CASATA.MD
TITLURI DE STIRI DIN REPUBLICA MOLDOVA
- Specialiștii epidemiologici admit că săptămâna curentă numărul de infectări ar putea ajunge la 500-600 cazuri/zi
- Fostul director al Combinatului de Vinuri „Cricova” - scos de sub urmărire penală
- În 5 luni ale anului 2020 în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de 10480,1 mil. lei
- Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 11879 cazuri
- Sectorul turismului mai atractiv pentru mediul de afaceri, în urma modificărilor legislative
- A fost suspendată executarea sentinței în privința lui Veaceslav Platon
- Cererea pentru serviciile de telefonie fixă a continuat să scadă, în primele trei luni ale anului curent
- În primul trimestru al anului 2020 volumul traficului generat de utilizatorii rețelelor de telefonie mobilă a înregistrat o creștere de 2,4%
- Coronavirus în lume: China închide 10 cartiere rezidențiale după descoperirea unor noi focare în piețele din Beijing
- Angajații unei firme din Peru au fost sechestrați de teama conspirației că vor instala antene 5G cu Covid-19
- VIDEO LIVE / Dodon are o întrevedere cu Greceanîi și Chicu. Declarații de presă
- Horoscopul zilei de azi, LUNI 15 IUNIE 2020. Nu grăbi lucrurile!
- Opriţi campania electorală a lui Dodon!
- Ce ţi se întâmplă în corp când mănânci trei ouă întregi pe zi
- Incendiu VIOLENT la vinăria din SURUCENI. Flăcările au produs pagube însemnate
- Explicații pentru vremea extremă. Climatolog: Avem de fapt perturbații la nivel continental
- Şeful unui sector de poliţie din Chişinău a decedat în urma infectării cu coronavirus
- Cum sa iei decizii mai bune cu ajutorul modelelor mentale
- O mașină cu români s-a prăbușit de pe un pod, în Italia, iar pasagerii au murit pe loc. Cum s-a petrecut accidentul
- Rusia ar putea profita de discordia din NATO și să invadeze România
- Muntenegru a anunțat un caz de coronavirus, la trei săptămâni după ce devenise prima țară din Europa continentală fără COVID-19
- Fost militar american, acuzat de spionaj în Rusia, condamnat la 16 ani de închisoare
- Danezii vor primi în cont bani de la stat pentru stimularea economiei
- Accident grav la Criuleni! Un tânăr a decedat la spital
- Cum a fost UCIS Mihai Eminescu
- În cât timp iese alcoolul din organism, ca să poți urca la volan
- Amenzi în valoarea de 28 de milioane de lei, aplicate în municipiul Chișinău pentru nerespectarea măsurilor epidemiologice
- Virusul Covid-19 a luat viața unui ofițer de 42 de ani, angajat în rândurile Poliției Naționale din 1997
- Un bărbat din Comrat a fost răpus de Covid-19. Bilanțul deceselor - 407
- Peste 400 de pacienți testați pozitiv la Covid-19, în stare gravă. Câte persoane au fost internate la Centrul de la Moldexpo, în ultimele 24 de ore
- Atenție! Cod galben de inundații în nordul țării
- Un bărbat din Ștefan Vodă riscă să stea după gratii 15 ani, după ce și-a omorât consăteanul
- (video) Accident în capitală cu implicarea unei trotinete electrice. Un bărbat, transportat în stare gravă la spital
- Părinții Yasminei, fetița ucisă la o grădiniță din Israel, la un pas de a fi deportați. Instanța a suspendat decizia Ministerului de Interne
- În ultima săptămână, polițiștii au reținut 92 de persoane aflate în urmărire penală și care se eschivau de la organele de drept
- Mai mulți locuitori ai capitalei și din suburbii vor rămâne fără apă potabilă, în următoarele zile. Iată unde vor avea loc sistările
- (video) Operațiunea „MAC”, în desfășurare. Ce au descoperit oamenii legii într-un lan de porumb la Budești
- Fostul director de la Cricova, scos de sub urmărire penală. Procuratura Anticorupție își cere public scuze pentru „acțiunile ilegale ale lui Viorel Morari”
- Un caz de Covid-19, depistat în Muntenegru, la trei săptămâni după ce devenise prima țară din Europa fără coronavirus
- (foto) Lideri politici depun flori la monumentul lui Mihai Eminescu, fără a purta mască
- Yandex.Taxi lansează în Moldova un sistem de monitorizare a vitezei automobilelor
- Tot mai aproape de obiectivul de a ilumina toată țara: Partidul „Șor” a definitivat proiectul iluminatului public în com. Mălăiești, raionul Orhei
- (video) No comment. Ori în scară, ori afară: plouă cu găleata într-un bloc nou din sectorul Buiucani
- 6 avioane au decolat în această dimineață de la Chișinău. Poliția de frontieră reiterează regulile de traversare a frontierei
- (video) Un BMW și o roabă, pline ochi cu tineri țipând și fluierând, surprinse noaptea pe o stradă din Cahul
- Accident la Criuleni: Un tânăr a decedat după ce mașina pe care o conducea a derapat de pe șosea și s-a izbit violent de un copac
- Covid-19 a mai făcut o victimă, în stânga Nistrului. Un bărbat s-a stins pe patul de spital
- Ultima oră! Veaceslav Platon a fost eliberat din detenție
- (doc) Cine este singurul candidat care aspiră la funcția de procuror-șef al PCCOCS
- Tragedie la Ciocana: Un bărbat de 37 de ani s-a aruncat în gol de la etajul 8 al unui bloc locativ. Ce a relatat soția oamenilor legii
- (doc) Viorel Morari îi trimite scrisoare deschisă Procurorului General. PG: Nu intrăm în polemici cu inculpații
- Câte 7 m² pentru fiecare persoană. Noile reguli de utilizare a sălilor de sport și fitness
- Facebook Messenger devine mai sigur. Cum te asiguri că nu-ți vede nimeni conversațiile
- Studiază JAVA, conform rigorilor cursurilor internaționale, la prețuri mult mai accesibile
- Platon eliberat, iar dosarul său - trimis la revizuire. Procuratura vine cu precizări
- (doc) Prețul la produsele farmaceutice și cele social importante, în vizorul FISC
- Reglementarea inteligentă – o strategie viabilă în lupta cu fumatul?
- Accident feroviar la Strășeni: O mașină a fost tamponată de un tren, după ce șoferul a ignorat indicatoarele
- (video) Circa 48 % dintre persoanele testate pozitiv la Covid-19 au o vârstă de peste 50 de ani
- 139 cazuri noi de infectare cu noul tip de coronavirus, confirmate astăzi în Moldova
- (video) Primele reacții ale lui Veaceslav Platon la ieșirea din penitenciar: „După patru ani de detenție nedreaptă, viziunile mele s-au schimbat”
- Un bătrân a fost găsit fără suflare la o stație de troleibuze din Chișinău
- Controale inopinate la piețele agroalimentare din capitală. Ce nereguli au depistat inspectorii
- Focar de Covid-19 la un internat din Bender: 11 persoane au fost depistate pozitiv
- Una dintre cele mai promițătoare sportive din Spania a sfârșit într-o închisoare din mijlocul deșertului. „Fiica mea este moartă în viață!”
- Un copil de 4 anișori a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit
- Încă 3 bărbați și o femeie au fost răpuși de Covid-19
- Opoziția se declară îngrijorată de eliberarea lui Platon: Cu atacul raider și Laundromat-ul ce facem?
- Natalia Oreiro, „Îngerul sălbatic” al anilor '90, a solicitat cetățenia rusă
- Năstase și-a felicitat în versuri soția cu ocazia zilei de naștere: „Te iubesc cum nici toți poeții lumii nu au reușit să spună”
- Ministerul de Externe, despre implicarea GOTR în recrutarea copiilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova în mișcări obștești cu tentă militară din Federația Rusă
- Scandal la principalul cotidian economic al Rusiei. Cinci redactori șefi-adjuncți și-au dat demisia acuzând cenzura
- Turcia: Două cutremure de aproape 6 grade pe scara Richter, în mai puțin de 24 de ore, au provocat un deces și cel puțin 20 de răniți
- Platon: „Plahotniuc oferea un milion, poate și mai mult, doar ca să nu mai ies din închisoare”
- Medicii, la limita puterilor: „Tratăm pe toți, și pe cei care cred că la orice injectare e cipizare”
- Plictis și conspirație. De ce inventăm minciuni atunci când nu știm adevărul
- 15 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT: 139 cazuri noi de infectare. Bilanțul deceselor ajunge la 411
- Trei știri bune din Moldova
- Arta a ieșit în stradă. Ce este POSTER X POEM și unde îl poți vedea
- CALM ȘI PARTENERII SUNT ALĂTURI DE APL ȘI ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ DE CRIZĂ!
- CU SPRIJINUL PNUD MOLDOVA, 22 DE ASOCIAȚII DE BĂȘTINAȘI SUNT GHIDATE DE CALM ÎN CADRUL PROGRAMULUI INCUBATOR AdB 2020
- Actual / Pe timp de pandemie, moldovenii au împrumutat mai mulţi bani
- Actual / Cafenelele şi restaurantele din ţară şi-au început activitatea
- Actual / Mai multe ţări europene relaxează controalele la frontieră
- Actual / Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-un lac
- Actual / Turcia - Două cutremure în mai puţin de 24 de ore au provocat un mort şi cel puţin 20 de răniţi
- Actual / Veaceslav Platon a fost eliberat: „După patru ani de zile de chinuri, este liber”
- Actual / A început Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
- Actual / Dodon s-a apucat să facă o omleta politică! Se coace coaliția-gălbenuș cu Maia Sandu
- Actual / În prima zi de la redeschidere, de pe Aeroportul Internaţional Chişinău au decolat şase aeronave
- Actual / COVID-19: În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 139 de cazuri noi
- S-a desfășurat ședința tradițională a conducerii Republicii Moldova
- OMOR în raionul Ştefan Vodă. Un bărbat şi-a ucis consăteanul în bătaie. Unde a fost găsită victima
- Plante de marijuană, ascunse într-un lan de porumb, depistate de poliţişti la Budeşti (VIDEO)
- Supermarketurile din Beijing nu mai vând somon, după ce noul coronavirus a fost depistat pe un tocător într-o piaţă de pește
- 92 de persoane aflate în urmărire penală au fost reținute de către polițiști
- O persoană a uitat trei kg de aur în tren. Poliția caută de nouă luni proprietarul
- Pas uriaş către titlu. CFR Cluj a învins pe teren propriu formaţia FCSB
- Fostul director al unui Combinat de Vinuri și conducătorul unui agent economic, scoși de sub urmărire penală
- 68 de accidente în doar 72 de ore, în Capitală. Mai multe persoane au fost rănite, iar un şofer a urcat BEAT CRIŢĂ la volan
- De astăzi, Grecia deschide sezonul turistic
- PERICOL DE INUNDAŢII! A fost emis COD GALBEN de revărsare a Prutului în luncă
- Muntenegru a anunțat un caz de coronavirus, la trei săptămâni după ce devenise prima țară din Europa continentală fără COVID-19
- Olanda: Persoanele condamnate pentru infracţiuni asociate consumului de alcool, obligate să poarte brăţări de abstinenţă
- VERIFICĂRI în transportul interurban. În weekend, au fost întocmite 13 procese verbale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie anti-COVID
- Primarul Capitalei, Ion Ceban, recunoaşte că oraşul nu rezistă în faţa unor ploi abundente
- Au mai rămas puţine locuri libere în spitale. Autorităţile pregătesc 2.000 de paturi suplimentare pentru pacienţii cu COVID-19
- REAL MADRID, VICTORIE LEJERĂ. ”Galacticii” s-au impus cu 3-1 în faţa lui Eibar
- Patru din 1.000 de moldoveni, diagnosticaţi cu COVID-19. Regiunea unde este cea mai gravă situaţie şi unde se atestă cea mai mică rată de infectare cu noul coronavirus
- China, din nou în alertă din cauza pandemiei de coronavirus: 11 cartiere din Beijing, şcoli şi grădiniţe au fost închise
- Militarii vor ieşi din nou pe străzile din Capitală pentru a monitoriza respectarea măsurilor anti-COVID
- Ministrul Apărării, convins că militarii moldoveni trimişi să defileze la parada de la Moscova nu se va îmbolnăvi de COVID-19
- Mai mulţi oameni au câştigat ”Bani la greu”. Loteria Națională a împărțit mai mult de 1 150 000 de lei
- Spania deschide graniţele pentru 10.000 de germani într-un proiect turistic pilot
- BREAKING NEWS: Veaceslav Platon a fost eliberat din închisoare (VIDEO)
- Dezvăluiri din culise! Cum arată Salma Hayek fără machiaj la 53 de ani
- Ploaia puternică a făcut prăpăd în ţară. Cele mai afectate raioane
- Denny Hamlin a triumfat în cea de-a 12-a etapă din NASCAR, desfăşurată la Homestead
- Cum va fi vremea, mâine, 16 iunie și câte grade vor indica termometrele
- Marcus Rashford a avut o copilărie grea. Mama fotbalistului a crescut cinci copii singură
- Dumitru Bahov, un nou început. Voleibalistul a semnat un contract Inegol Belediyespor
- Încă 139 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 în Moldova. Bilanţul ajunge la 11.879
- DETALII NOI despre explozia din sectorul Buiucani al Capitalei
- Autoritățile vor elabora o strategie națională de sănătate pentru următorii 10 ani
- Patru angajaţi medicali de la Substația de Asistență Medicală Urgentă din Drochia, bolnavi de COVID
- ŞOCANT! Un copil de 4 ani a căzut în gol de la etajul 4 al unui bloc de locuințe din Capitală
- ATENŢIE! O stradă din Chişinău va avea circulaţie în sens unic
- Cine este VEACESLAV PLATON? Află trecutul tumultos al acestuia
- Furtună, despre redeschiderea restaurantelor şi a cafenelelor: Nu mă interesează distanţa dintre mese pentru că acestea nu fac COVID, mă interesează distanţa dintre vizitatori
- ÎNGRIJORĂTOR. Astăzi a fost înregistrat un număr record de moldoveni aflaţi în stare gravă din cauza noului coronavirus
- România a redeschis frontiera. Vor fi sau nu obligaţi cetăţenii români să stea în carantină timp de 14 zile
- Preoții ar putea fi amendați cu până la 7500 de lei pentru campania electorală în timpul slujbelor religioase
- SITUAŢIA A SCĂPAT DE SUB CONTROL. Peste 2.000 de moldoveni au fost testaţi pozitiv la COVID-19 în ultima săptămână
- Scandal la principalul cotidian economic al Rusiei. Cinci redactori șefi-adjuncți și-au dat demisia
- Autoritatea medicamentelor din SUA interzice folosirea hidroxiclorochinei în tratarea COVID-19
- Staţia Spaţială Internaţională va fi dotată de către NASA cu o nouă toaletă în acest an
- Autorităţile belgiene au detectat un nou focar de contagieri cu coronavirus într-o companie aeroportuară din Liege
- Cea de-a 65-a ediţie a concursului muzical Eurovision se va desfăşura între 18 şi 22 mai 2021 la Rotterdam
- Uniunea Europeană acordă 38 de milioane de euro pentru protejarea infrastructurii critice împotriva ameninţărilor cibernetice
- Decizie istorică a Curții Supreme din Statele Unite: Un angajat nu poate fi concediat pentru că are o altă orientare sexuală
- Două cutremure în mai puţin de 24 de ore au provocat un mort şi cel puţin 20 de răniţi în estul Turciei
- STUDIU: Zeci de civilizaţii extraterestre ar putea exista în galaxia noastră
- Situația epidemiologică privind infecția COVID-19, 15 iunie
- Alte 139 cazuri de COVID-19, în ultimele 24 ore
- Redeschiderea activităţilor economice a echilibrat situaţia bugetară
- Condiţionalităţi îndeplinite pentru primirea tranşei a doua din asistenţa macrofinanciară a UE
- Aeroportul Internațional Chișinău, cu ușile deschise pentru pasageri. „Au fost efectuate trei curse regulate prin intermediul cărora au zburat 41 de persoane” (VIDEO)
- Un copil de patru ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din capitală
- Un șofer a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un lac. Bărbatul a murit
- Sandu și Năstase, despre eliberarea lui Platon: „Justiția lui Dodon în acțiune” sau „este folosit de politicul moldovenesc”
- Podcastul „Bilet în Parlament”: Promoție de sezon electoral. Merită sau nu să ne alegem deputații și președintele într-o singură zi (AUDIO)
- Ümit Yüksel, director regional SUMMA Hotels Moldova: „Ne-a fost tare dor de oaspeții noștri” (INTERVIU)
- Platforma DA și PAS au discutat instalarea unui nou Guvern. Năstase: „Tot așteptăm un răspuns”
- O viață cu aromă de struguri! Galina Ciolac: „Pe vremuri munceam cu mâna la îmbutelierea vinului, acum aparatele te ajută foarte mult”
- Alertă de inundații în nordul țării. Serviciul Hidrometeorologic de Stat: Izolat, poate ieși apa din lunca râului Prut
- Șef de secție la Spitalul Republican: Sunt pacienți în stare gravă care spun că dorim să-i cipizăm
- O mutaţie care sporeşte capacitatea de infecţie a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită de cercetătorii americani
- Avertisment FMI. Estimările din iunie vor fi chiar mai rele decât cele în care se vorbea de cea mai gravă cădere din aproape un secol
- Franţa, Germania şi Italia au cumpărat în avans 400 de milioane de doze de vaccin anti-COVID pe care le vor "împărți" și cu alte state
- Nicolae Negru // Cine alimentează sentimentele antiruse în Republica Moldova
- Un grup de deputați din primul Parlament, solicitare către CEC și Procuratură: „Opriţi campania electorală a lui Dodon din banii statului!”
- UTIL // Cum va circula transportul public din Chișinău în perioada 15 - 30 iunie: Cinci ore și jumătate dimineața și șase ore seara
- VIDEO // Chicu vorbește deja despre „VALUL DOI” al COVID-19, deși nu a fost depășit nici primul. Situația devine ALARMANTĂ: „Săptămâna aceasta pot fi și câte 500-600 de cazuri noi pe zi”. Premierul critică opoziția: „Ei ar fi valul trei al virusului”
- COVID-19 // Situație tot mai GRAVĂ, de la o zi la alta: Numărul pacienților în stare gravă, dar și cel al morților au trecut de 400
- FOTO // Dodon și Greceanîi, cu flori la bustul lui Mihai Eminescu: „Fiecare popor are anumite personalități cu care se poate mândri, iar noi ne mândrim cu Mihai Eminescu”
- Ion Chicu știe deja cine este potențialul viitor PREMIER al R. Moldova
- FOTO // În avion, „ca în banca ceea de șprote”: Cum au plecat cei 75 de militari moldoveni să defileze la parada de la Moscova, la ordinul lui Dodon
- Un polițist în vârstă de 42 de ani, RĂPUS de CORONAVIRUS: „A luptat mai mult de două săptămâni pentru viață”
- FOTO // Tot mai aproape de obiectivul de a ILUMINA toată R. Moldova: Partidul „ȘOR” a definitivat proiectul iluminatului public în comuna Mălăiești, raionul Orhei
- DOC // Cine s-ar face vinovat de PUCIUL ANTICONSTITUȚIONAL din iunie 2019. Raportul de ALTERNATIVĂ pregătit de fostul președinte al comisiei de anchetă
- Acum 31 de ani, Basarabia REVENEA la alfabetul LATIN! Alecu Reniță: „Câţiva oameni din redacţia „Literatura şi Arta” au decis în taină să calce în picioare legea sovietică şi să scoată numărul din 15 iunie în grafie latină”
- Semnal de ALARMĂ dat de Traian Băsescu: „Uitați-vă la hartă, constatăm că Putin a cam rezolvat ce era de rezolvat până la frontiera NATO! Și-a făcut meandrele în Ucraina, ține Transnistria sub control”
- VIDEO // Mașină scoasă din iaz, la Cimișlia: Șoferul s-a înecat
- FOTO // Loteria Națională a împărțit mai mult de 1 150 000 de lei de la începutul campaniei „Bani la greu”. Jocul special este în desfășurare, iar MILIOANE de lei pot fi ai tăi!
- Muntenegru a anunțat un caz de coronavirus, la trei săptămâni după ce devenise prima țară din Europa continentală fără COVID-19
- Un laureat din SUA al Premiului Nobel pentru medicină, cu rădăcini basarabene, LECȚIE publică de Ziua Academiei de Științe a Moldovei
- IMPORTANT // Noi reguli la intrare în România, începând cu 15 iunie
- Premierul Chicu și președintele Dodon sunt avertizați că vor răspunde penal. Andrian Candu: „Din cauza deciziilor voastre au MURIT oameni”
- VIDEO // Raport-FULGER al Maiei Sandu. A trecut în revistă REALIZĂRILE obținute de Guvernul său în mai puțin de trei MINUTE. „Colegii mei m-au provocat...”
- Veaceslav Platon, ELIBERAT din detenție după cererea de revizuire depusă de Stoianoglo
- DOC // Un deputat de la Chișinău, îngrijorat de încercarea Procuraturii de a-l disculpa pe Platon: „Există informații precum că disculparea lui Platon ar fi coordonată de către serviciile speciale ale Rusiei, al cărui agent ar putea fi Platon”
- Fostul director al Combinatului de Vinuri „Cricova”a scăpat de dosarul instrumentat de Procuratura Anticorupție: Instituția își cere SCUZE
- Eliberarea lui Platon, FATALĂ pentru Dodon: „Am impresia că a renunțat la ideea să fie reales în toamnă”
- METEO // După o secetă chinuitoare sunt anunțate INUNDAȚII: Cum va fi vremea în această săptămână
- VIDEO // Primele DECLARAȚII făcute de Veaceslav Platon, la ELIBERAREA din detenție: Mama și fiul acestuia, în fața Penitenciarului nr. 13
- Criză politică în raionul Râșcani, după ce PSRM a pierdut MAJORITATEA. „Partidul „ȘOR” va susține forțele politice anti-PSRM”
- Și-a VIOLAT fiicele vitrege cu vârste de numai 11 și 12 ani, lăsate în grija sa de către mama acestora, plecată la muncă peste hotare: Cum a ieșit totul la iveală
- Primăria Chișinău se răzgândește a treia oară: va revizui decizia privind anularea comerțului ambulant pe timp de vară
- VIDEO // Plus 139 de cazuri noi de COVID-19, după efectuarea a 545 de teste. Numărul deceselor urcă la 411
- Slusari, COTRARIAT de eliberarea lui Platon: „Decizia aceasta DISCREDITEAZĂ Procuratura Generală. Dosarul „furtului miliardului”, un paravan pentru neinvestigarea altor dosare și acoperirea celorlalți criminali, care au jefuit Moldova”
- Eliberarea lui Platon provoacă un val de CRITICI la adresa lui Dodon. Maia Sandu: „Hoții care au preluat bănci, au cumpărat deputați, judecători, procurori, au spălat MILIARDE sunt lăsați în libertate ca să continue aceste fărădelegi”
- Noi valuri de infecție cu COVID-19 ar putea fi prevenite prin purtarea măștilor
- Opinie de la București: Dodon va PIERDE alegerile prezidențiale, iar din acest motiv FSB nu a mai așteptat alegerile din toamnă ca să-l scoată pe Platon din închisoare. Costurile politice pentru Dodon vor fi destul de mari
- Ce spune Sergiu Litvinenco, după ce Platon l-a acuzat că ar fi omul lui Vlad Plahotniuc. „Pentru eliberarea sa trebuie să achite polițe lui Dodon”
- Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
- Cât de periculoase pot fi căpșunile. Sunt printre crudităţile cele mai „otrăvite”
- Cum arată unicul fiu biologic al lui Michael Jackson? Blanket a împlinit 18 ani
- Afroamericanul ucis vineri la arestare de poliția din Atlanta a fost împușcat în spate de două ori
- Un fost pușcaș marin american condamnat de un tribunal din Moscova la 16 ani închisoare pentru spionaj
- În Uniunea Europeană unele țări își redeschid granițele pentru cetățenii comunitari, relaxând restricțiile antiepidemice
- Igor Boțan: „Politicienii se dedublează: când le convine, practică traseismul politic, când nu le convine, îl condamnă”
- Dva, Cherries on Air (Chuchel soundtrack), 2018
- DVA, Cherries on Air (CHUCHEL Soundtrack)
- Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost pus în libertate
- Cartea homofobiei la alegerile din Polonia și referendumul din Rusia
- Autoritățile ruse l-au pus sub acuzare pentru înaltă trădare pe președintele Academiei Arctice din St. Petersburg
- Până unde se relaxează România
- Un pilot al forțelor aeriene americane a dispărut după ce avionul său de luptă s-a prăbușit în Marea Nordului
- Ministerul rus de externe a declarat persona non grata doi diplomați cehi
- Comitetul ONU pentru Drepturile omului vrea să dezbată reprimarea manifestațiilor antirasiste din Statele Unite
- „E un program care ar pune punct situației în care noi, simplii cetățeni, am fi victimele politicienilor iresponsabili”
- News
- Moldova la ora 7
- News
- Sinteza zilei
- Condamnarea unui fost pușcaș marin la Moscova provoacă proteste la Washington
- Statele Unite au cerut Rusiei eliberarea fostului pușcaș marin american condamnat la 15 ani de închisoare
- De azi, purtarea măştilor devine obligatorie în spaţiile publice deschise
- Buna Guvernare. Valea Mare are o poartă a comunității mai colorată și atrăgătoare
- De Rusalii, la Todirești se respectă un obicei. Vezi care
- Azi marcăm 131 de ani de la moartea lui Eminescu
- VIDEO / Deputații se vând ca mararul la piață. Călărășeni despre traseismul politic
- Могу ли я подать исковое заявление против депутата, сделавшего клеветнические заявления вне рабочего времени?
- Hackathonul Puterea a cincea trece pe online. Participanţii vor crea instrumente ce vor fi utilizate la orele de Educaţie pentru media
- Replica lui Platon, la învinuirile că ar fi agent al serviciilor speciale ruse: Litvinenco este „agentul lui Plahotniuc”
- Programul de acțiuni consacrate Anului Lucrătorului Medical, semnat azi de Igor Dodon. Vezi ce acțiuni include (DOC)
- Când vom putea intra în Bulgaria și cât va mai dura regimul de călătorie în Italia?
- LIVE! Prezentarea informațiilor despre situația epidemiologică din țară, în urma răspândirii coronavirusului de tip nou, până la ziua de 15 iunie 2020
- Omul potrivit, la locul potrivit! Ministrul Apărării, martor la un accident rutier chiar în fața Ministerului, acordând victimei primul ajutor medical
- Actori de filme 18+ bat la ușă și avertizează: „Fiul dvs. se uită la noi”. O campanie pentru părinți și adolescenți inițiată de Noua Zeelandă
- +139 de persoane noi infectate cu Covid au fost înregistrate azi
- Muntenegru a informat despre un caz de coronavirus, la săptămâni după ce devenise prima țară din Europa continentală fără COVID-19
- Primăria s-a răzgândit! Își va revizui poziția referitor la desfășurarea comerțului ambulant stradal în sezonul estival 2020
- Vicepreședintele Parlamentului Alexandr Slusari, despre eliberarea lui Veaceslav Platon: Discreditează Procuratura Generală
- Platon a asigurat că nu va părăsi țara. Deocamdată, rămâne cu statut de condamnat
- Promo-LEX solicită Parlamentului să examineze oportunitatea modificării mecanismului de constituire a CEC
- Cei cinci redactori-șefi adjuncți ai principalului cotidian economic din Rusia, Vedomosti, au demisionat în semn de protest
- Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Microsoft vor dezvolta un parteneriat strategic în domeniul educației
- Primul șef de stat care a murit din cauza COVID-19
- Dialogul acid, de la distanță, între Litvinenco și Platon. Deputatul: Va juca pentru Dodon rolul lui Șor pe timpul lui Plahotniuc
- Pe urmele lui Gerard Depardieu și Steven Seagal! Interpreta Natalia Oreiro a solicitat cetățenia rusă
- James Cameron a reluat filmările la „Avatar 2”, după ce Noua Zeelandă a scăpat de coronavirus
- Maia Sandu, după eliberarea lui Veaceslav Platon: „Justiția lui Igor Dodon în acțiune”
- Studiu: Galaxia noastră ar putea găzdui peste 30 de civilizații extraterestre
- Cuib de cocostîrci/Barză albă la Cărpiniș
- Nemulțumiri la Trușeni legate de noua guvernare locală
- Ploile îi distrug grădină, primăria nu-l ajută
- (live) Autoritățile prezintă informațiile actualizate a situației epidemiologice privind infecția COVID-19
- Încă 139 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Moldova
- Nicolae Furtună, despre purtarea măștilor în spațiile publice deschise: „Este necesar doar în cazul în care nu poate fi respectată distanța socială”