Două decenii după gratii pentru interlopul Ion Druţă alias „Vanea Pisateli”!

Procuratura Generală a anunţat astăzi despre condamnarea la 20 de ani de detenţie a lui Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli”, acuzat de organizarea privării ilegale de libertate şi omorul a trei bărbaţi. Decizia a fost luată de Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău, instanţa constatând vinovăţia inculpatului şi stabilind pedeapsa solicitată de procurori.

Procurorii au demonstrat prin probe că, inculpatul a organizat şi dirijat un triplu omor, săvârşit în iarna anului 2000. Victimele au fost împuşcate, iar apoi incinerate şi îngropate, pentru că ar fi refuzat să împartă banii cu Druţă, după vânzarea unei maşini furate.

Cadavrele celor trei bărbaţi au fost descoperite abia în anul 2008, într-o fîşie forestieră din preajma traseului Chişinău-Hînceşti. În anul 2011, Judecătoria Ialoveni l-a achitat pe inculpat pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor incriminate.

Procurorii au contestat sentinţa, urmînd mai mulţi ani de şedinţe, dezbateri judecătoreşti şi rejudecări, pînă cînd magistraţii Curţii de Apel, după rejudecarea cauzei penale, au casat sentinţa ilegală şi l-au condamnat pentru crimele comise.

Decizia instanţei de apel este considerata legală de către procurori, definitivă şi executorie, însă poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie.

De notat că, la începutul acestui an, interlopul Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli”, a fost condamnat la 5 ani închisoare şi pentru vînzare ilegală a armelor şi muniţiilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.