CASATA.MD
TITLURI DE STIRI DIN REPUBLICA MOLDOVA
- Agenția Moldsilva are un nou director
- Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare
- Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu președintele Curții Constituționale
- Delegația Parlamentului Moldovei va participa la sesiunea APCE
- Ministrul Anatol Usatîi a prezentat evoluția procesului de licitație pentru contractarea companiilor care vor efectua lucrările de construcție a drumurilor, programate pentru anul 2020
- Prim-ministrul Chicu a convocat prima ședință a grupului de lucru pentru monitorizarea evoluției prețurilor
- Ion Chicu a condus o ședință dedicată procesului de obținere a permiselor de conducere
- Guvernul intenționează să extindă programul Prima Casă în viitorul apropiat și asupra procurării altor active, inclusiv automobile
- În luna decembrie 2019, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 108,03 mil. USD
- Ministerul Economiei și Infrastructurii a organizat ședința de lucru privind definitivarea proiectului Strategiei de industrializare a țării până în anii 2030
- HOROSCOP, 24 IANUARIE 2020. Astrologii vin cu vești bune pentru nativii zodiacului
- Ambasadorul Ucrainei la București pretinde că declarația lui Zelenski a fost tradusă greșit și că președintele a spus că Bucovina a fost „luată”, dar nu „ocupată”
- Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Iaşi, în prezenţa preşedintelui şi a premierului
- PROGNOZA METEO PE 7 ZILE. Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii
- BELGIA: 23 de migranţi descoperţi într-un camion frigorific la Zeebrugge
- Vlad Ţurcanu: După alegerile parlamentare din Hînceşti, se poate discuta despre consolidarea polului unionist (tvrmoldova.md)
- Repertoriul săptămânal Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”
- Mihai Ghimpu: „Niciunul din cei care a făcut alianţă cu socialiştii şi le-a dat puterea nu câştigă de la Dodon”
- Moscova nu crede în râsete
- Noul virus din China / Cel puțin 25 de oameni au murit, peste 800 sunt infectați. Autoritățile vor construi în 3 zile un spital cu 1.000 de paturi
- Australian Open / Când se va juca meciul Simona Halep vs Yulia Putintseva
- 80% din tinerii (18-29 de ani) din Chișinău vor ca R. Moldova să adere la UE / Dodon și PSRM sfidează tineretul și arată că nu dau doi bani pe viitorul lor
- 7 lucruri pe care ar trebui să le știi despre Hora Unirii
- ULTIMA ORĂ /// Vladimir Putin l-a numit pe Dmitrii Kozak șef adjunct al Administrației Prezidențiale
- Moldova şi Ţara Românească, mai separate ca oricând, la 161 de ani de la Mica Unire. Nicio autostradă nu leagă cele două provincii, iar discrepanțele economice s-au adâncit după Revoluție
- Decizie radicală a PPDA: nu va mai înainta un candidat pentru alegerile parlamentare noi din circumscripția Hancesti
- ȘOR îl sfătuiește pe „turistul politic” Dodon să aplice experiența Israelului în Moldova
- FOTO/ Partidul ȘOR a început lucrările de instalare a iluminatului stradal în toate satele unde are primari
- ATAC ARMAT în orașul german Rot am See: Cel puțin șase persoane au fost ucise. Suspectul a fost arestat
- Greu, dar frumos: echipa feminină de tenis de masă se califică la Jocurile Olimpice
- Medicii au examinat starea copilului abandonat într-un bloc din Capitală: nu are nicio lună de la naştere şi cântăreşte 3180 grame
- Denumirea mărcii „UNIREA” a fost înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
- Iohannis, după ce a fost huiduit la Iași: Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie
- În spatele Unirii e o idee, iar ideea pare mișto (zoso.ro)
- Premierul României, Ludovic Orban: „Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova”
- Ilan Șor: voi face din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul
- ACCIDENT GRAV la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital / FOTO
- Liniile verzi sunt autostrăzile din Europa. La noi nu a prins culoarea!
- De ce Dodon ar putea fi Plahotniuc? Partea I (sic.md)
- (VIDEO) Siguranța zborurilor și modernizările. Un film despre schimbarea la față a Aeroportului Chișinău după concesionare
- Nicolae Negru: Cauza adevărată a desfacerii blocului ACUM
- Filip se distanțează de Candu și Sîrbu
- GAFĂ de proporții a ministrului Educației. Cum a încurcat discursurile și le-a vorbit tinerilor despre procurori și avocați
- Vlad Țurcanu, candidatul PUN la Hâncești: Maia Sandu a ales să se comporte ca un lider de partid, nu ca un LIDER AL OPOZIȚIEI
- Acuzații GRAVE la adresa președintelui Dodon și a premierului / Terenul pe care este amplasat Cimitirul Eroilor din Chişinău ar fi fost vândut unui dezvoltator
- Accident rutier grav, la Căușeni. 5 victime au ajuns la spital
- Spital construit în timp record! Va fi ridicat în doar câteva zile de chinezi
- Simona Halep, alături de iubitul ei la Australian Open. Cum au fost surprinși cei doi
- SCANDAL LA SOFIA /// Doi spioni ruşi au fost DEMASCAȚI de autoritățile bulgare
- 10 boli periculoase ce ameninţă viaţa oamenilor din toată lumea
- Circa 360.000 de litri de VIN s-au scurs într-un pârâu / VIDEO
- „Unirea, dacă vreți, o faceți dvs! – a spus ambasadorul Daniel Ioniță. Noi, în România, nu avem o problemă cu asta, dvs aici trebuie să vă lămuriți ce anume vreți!”
- Reacția PAS după ce Grigore Cobzac a decis că va candida independent la Hîncești / Mai mulți membri PAS n-ar susține ideea ca pe această circumscripție să candideze Stamate
- Traian Băsescu „mătură pe jos” cu unioniștii din R. Moldova: „Mie unul mi-a ajuns până în gât! Mi se pare că m-au luat așa, de păcălici”
- Ex-ministra Finanţelor, Natalia Gavriliţa, consideră că prim-ministrul Ion Chicu „încearcă să tirajeze o nouă minciună pentru a justifica majorarea preţurilor şi a tarifelor”
- Traian Băsescu: Nu există obiectiv mai mare acum decât reunificarea cu Moldova
- FLASH /// Cutremur puternic în Turcia, de 6,8 pe Scara Richter
- Cristian Tudor Popescu: Niciunul dintre președinții și premierii României după `89 nu este moldovean
- Un bebeluș, abandonat în cărucior în fața unui bloc din sectorul Buiucani: Poliția caută mama pruncului
- Ucraina are cu circa 11 milioane de locuitori mai puțini din cauza anexării Crimeei și războiului separatist din est
- Președintele Judecătoriei Chișinău ar putea fi sancționat disciplinar, pentru că a lipsit de la serviciu
- Belgia: 23 de migranţi, descoperiți într-un camion frigorific în apropiere de portul Zeebrugge
- (video) Dublă „premieră” pentru noul Corvette: După primul accident a fost înregistrat şi primul caz de furt de roţi
- Platforma DA nu participă la alegerile de la Hîncești și solicită partidelor pro-europene să demonstreze „unitate”
- Prima ședință la Guvern pentru monitorizarea evoluției prețurilor: Consiliul Concurenței nu a găsit probe de înțelegere de cartel la creșterea prețului carburanților
- Dezvoltarea conceptului de social media și analizarea breșelor fundamentale: O echipă de tineri a reprezentat Republica Moldova în cadrul unui proiect Erasmus +
- Au cerut țigări de la o persoană necunoscută, dar au fost înjunghiați. Tinerii au fost transportați la spital
- (foto/video) În SUA, celebrele autobuze școlare galbene încep a fi înlocuite cu unele full electrice
- (foto) Poate prima amendă luată pentru viteză cu un nou Porsche Taycan! Şoferul şi-a pierdut şi permisul
- (video) Ministerul Economiei: Anul acesta vor fi reparate circa 200 de km de drum, în valoare de peste două miliarde de lei
- Care este starea bebelușului abandonat ieri seara într-o scară de bloc din capitală
- Timpul de aștepare pentru programarea la examenul de șoferie a fost redus de la 2,5 luni la 45 de zile
- (video) Record uimitor stabilit cu două Unimog-uri! Până la ce altitudine au urcat pe cel mai înalt vulcan activ din lume
- CSM cere Inspecției Judiciare să îl verifice pe judecătorul CA Vladislav Clima. Nagacevschi: „Miroase a corporativism”
- (video) Marian Lupu: „Toate instituțiile statului responsabile de monitorizarea concesionării Aeroportului Chișinău lucrează după principiul „Я не я, и корова не моя””
- (video) Un bărbat, lovit cu ciocanul și toporul în cap, la Ciocana. Agresorul riscă până la 15 ani de închisoare
- (foto) Primele imagini cu noile generaţii Skoda Octavia RS, Octavia RS Combi şi Octavia Scout
- Apelul lui Vladimir Putin pentru cei care au creat Ordinea mondială
- Agenția Moldsilva are un nou director
- Comisia Europeană și Consiliul au semnat acordul cu privire la Brexit. Parlamentul European urmează să-l ratifice
- Moldova, printre țările cu cel mai ieftin internet fix pe bandă largă din lume
- Marin Ciobanu: „Dezvoltarea economiei naționale prin industrializare este o prioritate pentru țara noastră”
- (foto) Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident, la Căușeni
- Spitalul de Urgență: Patru cazuri de intoxicație cu medicamente, cu scop de suicid, în ultimele zile
- Partidul ȘOR a început lucrările de instalare a iluminatului stradal în toate satele unde are primari
- Liviu Vovc: Solicităm majorarea compensațiilor pentru persoanele cu dizabilități, după scumpirea călătoriei interurbane
- Atac armat în Germania: Şase persoane au fost ucise
- Campionatul Mondial Feminin la Șah 2020: Ju Wenjun a învins-o pe rusoaica Aleksandra Goriacikina
- Situația epidemiologică din Moldova privind Coronavirus este monitorizată zilnic. OMS nu declară la această oră stare de urgență mondială
- (foto) Igor Dodon, la un flashmob internațional, direct în avion
- China: Marele Zid, Disneyland Shanghai și alte atracții turistice, închise pentru a „preveni şi controla” răspândirea virusului mortal
- Igor Dodon: „Maia Sandu și Andrei Năstase vor să scape unul de altul”
- Tentativă de escrocherie prin mesaje: Compania Maximum atenționează clienții să fie vigilenți
- (video) Noi imagini de coșmar din China. Bolnavii zac pe jos în spitale, gările sunt păzite cu arme automate
- Cum se circulă în Chișinău la această oră. Vezi unde sunt ambuteiaje
- (video) Bentley: „Noul Flying Spur are cel mai complex interior, cu minim 3 km de fire de aţă cusute”
- Ion Ceban a solicitat pretorilor să facă o inventariere generală a anexelor de bloc construite și a terenurilor acaparate ilegal
- Demisie la Primăria Chișinău: Adrian Boldurescu a plecat din funcția de șef al Direcției generale Transport public și căi de comunicații
- Mold-street: Concesionara Aeroportului Chişinău a cumpărat un automobil de lux de jumătate de milion de euro
- SUA a refuzat extrădarea soţiei unui diplomat către Regatul Unit
- (video) Trei persoane, reținute pentru cultivarea cânepei, prelucrarea și comercializarea marijuanei și contrabandă cu stupefiante
- (video) Învaţă şi elementele de bază ale drifting-ului! Iată cum sunt antrenaţi şoferii din armata chineză
- Membrul PAS, Grigore Cobzac, candidează independent în circumscripția Hîncești: Reacția formațiunii
- (video) Trei familii din Chișinău, terorizate zilnic să asculte marșuri funebre: Un om de afaceri ar face presiuni ca să le vândă locuințele
- Peste 500 de petiții, emise SIS-ului: Oamenii se plâng pe interceptarea telefoanelor și accesarea datelor cu caracter personal
- (video) Igor Dodon, filmat la Aeroport: Niciodată nu am folosit curse charter și nu am zburat cu business-class, din bugetul statului
- Premierul britanic Boris Johnson a semnat acordul cu privire la Brexit
- Ce spune Pavel Filip despre fotografia în care Sîrbu și Candu apare alături de miliardarul Rothschild: „A fost o întrevedere privată”
- Acordul pentru Brexit a fost validat de Comisia Europeană
- Alegerile din circumscripția Hâncești: Promisiunile și averea candidatului PDM, Ion Mereuță
- Fostul președinte al CSJ, anchetat penal, a obținut licența de avocat
- Ziua Unirii Principatelor Române. 161 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească
- Prețul carburanților: ANRE afirmă că mecanismul precedent era mai eficient, iar Consiliul Concurenței crede că pot exista înțelegeri de cartel
- Cine este noul director al Agenției Moldsilva
- DOC/ Șeful Direcției generale transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei Chișinău și-a dat demisia
- Membrul PAS Grigore Cobzac intenționează să candideze independent la alegerile din 15 martie. Reacția PAS și a PPDA
- PAS, după ce Cobzac a anunțat că vrea să candideze independent: O vom susține pe Stamate
- Condiția de examinare medicală pentru redobândirea permisului de conducere ar putea fi exclusă
- Uite cum arată leagănul electric – cel mai performant device pentru bebe! Modele, prețuri și gama existentă în Moldova
- În hăul egalității de gen. 257 de ani pentru umanitate și 12 trepte pentru Moldova
- Cât costă să-ți securizezi casa
- Cecenii „tratează” homosexualitatea cu Coranul și alte știri agasante
- Poți să-ți faci operație plastică și să rămâi feministă?
- Forumul Educațional Municipal „Implicare pentru schimbare" la prima ediţie // Comunicate de presă
- Şedinţa operativă a serviciilor Primăriei Chişinău // Comunicate de presă
- Noul președinte al CRD Centru este Ghenadi Mitriuc. Acesta a fost desemnat astăzi, 24 ianuarie, în cadrul Ședinței de constituire a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru de legislatura a IV-a
- 10 localități în care transparența este o prioritate
- Actual / Contrabandiști de droguri, reținuți la Chișinău
- Actual / Partidul ȘOR a început lucrările de instalare a iluminatului stradal în toate satele unde are primari
- Actual / Mii de irakieni protestează la Bagdad împotriva prezenţei trupelor americane
- Actual / Hidrologii au lăsat în vigoare până pe 31 ianuarie avertizarea de gheaţă subţire
- Actual / Ilan Șor: voi face din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul
- Actual / Trei capodopere furate de nazişti, scoase la licitaţie pentru o sumă impresionantă
- Actual / Mai mult de jumătate din hotărârile judecătorești sunt depersonalizate defectuos, studiu
- Actual / (VIDEO) Transformările radicale la Aeroportul Internațional Chișinău după concesionare, tema unui documentar
- Actual / Ludovic Orban: Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova
- Actual / Moldova 2020: 6 mlrd de lei pentru drumuri
- Prim-ministrul Chicu a convocat prima ședință a grupului de lucru pentru monitorizarea evoluției prețurilor
- Prim-ministrul Chicu a condus o ședință dedicată procesului de obținere a permiselor de conducere
- Premierul Chicu a examinat evoluția programului Prima Casă
- Prim-ministrul Chicu a participat la ședința Consiliului pentru problemele veteranilor
- Prim-ministrul a convocat o ședință pentru a examina obiecțiile față de procedurile CNPDCP
- Cum va fi vremea în data de 25 ianuarie. Câte grade vor indica termometrele
- MASACRU PE CĂILE FERATE din România! Un tren a lovit cinci cai
- E GRAV. Vezi ce se întâmplă pe străzile Chişinăului. Totul a fost filmat (VIDEO)
- Mai mulți taximetriști au fost trași pe dreapta. Care este motivul (VIDEO)
- Un deputat PAS aduce ÎNVINUIRI GRAVE premierului şi şefului statului. De ce sunt acuzaţi oficialii
- Accident GRAV la Căuşeni. Cinci persoane rănite au fost transportate la spital
- LeBron James şi Giannis Antetokounmpo vor fi căpitanii celor două echipe la All Star Game NBA
- Orașul german Rot am See a fost zguduit de împuşcături. Cel puţin şase oameni ucişi
- Autorităţile vor să lanseze programul "Drumuri", asemănător cu cel al fostei guvernări democrate "Drumuri Bune"
- De ce nu împrumută nord-coreenii bani în ianuarie
- ALERTĂ de virus ucigaş la Timişoara! 50 de artişti români au fost plasaţi în carantină, după ce s-au întors din China
- Orban: România are o responsabilitate faţă de Republica Moldova. Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri
- Trei capodopere neo-impresioniste care au fost furate de nazişti, scoase la licitaţie
- Pământul în prag de dezastru. Ce spun oamenii de ştiinţă
- "ŞTIU, DAR NU VĂ SPUN". Răspunsul ministrului Usatîi privind televiziunea digitală
- Belarus a interzis importul de carne de pasăre din Ucraina, din cauza gripei aviare
- Cum a fost privit vicepreşedintele SUA de liderii lumii la forumul comemorării Holocaustului de la Ierusalim
- INCREDIBIL! O femeie din Rusia a căzut de la etajul 9 şi a scăpat fără vreo zgârâietură (VIDEO)
- ANSP: În Moldova cazuri de coronavirus nu au fost întregistrate
- Şeful Direcției generale Transport public și căi de comunicații, Adrian Boldurescu, și-a dat demisia
- InfoTrafic: Cum se circulă în aceste momente pe străzile din Capitală
- Cum s-a schimbat Aeroportul Internațional Chișinău, după ce a fost dat în concesiune (VIDEO)
- Peste 270 de arbori de salcâm, tăiați ilicit în Ialoveni. Lemnele, găsite la o stână (FOTO)
- ACCIDENT GRAV pe şoseaua Chișinău-Orhei. Trei maşini s-au lovit violent. Poliţia la faţa locului (VIDEO)
- Programul nuclear iranian: În februarie, țările semnatare vor avea o reuniune de conciliere cu Iranul
- ANSA restricţionează importul de carne de pasăre din Vinniţa, Ucraina
- Incident la Iași, la manifestările organizate cu ocazia Unirii Principatelor Române: O persoană a leșinat
- Bulgaria vrea să-l convoace pe ambasadorul Rusiei la Sofia după ce a a demascat doi spioni
- AVERTISMENT: Epidemia de coronavirus din China ar putea avea grave consecinţe economice asupra sectorului turismului mondial
- Pavel Filip la întrevederea cu Ambasadorul SUA: PDM rămâne ferm ancorat în valorile occidentale și parcursul european
- Ucraina ar putea interzice prin lege folosirea smartphone-urilor în școli. Un proiect de lege a fost făcut public
- Copilul găsit abandonat în scara unui bloc din Capitală va fi plasat într-un centru maternal
- Delegația Parlamentului Moldovei va participa la sesiunea APCE
- Roiuri uriașe de lăcuste distrug recoltele și vegetația din Kenia şi Etiopia (VIDEO)
- Partidul Şor PROMITE: Toate satele din raionul Orhei vor avea iluminare stradală, până la sfârşitul anului
- Băsescu: Nu există obiectiv mai mare pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova
- TE TREC FIORI. Au fost făcute publice IMAGINILE de la locul CRIMEI din Elizaveta. Victima era încă vie și gemea de durere (VIDEO)
- Veste bună pentru cei care vor să obţină permis de conducere: termenul de programare la examen a fost redus de la 65 la 45 de zile
- Schismă în PAS: un membru candidează independent în circumscripţia Hînceşti
- Trei muzicieni moldoveni, care au revenit din China, monitorizaţi de medici
- PERICOLUL din bețișoarele și lumânările parfumate. Unele conțin substanțe cancerigene
- Toaleta cu capac de aur a unui celebru artist din lume, scoasă la licitație. Cât valorează
- Premierul britanic Boris Johnson a semnat acordul cu privire la Brexit
- Ce au pățit 2 bărbați filmați spălându-se în timp ce mergeau cu motocicleta (VIDEO)
- Imagini îngrozitoare din spitalele din China. Bolnavii infectați cu coronavirus, abandonați pe jos
- A fost reţinut suspectul care a ÎNJUNGHIAT doi tineri pe o stradă din Capitală. Cine este AGRESORUL
- Fenomen pe străzile Romei - Sindromul Italia: o moldoveancă trăieşte în stradă, după ce şi-a pierdut memoria
- Cutremur PUTERNIC în Turcia. Sunt victime şi clădiri prăbuşite (VIDEO)
- Virusul chinez a ajuns în Europa: două cazuri de infectare au fost diagnosticate în Franța
- Virusul ucigaş ar putea fi foarte aproape de Moldova. Un caz suspect de coronavirus este investigat în Ucraina
- AGENDA parlamentară pentru luni, 27 ianuarie 2020
- Măsuri de consolidare a capacităților ANI au fost discutate la întrevederea Președintelui Legislativului cu conducerea acestei instituții
- Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu președintele Consiliului Audiovizualului
- Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu directorul general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor
- Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Avocatul Poporului
- Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu directorul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal
- Delegația Parlamentului Moldovei va participa la sesiunea APCE
- Președintele Parlamentului și directorul CNA au discutat tendințele și obiectivele în domeniul anticorupție
- Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare
- Președintele Legislativului a purtat discuții cu președintele Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat
- Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu președintele Curții Constituționale
- Problema majorării preţului la carburanţi, abordată la Guvern. Care este solicitarea premierului
- 800 de km de drum vor fi în curând reabiliate
- CC: Avia Invest a investit mai puţini bani în aeroport decât a încasat din taxa de modernizare percepută de la pasageri
- OMS vine cu recomandări în legătură cu numărul în creștere a deceselor cauzate de coronavirus de tip nou. Măsuri de prevenție în R. Moldova
- Spania: Furtuna Gloria a luat viața a zece persoane și a distrus sute de drumuri și clădiri (VIDEO)
- Zece obiective din patrimoniul cultural-istoric vor fi renovate cu sprijinul UE. Și localitățile mici pot solicita finanțare
- Ambasadorul Ucrainei la București: Declaraţia lui Zelenski despre așa-zisa ocupare a Bucovinei de Nord a fost tradusă greșit
- Mai multe petiții depuse de moldoveni la SIS, în 2019, țin de nereguli în armată și justiție
- 15 mii de euro, pentru o plăcuță de înmatriculare cu numere din R. Moldova. Cum argumentează vânzătorul prețul bunului
- Avansarea în funcție a judecătorului Vladislav Clima, motiv de dispută la CSM
- Tiraspolul a sistat interdicția de circulație a automobilelor cu numere moldovenești
- Consiliul Concurenței nu a putut proba că există înțelegere de cartel pe piața carburanților. Chicu le cere socoteală
- Oameni ca tine: Fotografa care refuză să facă în zece minute cinci poze pentru Instagram: „Simt când persoanele mint” (VIDEO)
- Cum comentează Filip poza în care Candu și Sîrbu apar alături de Rothschild
- Cum rămâne cu prețurile? MEI promite transport sigur și șoferi profesioniști, până în septembrie, 2020
- (VIDEO) DigitalMust. Oscar-ul moldovenesc - Gala Cineaștilor, Virgiliu Mărgineanu despre filme și nume câștigătoare, cum a avut selecția, dar și despre cinematografia moldovenească
- Timpul de așteptare pentru examenul auto s-a redus până la 45 de zile, îl anunță ASP pe Chicu
- Lăsați circul politic și mergeți la „Ultimul concert” al comedianților de la Stoianovka
- Președintele PDM, întrebat de o eventuală alianță cu PAS: Noi niciodată nu am trântit ușa
- PPDA nu va propune propriul candidat pentru alegerile din circumscripția Hîncești
- Se ascund când nu trebuie. Mai mult de jumătate din hotărârile judecătorești sunt depersonalizate cu încălcări
- Decis: Acordul pentru Brexit a fost validat de Comisia Europeană
- Dodon răspunde: Viorel Morari este vinovat că a inițiat dosarul împotriva PSRM, la comanda lui Plahotniuc
- Drumurile noastre toate. Ministerul Economiei a anunțat ce trasee va repara din creditul rusesc, încă neacordat
- Dmitri Kozak se va ocupa în continuare de dosarul economic al Moldovei
- Taximetriștii din capitală, trași pe dreapta de inspectorii fiscali. Ce încălcări au depistat oamenii legii
- Noi abilități pentru presă, deprinse la un training de Mobile Journalism (VIDEO)
- Moldova va primi o alocație de peste 18 milioane de euro pentru crearea unor sisteme de sănătate rezistente și durabile
- Fantomele din vlogul președintelui: Cât de reali sunt internauții care-i adresează întrebări
- Agenția „Moldsilva” are un nou director. Cine este Dumitru Cojocaru și cu s-a ocupat înainte de a fi numit în funcție
- O fostă șefă a unei agenții de stat, privată de dreptul de a ocupa funcții publice. Ar fi vorba de ex-directoarea AGEPI
- Chicu cere ca programul „Prima Casă” să fie mai intens promovat în zonele rurale
- Marșuri funebre 24/24: Trei familii, hărțuite de preferințele muzicale ale vecinului lor, de care nu pot da
- Căușeni: Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier
- Șeful de la Direcția Transport și-a anunțat, din nou, demisia. Cine îi va, temporar, locul
- Avem 72 de exportatori ruși noi care vor aduce carne, pește și hrană pentru copii în R. Moldova
- Elevii spun că își doresc ca dascălii să le accepte ideile și să-i încurajeze să sesizeze anonim cazurile de bullying în școli
- Un membru PAS va candida independent la alegerile de la Hîncești: „A fost decizia unor colegi de partid”
- Reacția PAS la decizia lui Cobzac de a candida independent: „Regretăm situația creată”
- În raioanele țării vor fi create Consilii ale veteranilor de război și grupuri specializare care vor comunica cu APL-urile
- Chinezii își propun să construiască în zece zile un spital pentru 1.000 de pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus
- A încurcat tinerii cu procurorii și judecătorii. Gafa comisă de ministrul Educației la un eveniment public
- Turcia: Patru oameni au murit și mai multe clădiri s-au prăbușit în urma unui cutremur de 6,8 grade
- Soacra i-a născut ginerelui un copil, după ce i-a însoţit pe miri în luna de miere. Cu cine a rămas tânărul
- Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti oferă EXPLICAŢII. Declaraţia preşedintelui Zelenski despre Bucovina de Nord a fost tradusă greşit în engleză
- S-a AFLAT cine a transmis CORONAVIRUSUL care UCIDE oamenii pe capete. A ajuns deja în UE
- Cum arată fosta soție a lui Vladimir Putin! După o relație tumultoasă, femeia se iubește acum cu un bărbat cu 20 de ani mai tânăr