Cinci polițiști au fost sancționați pentru mușamalizarea creșterii de cânepă

Cinci angajați ai Inspectoratului de poliție Taraclia al IGP al MAI au fost sancționați disciplinar în urma unor investigații desfășurate de angajații Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI.

Angajații Inspectoratului de poliție Taraclia, urmare examinării unui material, nu au întreprins măsurile necesare de nimicire a plantelor de cânepă depistate pe un lot extravilan.

Astfel, angajaţii DCC s-au deplasat în satul Cairaclia, raionul Taraclia, unde au depistat un extravilan cu suprafaţa de 2,4 hectare, pe care creşteau plante de cânepă.

Totodată, în circumstanțele cazului, angajații DCC au mai obținut o informaţie prin care s-a constatat că angajaţii IP Taraclia au mai examinat anterior un caz similar cu privire la depistarea unui extravilan cu suprafaţa de 0.5 hectare, de asemenea cultivat cu plante de cânepă, la fel fiind emisă o încheiere de clasare, fără a nimici plantele.

În urma unor anchete de serviciu pe numele polițiștilor, unul dintre aceștia a fost concediat, doi au fost sancționați cu mustrare aspră, iar alți doi au fost atenționați.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.