Spicherul Candu speră că, în urma discuţiilor cu fracţiunile parlamentare, să se poată crea o largă majoritate în Parlament care să susţină un Guvern al „unităţii naţionale”.

Ce înseamnă asta? Nimic. Ca şi celelalte declaraţii ale fruntaşilor pedişti. De ce? Scurt – ideea inovatoare, desigur, nu este susţinută de PLDM (care nici nu a participat la acea întâlnire), de PSRM (care a zis că nu votează nimic în afară de alegeri anticipate) şi de PL (care a reiterat că nu vrea să guverneze alături de comunişti). Aşa, unitatea naţională s-a redus la susţinerea lui Voronin (care de mult susţine orice propunere a democraţilor, transformând PCRM într-o filială raională a PD). Voturile grupului Leancă oricum nu contează în această formulă.

Mai departe, apare declaraţia marelui teoretician democrat. Aţi ghicit, e vorba de Marian Ilici. Care ne zice că acum trebuie creată o majoritate în jurul Guvernului şi nu a alianţei parlamentare. Asta mai rabdă şi va fi creată mai pe urmă. Ei, ce să vă spun? Că acest zis preşedinte de partid ne-a povestit anterior că trebuie demis Guvernul Streleţ ca a doua zi să creezi o nouă-veche alianţă? Că există 55 de voturi şi vom avea Guvern într-o săptămână? Mai apoi – că avem nevoie de stabilitate (cred că nu trebuie să descifrez necesitatea participării comuniştilor). După care, ne-a zis pe un ton grav că nu va mai discuta cu PLDM ca partid şi va trece la negocieri separate cu deputaţii. Ca să se ajungă la unitate naţională în jurul Guvernului. Care trebuie votat indiferent de culoarea politică şi denumirea partidului. Aluzia este clară. Problema e că votul de încredere nu-i de unică folosinţă. Învestirea Guvernului poate fi votată ad-hoc. Mai departe însă acest vot va trebui confirmat la orice solicitare de reforme (că doar despre asta vorbim, nu-i aşa?) din partea Guvernului. Iar toată unitatea naţională va trebui să le voteze. Din cine e compusă toată unitatea am scris mai sus…

Întrebarea este – de câte ori a schimbat poziţia Marian Ilici? Mulţi vor zice că de patru ori, deşi răspunsul corect este de şase. Exact ca în povestirea lui Anton Pavlovici Cehov – Cameleonul. Şi cred că nu-i ultima schimbare de poziţie.

Al treilea fruntaş democrat, maestru al compromisului, Diacov a aruncat piatra cu premierul Plahotniuc. Care, ca să vezi coincidenţă (!), de la o vreme e neafiliat politic. Adică tehnocrat. Şi trebuie să recunoaştem – are capacităţi manageriale incontestabile. Doar că un lucru de nimic strică şi această construcţie genială a democraţilor. Cine e lider la antirating? Plahotniuc cu cca minus 90%. Urmat de Filat şi Timofti. Primul e scos din joc de Plahotniuc prin scamatoria cu beţişoare. Al doilea chiar nu contează. O să ghiciţi singuri împotriva cui se va îndrepta nemulţumirea populaţiei, egală şi ea cu 90%? Aşa că strategii din PD din nou au dat-o în bară cu declaraţiile. Aşteptăm cu nerăbdare altele, mai proaspete şi mai ingenioase!

Ziceam anterior că businessul politic al lui Plahotniuc este de fapt un şantaj elementar. Ori păstrăm această mocirlă numită parcurs proeuropean care fără el nu se poate de păstrat, ori îi cumpără bilet la avion lui Usatîi care vine cu tot cu ruşi să câştige alegerile. Se pare că acest lucru deja l-au înţeles toţi, inclusiv partenerii externi. Poate e timpul să scăpăm de şantaj? Chiar aş vrea să văd cum va face alianţă PD cu vreo 10 mandate cu Usatîi care va avea vreo 30. Vom pierde parcursul proeuropean? Păi, dacă acesta e parcurs proeuropean, atunci nu pierdem nimic…

Victor Ciobanu, pentru Ziarul Naţional