icon

Oraşul Căuşeni are un drum de ocolire

04-12-2015 13:04
1,824

Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a participat astăzi la deschiderea oficială a drumului de ocolire a orașului Căușeni, construit din mijloacele fondului rutier naţional.

 

Premierul interimar a apreciat faptul că drumul de ocolire va exclude trecerea transportului de tranzit prin centrul oraşului Căușeni, dar şi prin satul Cârnăţeni, ceea ce va avea un efect pozitiv asupra mediului și infrastructurii rutiere.

 

Gheorghe Brega a declarat că datorită acestui drum nou, oamenii se vor simţi mai siguri pentru securitatea lor, dar și a copiilor, vor putea respira aer mai curat și vor scăpa de zgomotul motoarelor în raza oraşului.

 

Şeful interimar al Executivului a dat asigurări că banii, prevăzuţi în fondul rutier pentru achitarea lucrărilor respective, vor fi achitaţi integral în cel mai scurt timp companiei care a realizat proiectul.

 

La propunerea Premierului interimar, de această dată, panglica simbolică a fost tăiată de către muncitori care au participat la realizarea proiectului. 

 

La eveniment au mai participat ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, șeful Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, reprezentanții autorităților publice locale şi locuitori ai satului Cârnăţeni.

 

Având lungimea de 7,5 km, drumul de ocolire a orașului Căușeni are o importanță majoră pentru Republica Moldova deoarece asigură legătura de alternativă pe direcția Chișinău – Odessa. Acesta este parte componentă a drumului naţional R30 Anenii Noi – Căușeni – Ștefan Vodă. Costul total al proiectului a constituit peste 200 de milioane de lei.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30