l susțină: „Nu poate câștiga în fața lui Dodon”
- FOTO: Un moldovean a vrut să zboare spre Londra cu valiza ticsită cu țigări, dar planurile i-au fost date peste cap
- Franța revine la starea de urgență și impune carantina nocturnă
- Fotbalistul care a strâns milioane de euro pentru săraci se declară îngrozit după ce a intrat în contact cu ei
- 63 de șoferi, prinși beți la volan în doar o zi: „Unul era drogat”
- Uitată de Ministerul Sănătății, nu și de colegi; Cine-i cel de-al 43-lea lucrător medical decedat de Covid
- Preşedintele Parlamentului cipriot a demisionat în urma scandalului „Pașaportul de aur”: Cipru a renunțat la acest program
- Promo-Lex: În campanie sunt utilizate resurse administrative, biserica și discursul de ură; Ce alte abateri sunt constatate
- Țările din UE vor avea acces simultan la vaccinurile împotriva COVID: Cine va fi vaccinat cu prioritate
- Unul dintre cei 7 profesori turci, extrădați ilegal din Republica Moldova în 2018, a fost eliberat
- Stația Spațială Internațională a rămas fără oxigen în zona rusească: Echipajul respiră aer din zona americană a stației
- OMS avertizează: Evoluţia pandemiei este foarte îngrijorătoare în Europa. COVID este de acum cea de-a cincea cauză de deces
- Este binevenită sau nu măsura de izolare impusă persoanelor cu vârsta peste 63 ani? Expert: „OMS recomandă măsuri similare”
- Deputat PNL România, despre alegerile prezidențiale în RM: „Nu e vremea de orgolii mici”
- Furnizorul de apă anunță noi sistări: Care sunt adresele vizate
- Președintele UEFA, anunț îngrijorător despre organizarea Campionatului European: ”Totul s-a schimbat”
- Biopsia intraoperatorie – factor de decizie în timpul intervențiilor oncologice
- Regina Elisabeta a II-a, la prima acțiune publică de la începutul pandemiei; A vizitat un laborator extrem de important
- Declarația Jurnal TV în legătură cu atacul denigrator din partea Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova
- 652 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate astăzi în RM
- OMS avertizează: Evoluţia pandemiei este foarte îngrijorătoare în Europa; COVID este de acum cea de-a cincea cauză de deces
- Norvegia acuză că Rusia a lansat un atac cibernetic asupra parlamentului țării
- Încă 16 moldoveni au murit din cauza complicațiilor provocate de virusul COVID-19
- Londonezii nu vor mai putea socializa cu vecinii și cunoscuții; Noile restricții impuse pentru capitala britanică
- Sadio Mane câștigă 150.000 de lire pe săptămână, dar în timpul liber spală băile din moschee
- Andrian Candu, întrebat dacă se simte vinovat de expulzarea celor 7 profesori turci: „Nu are rost; Subiectul este epuizat”
- Ursula von der Leyen a părăsit summitul UE, după un contact cu un caz de COVID-19
- Infectarea lui Cristiano Ronaldo cu coronavirus, impact devastator la bursă asupra acțiunilor lui Juventus
- Pro Moldova a organizat în august un „eveniment corporativ” în Turcia: Răspunsul lui Candu, întrebat dacă s-a văzut cu nașul
- Platforma Da spune că PAS folosește actori străini în campanie electorală. Reacția formațiunii politice
- Comisia Electorală Centrală a început tipărirea buletinelor de vot pentru cele 139 secții de votare deschise peste hotarele țării
- Parlamentul va simplifica procedura de eliberare a legitimației și a insignei de ales local
- 652 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore
- În perioada 14-17 octombrie 2020 se desfășoară expozițiile "Moldagrotech" și "Farmer"
- Ministerul Finanțelor anunță despre semnarea Contractelor de Recreditare în cadrul împrumutului acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei
- 5 persoane au fost admise la concursul de selectare a candidaților la funcția de membru al Comisiei de certificare
- Proveniența produselor piscicole ar putea fi verificată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului
- Dezvoltarea regională – subiectul audierilor publice, organizate de Comisia parlamentară de profil
- Când vom SCĂPA de pandemia de COVID-19. Bill Gates știe: ASTA e principala CONDIȚIE
- Noi proiecte ale Transgaz: Un terminal de gaze lichefiate la Marea Neagră va fi construit până în 2026
- Prognoza METEO pe o săptămână. Cum va fi vremea pe 15 octombrie
- CENZURĂ / Facebook limitează distribuirea unui articol al New York Post referitor la Joe Biden şi la fiul acestuia
- Azerbaidjanul eliberează mai multe teritorii aflate ani de zile sub ocupația Armeniei
- IPOCRIZIE MAXIMĂ. Moscova „acuză” Statele Unite de „interferență în procesul electoral” din spațiul ex-sovietic
- Maia Sandu: Vremea hoților a trecut
- Francezii nu au voie să iasă noaptea din casă. Amendă de 135 de euro pentru cei care încalcă restricțiile
- Mașinile electrice își triplează cota de piață în Europa în acest an, pe fondul prăbușirii vânzărilor de autoturisme tradiționale
- În culisele Istoriei /// Primari uitați ai Chișinăului
- Voronin se preface „șocat” de prezența fiului său Oleg la funeraliile interlopului Kitaeț: „E puțin spus supărat, vor fi razborci în familie”
- Reguli noi pentru cei care vor să meargă în Italia
- Horoscopul zilei de azi JOI 15 OCTOMBRIE 2020. Pune totul în joc!
- „Expertul” Valeriu Pașa: „România n-a reușit să-și creeze instrumente proprii de soft power în Moldova, în afară de bețivi care vin și se îmbată în fiecare bar în Chișinău și urlă că sunt ofițeri SIE”
- Maia Sandu: „Niciodată nu am avut încredere în Usatîi și niciodată nu voi avea încredere în el”
- Alexandru Argint: Campania antialcoolică din 1985-1987 şi efectele sale pentru RSSM
- O parte din opera lui Mihai Eminescu va fi tradusă în limba kazahă, iar bustul său, inaugurat în capitala Kazahstanului
- Reacția PAS la apelul lui Andrei Năstase de a-și retrage liderul din cursa prezidențială
- (video) Premierul Ion Chicu, în vizită de lucru la Nisporeni: Care sunt principalele probleme identificate în localitatea din lunca Prutului
- O tânără, filmată dezbrăcată în baie de către tatăl ei, timp de 5 ani. Fata a aflat întâmplător că este spionată
- Accident la Orhei cu implicarea unui Mercedes. Șoferii s-au ales cu unele leziuni ușoare
- Preşedintele Kîrgîzstanului, Sooronbai Jeenbekov, a demisionat: „Nu mă țin de putere”
- Primarul orașului Basarabeasca ar putea rămâne fără mandat, după ce a încheiat un contract de 80 mii lei cu firma fondată de mama sa
- Tragedie la Vadul lui Vodă. Un bărbat de 52 de ani s-a înecat
- Poliția: Toate cele 163 de hramuri sărbătorite ieri s-au desfășurat în siguranță
- Melania Trump a povestit public experiența pe care a avut-o cu Covid-19: Dureri în tot corpul, tuse, oboseală
- Cea mai mare captură de metamfetamină făcută de agenţia antidrog americană. Oficial: Erau droguri cât pentru populația din SUA și Mexic
- A crezut că vameșii sunt orbi. Un moldovean a încercat să treacă frontiera cu peste 10 000 de țigarete
- Un Mini Cooper, lovit din lateral pe sensul girator de la Tipografie. Accidentul a creat ambuteiaj
- ANTA avertizează că va verifica mai des transportatorii, pentru a preveni călătoriile fără bilete și îmbarcarea pasagerilor de la colțul autogării
- (video) Doi bărbați au spart o mașină de la Buiucani și au furat mai multe bunuri: Riscă până la 4 ani de închisoare
- Patinaj artistic: Ediţia 2020 a Grand Prix-ului Skate Canada, anulată din cauza pandemiei Covid-19
- Ultima oră: Unul dintre profesorii turci deportați din Moldova a fost ELIBERAT
- (video/update) Consiliul Superior al Procurorilor, în ședință. Bugetul CSP și cel al PG, aprobate cu modificări
- Angelina Jolie va lansa o carte despre apărarea drepturilor, pentru copii și adolescenți
- Stația Spațială Internațională a rămas fără oxigen în zona rusească. Echipajul respiră aer din zona americană a stației
- YouTube se laudă cu ce ar fi trebuit să facă de multă vreme: aceste clipuri vor fi interzise
- A dat de necaz! Un bărbat, prins cu droguri în buzunar, în timp ce se plimba pe străzile din Chișinău
- CSP a desemnat câștigătorii concursurilor pentru suplinirea funcțiilor vacante de procuror. Iată cine sunt aceștia
- Studiu: Câte ore rezistă Covid-ul pe o pâine ?
- Și-au etalat mușchii! Mai mulți angajați ai MAI au participat la un concurs de powerlifting între polițiști
- Comisia Europeană atenționează: Țările UE nu sunt deocamdată pregătite pentru un nou val de Covid-19
- Proiecte de infrastructură finalizate, în sate din raioanele Orhei și Florești
- Un volum rar scris de William Shakespeare, vândut cu aproape 10 milioane de dolari
- Londra înăsprește măsurile anti-coronavirus: Se interzic vizitele la vecini și prieteni
- Cât de multe știi despre arta și tradițiile moldovenești? Află unde se va desfășura „Târgul meșterilor populari”
- Un nou record de îmbolnăviri, în România: 4.013 cazuri noi de Covid-19, înregistrate în ultimele 24 de ore
- Cehia: Aproximativ 10 mii de cazuri noi de Covid-19, în doar 24h
- Peste 12,5 milioane de lei - bugetul Consiliului Superior al Procurorilor pentru anul 2021. CSP va cere o majorare de la Ministerul Finanțelor
- Raport Promo-LEX: Mai multe cazuri de utilizare a discursului de ură, implicarea cultelor religioase în campanie și utilizarea resurselor administrative de către candidații la funcția de președinte
- Aleea Celebrităților la Chișinău. Mai mulți actori ai Teatrului Satiricus vor avea câte o stea, asemenea celei de la Hollywood
- (video) Ultimele informații despre răspândirea Covid-19 din țară: Crește numărul pacienților în stare gravă
- 652 persoane, diagnosticate cu noul coronavirus astăzi. Bilanțul a trecut de 65.000
- 16 persoane, printre care un tânăr de 27 de ani, răpuse de Covid-19. De la începutul pandemiei, 1.530 de moldoveni au murit
- Un tigru care îmbrăţişează un copac a fost desemnată fotografia anului.E uimitor ce a reușit să surprindă o cameră ascunsă
- CtEDO a obligat România să achite 10 mii de euro pentru că a expulzat doi cetățeni ai Pakistanului
- Sexy și simpatici: Pompierii din Australia au pozat pentru tradiționalul calendar caritabil
- Repartizarea cazurilor de Covid-19 în țară. Raioanele în care situația devine alarmantă
- Drumul regional Bălăurești-Marinici-Șișcani, reparat în totalitate. Câte milioane de lei s-au cheltuit
- Pleci sau revii din România? Vezi informațiile actualizate privind accesul moldovenilor în țara vecină
- Noi detalii în cazul mașinilor avariate în curtea unui bloc de la Buiucani: Șoferul de 18 ani ar fi fost beat și fără permis de conducere
- CUC: Tiraspolul se opune discuțiilor despre răpirea moldovenilor de așa-numitul „MGB”
- Încă o țară europeană reintroduce restricții dure la nivel național din cauza creșterii cazurilor de Covid-19
- S-a surpat asfaltul chiar sub roata mașinii: Cum și-a găsit automobilul un șofer din Chișinău
- OMS: Evoluţia pandemiei este foarte îngrijorătoare în Europa. Covid-19, cea de-a cincea cauză de deces
- Premieră: Dacia a prezentat noul Spring, primul său model 100% electric
- Românii cu buletinele expirate pot vota și la alegerile parlamentare 2020
- Încă 16 persoane au fost răpuse de Covid-19, în ultimele 24 de ore. Cea mai tânără victimă – un bărbat de 27 de ani
- Mesaje de ură și discriminare și cheltuieli neraportate de concurenți. Încălcările depistate de misiunea Promo-Lex în timpul monitorizării campaniei electorale
- Noile condiții în care cetățenii R. Moldova (nu) pot intra sau tranzita teritoriul României în următoarele cel puțin 30 de zile
- Germania înregistrează 6 638 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, o cifră record de la izbucnirea pandemiei
- Preşedinta Comisiei Europene părăseşte summitul UE, după un contact cu un caz de COVID-19; „Mă voi autoizola”
- Ordin/ Ministerul Educației a aprobat reperele metodologice privind organizarea procesului educațional în condițiile învățării mixte
- Un deputat Pro Moldova și-a anunțat susținerea pentru candidata Partidului „Șor” la prezidențialele din 1 noiembrie
- 11 deputați Pro Moldova au fost la sfârșitul lunii august în Turcia pentru „a discuta despre prezidențiale”. Candu: „Am participat la un eveniment corporativ”
- Polonia reintroduce restricții dure la nivel național din cauza creșterii alarmante a cazurilor de COVID-19
- Cum „masculinitatea tradițională” îi pune în pericol pe bărbați din cauza COVID-19
- Turist în Moldova: Mircești, raionul Ungheni
- 15 octombrie 2020. COVID-19, PE SCURT: 652 cazuri noi de infectare și 16 decese
- Expoziție fotografică „Eroii zilelor noastre. Îi ajutăm ca să ne poată ajuta” // Comunicate de presă
- De Hramul orașului, municipalitatea a antrenat circa 600 de voluntari în sectoarele capitalei, pentru respectarea măsurilor de protecție anti COVID // Comunicate de presă
- Activitățile cultural-artistice dedicate sărbătorii Hramul orașului Chișinău au fost desfășurate proporțional, în toate sectoarele capitalei // Comunicate de presă
- Direcția generală economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău - ANUNȚ cu privire la ocuparea funcțiilor publice vacante în cadrul Secției locațiune spații cu statut nelocuibil: specialist principal și specialist superior (2 unități) // Posturi vacante
- Direcția generală economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău - ANUNȚ cu privire la ocuparea funcțiilor publice vacante în cadrul Secției analiză și dezvoltare durabilă: specialist principal (2 unități) și specialist superior // Posturi vacante
- Direcția generală economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău - ANUNȚ cu privire la ocuparea funcțiilor publice vacante în cadrul Secției dezvoltare turism: șef secție și specialist principal (2 unități) // Posturi vacante
- 17 inițiative locale vor fi susținute financiar în cadrul Programului de capacitare a consilierelor la primul mandat
- Actual / Putin anunță că Rusia a înregistrat al doilea vaccin împotriva COVID-19
- Actual / Coronavirus: Restricţii de circulaţie în oraşe din Franţa, între care Paris, începând de sâmbătă (Macron)
- Actual / Andrei Năstase îi cere Maiei Sandu să se retragă: Studiile arată că sunt singurul candidat care îl poate învinge în turul II pe Igor Dodon
- Actual / Irlanda interzice vizitele la domiciliu între cetățeni și introduce restricții în anumite sfere de activitate
- Actual / Robotul spațial rusesc FEDOR nu mai are voie să posteze pe Twitter după ce a pârât doi cosmonauți că s-au îmbătat în spațiu
- Actual / Donald Trump s-a enervat pe Facebook și Twitter după ce rețelele sociale au limitat distribuirea unui articol despre Biden
- Actual / Președintele Kîrgîzstanului și-a anunțat demisia
- Actual / Igor Dodon și-a luat angajamentul să extindă proiectul de creare a platformelor industriale în toate regiunile Moldovei
- Actual / Polonia, reprezentată la summitul UE de premierul ceh Andrej Babis
- Actual / Reguli noi pentru moldovenii care vor să meargă în Italia
- Premierul Chicu: „În Nisporeni, ca și în alte localități, este imperativ să investim în reconstrucția drumurilor și în finalizarea proiectelor de aprovizionare cu apă”
- Investițiile în infrastructură, fac localitățile mai atractive pentru antreprenori
- Preşedintele Parlamentului cipriot a demisionat în contextul scandalului ”bani contra paşapoarte”
- Premieră istorică la Vatican. A început primul proces în care doi preoţi sunt acuzaţi de abuz sexual
- Un supercomputer japonez a simulat modul de răspândire a COVID-19 în încăperi. Concluzia poate fi crucială
- Comisia Europeană AVERTIZEAZĂ: E nevoie de vaccin, țările din UE nu sunt pregătite pentru un nou val al pandemiei
- Captură-record de o tonă de metamfetamină în regiunea de Los Angeles. ”Este o lovitură majoră dată cartelurilor”
- STUDIU: Topul orașelor lumii în care e cel mai sigur să te plimbi pe timp de pandemie
- Țările din UE vor avea acces simultan la vaccinurile anti COVID-19. Cine va fi imunizat cu prioritate
- A fost desemnată fotografia anului. E uimitor ce a reușit să surprindă o cameră ascunsă (FOTO)
- O izolare de două săptămâni ar rupe lanțul infectării în masă cu coronavirus și ar reduce mortalitatea cu până la 49%, cred experții britanici
- Cum va fi vremea în data de 16 octombrie și câte grade vor indica termometrele
- Apelul premierului Armeniei, Nikol Pashinyan, în legătură cu noile confruntări din Nagorno - Karabah
- Conflict de interese la Primăria din Basarabeasca. Primarul a semnat ordine de plată în favoarea firmei mamei sale
- Un bărbat din regiunea Cernăuți, amendat cu circa 420 de euro pentru că a intrat într-un magazin fără mască
- OMS: Evoluţia pandemiei este foarte îngrijorătoare în Europa. COVID este de acum cea de-a cincea cauză de deces
- Stația Spațială Internațională a rămas fără oxigen în zona rusească
- Promo-LEX: Refuzul mai multor bănci de a-i deschide un cont bancar Violetei Ivanov este nejustificat
- Fotbalistul brazilian Lucas Moura, a avut parte de un antrenament inedit alături de modelul Raquel Benetti
- Spectacol amânat la Moscova din cauza unui spectator fără mască
- YouTube va șterge clipurile care conțin dezinformări legate de vaccinurile pentru Covid-19
- Decis! Când vor fi reluate meciurile din prima ligă argentiniană
- CEDO condamnă statul Român pentru expulzarea unor pakistanezi suspectaţi de terorism. România, obligată să plătească daune morale
- Stare de urgenţă la Bangkok pentru a opri protestele. Convoiul regelui, blocat de manifestanţi
- Traficant de droguri, reținut în sectorul Rîșcani
- Igor Șarov, din nou critic: Măsurile anti-COVID nu au fost respectate de hram
- O femeie din Capitală și-a pierdut nepoata de Hramul orașului
- Un fotbalist celebru, șantajat de o femeie pe care a lăsat-o însărcinată: "Plătește-mi silicoanele!"
- Consecințele hramurilor: 63 de persoane, cercetate pentru huliganism, iar 17 șoferi au fost prinși beți la volan
- MAI MULTE PLATFORME INDUSTRIALE: Dodon optează pentru crearea locurilor de muncă
- Pedeapsă drastică. Motivul pentru care tenismenul american Sam Querrey riscă o suspendare de până la trei ani
- BREAKING NEWS: Încă 652 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în Moldova
- Polonia a depășit 8.000 de infectări noi de COVID-19, a doua zi consecutiv
- Alți 16 moldoveni au murit din cauza noului coronavirus. Un tânăr de 27 de ani, printre victime
- Mai multe străzi, trotuare, poduri din Capitală ar putea fi reabilitate
- Atletul kenyan Daniel Wanjiru, suspendat pentru neregularităţi despistate în paşaportul său biologic
- Șefa Comisiei Europene, din nou în izolare, după ce un membru al cabinetului său a fost depistat pozitiv
- Concert cu artiști de pe ambele maluri ale Prutului, la Teatrul Verde din Capitală. Când va avea loc evenimentul
- Ministrul de Externe al Rusiei acuză SUA că ar încerca să influențeze procesele politice din Moldova
- PRO MOLDOVA, în impas. Patru deputați o susțin în alegerile prezidențiale pe Violeta Ivanov
- Primarul Sadiq Khan anunță noi restricții în Londra şi avertizează că urmează o iarnă dificilă
- MOSE, sistemul de diguri de la Veneția, a salvat pentru a doua oară orașul de inundații devastatoare
- Fenomen uluitor în România: Zeci de pelicani au fost surprinşi pe Lacul Siutghiol
- India: Inundaţiile provocate de ploi au adus la moartea a 40 de persoane şi au devastat numeroase recolte
- Nuntă în lacrimi și sânge, după ce poliţia a intrat cu forţa peste zeci de invitaţi (VIDEO)
- Mai mult de jumătate din ţările Uniunii Europene, în zona roşie de risc epidemic
- Parlamentul European propune suplimentarea bugetului UE cu 39 de miliarde de euro pentru a debloca aprobarea acestuia
- COVID-19: Moscova va impune un cod QR individual pentru clienţii care frecventează localurile de noapte
- Capitala enclavei Nagorno-Karabah, bombardată din nou
- Caz tragic! Opt membri ai unei familii și-au pierdut viața după ce s-au infectat cu noul coronavirus
- McGregor revine în cuşcă. Cine va fi adversarul său
- Viena distribuie teste pentru depistarea COVID-19 cu ajutorul curierilor pe bicicletă
- Relațiile de colaborare AGEPI-OEB, discutate în cadrul unei reuniuni online
- Ministerul Justiţiei în comun cu Administrația Națională a Penitenciarelor anunţă concurs pentru ocuparea funcției vacante în cadrul Unității de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chişinău, proiect susţinut şi finanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (termen-limită de depunere a dosarului de concurs - 2 noiembrie 2020) // Anunț - Concurs
- Târg de miere în centrul capitalei
- Asistenţă financiară din partea UE pentru proiecte de dezvoltare regională
- Tânărul care s-a infectat de două ori cu coronavirus. Simptomele crunte pe care le-a experimentat
- VIDEO // Salvatorii, solicitați, de Hramul Chișinăului, să dea crucea jos de pe o biserică
- VIDEO // Spitalele din România, dotate cu apartură de ultimă generație: „Avem încredere în doctori și nu ne mai facem griji”
- Cipru renunță la programul „Pașaportul de aur”, considerat calul troian al rușilor și chinezilor în Europa: Și în R. Moldova a funcționat o asemenea lege timp de trei ani
- Maia Sandu a anunțat pe cine va NUMI în funcția de PREMIER. Actualul Parlament urmează să VOTEZE un nou executiv, după care să fie organizate alegeri parlamentare anticipate
- DOC // RAPORT: 84% dintre persoanele infectate cu COVID-19 în ultima săptămână au manifestat forme ușoare ale bolii sau erau asimptomatici: Vârsta medie a celor infectați este de 46,7 ani
- Loteria Națională lansează campania „Pietre prețioase” cu DIAMANTE adevărate
- Candidatul „independent” Igor Dodon, promovat de PSRM și biserici „pe gratis” în campanie: Numeroase cazuri de utilizare a resurselor administrative de către președintele aflat în concediu
- Andrei Năstase îi promite Maiei Sandu una dintre funcțiile CENTRALE ale statului, doar să se retragă din cursa electorală în favoarea sa: „Conform tuturor analizelor sociologice, nu poate câștiga în fața lui Igor Dodon”
- Maia Sandu, DETALII despre „înțelegerile ASCUNSE” dintre Igor Dodon și Vlad Plahotniuc: „Acum este atât de DISPERAT, că este gata să se întoarcă la Plahotniuc... Vorba aceasta cu „președintele – kuliok” o auzim peste tot”
- „Promo-LEX”: Candidații la funcția de șef al statului au ascuns cheltuieli de sute de mii de lei de la debutul campaniei electorale
- Document DECLASIFICAT // Evaluarea a Departamentului de Stat al SUA despre relațiile României cu R. Moldova: „Cea mai mare provocare la adresa integrităţii teritoriale a R. Moldova este Transnistria”
- Inspectoratul General al Poliției anunță că autoritățile capitalei NU au încălcat regulile organizând evenimente de Hram cu sute de participanți la un loc pe timp de pandemie
- Ce arată SONDAJELE la care are acces Maia Sandu: „Câștigăm aceste alegeri chiar și fără votul din DIASPORA”
- MAEIE solicită SPRIJINUL României în facilitarea achiziționării dozelor de vaccin împotriva COVID-19. Despre ce au mai discutat Ambasadorul Ioniță cu ministrul Țulea
- Ministrul Educației le arată din deget autorităților din Chișinău: „Să nu practice duble standarde - pe de-o parte să ia măsuri drastice în școli, iar pe de alta - să organizeze evenimente cultural-distractive, care sunt foarte greu de monitorizat”
- PAS cere Poliției să identifice persoanele care telefonează acasă la cetățeni și, sub pretextul efectuării unui sondaj de opinie, ar face agitație electorală în favoarea lui Dodon
- Unul dintre profesorii turci de la „Orizont”, expulzat ILEGAL de SIS în Turcia, a fost ELIBERAT. Acesta fusese condamnat la ȘASE ani și jumătate de închisoare
- Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: „Academia Română şi ICR – în serviciul comun al cauzei aşezării culturii româneşti în lume”
- Proiecte de infrastructură finalizate de echipa lui Ilan Șor în sate din raioanele Orhei și Florești
- FOTO // „Eroii zilelor noastre”, în centrul Chișinăului
- Lavrov acuză SUA de imixtiune în procesul ELECTORAL din R. Moldova. Replica unui DEPUTAT: „Cumva armata americană se află ILEGAL pe teritoriul nostru? Cumva serviciile secrete americane au împânzit R. Moldova?”
- Un bărbat din R. Moldova a vrut să ducă în Polonia un automobil de model „GAZ 21”, fabricat în 1963, dar mașina i-a fost confiscată la frontieră
- SOLIDARITATE // Țările din UE vor avea acces simultan la vaccinurile împotriva COVID. Cine va fi vaccinat cu prioritate
- Un produs la care puţini s-au gândit a devenit o investiţie chiar mai bună decât aurul, Bitcoinul sau chiar şi acţiuni în cele mai mari companii ale lumii
- Chișinău: Și-a burdușit valiza cu țăgări și s-a pornit la Londra cu avionul
- GRANTURI de 200 000 de euro de la UE pentru Grupurile de Acțiune Locală din Cahul și Ungheni. Peter Michalko: UE investește 23 de milioane de euro în aceste raioane din R. Moldova
- Noi descoperiri despre importanța VITAMINEI D. În perioada pandemiei COVID-19 această vitamină a căpătat o importanță și mai mare
- Tiraspolul REFUZĂ să discute în cadrul CUC despre răpirile de persoane: Ședință amânată pentru săptămâna viitoare
- „Bucătarul lui Putin” și alți apropiați ai președintelui rus, sancționați de UE. Pe listă este și un institut care produce Noviciok
- CORONAVIRUS în R. Moldova: Peste 65 de mii de persoane infectate și peste 1 500 de morți. În ultima zi a decedat un tânăr de 27 de ani
- Macaulay Culkin, apariție rară alături de iubita lui. Starul din „Singur acasă” și Brenda Song își doresc un copil
- O nouă tulpină de coronavirus creează panică la nivel mondial: Coronavirusul porcilor se poate transmite la om
- De la Iași, Alexandru Călinescu
- Nu promiți...și învingi?
- Lecuirea lui Kołakowski: Marxismul ca maladie a spiritului
- Maia Sandu: „Eu zic că este vremea noastră, este vremea oamenilor buni, vremea hoților a trecut”(VIDEO)
- Între biserică și pandemie
- Iurie Morcotîlo: s-ar câștiga peste 30 de miliarde de lei dacă femeile nu ar fi discriminate pe piața muncii
- Recorduri tragice: Europa versus America la coronavirus
- Cronică electorală, cu Valentina Ursu
- „O imagine teribilă”: războiul din Nagorno-Karabah, văzut din Azerbaidjan
- Gheorghe Cojocaru: „Plahotniuc a lăsat în urma sa oameni, structuri, legături și resurse cu care se pot face jocuri politice”
- Sub rachete, la Stepanakert