Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Activitatea unui punct de trecere…

Activitatea unui punct de trecere a frontierei a fost întreruptă temporar

Activitatea punctului de trecere a frontierei moldo-ucrainene Larga-Kelmențî (rutier) a fost întreruptă temporar, în cursul zilei de astăzi. Potrivit unui anunț al Poliției de Frontieră, sistarea activității punctului de trecere a frontierei a fost cauzată de lipsa energiei electrice pe partea ucraineană. Astfel, autoritățile recomandă traversarea frontierei prin alte puncte de trecere dislocate în proximitate.

Autoritățile ucrainene de frontieră informează că de la ora 9.45 până în jurul orei 15.00, vor fi efectuate lucrări de întreținere a rețelei electrice.

În situația creată, Poliția de Frontieră recomandă participanţilor la traficul transfrontalier care şi-au planificat traversarea frontierei prin punctul de trecere Larga-Kelmențî (rutier), să se folosească de serviciile punctelor de trecere Larga-Kelmențî (feroviar), Briceni-Rossoșanî (rutier), Grimăncăuți-Vașkivțî (rutier).