13:37:31 25.04.2024
Stiri

Interlopul Ion Druță, alias „Vania Pisateli”, CONDAMNAT într-un alt dosar

Social 23.10.2015 09:13 Vizualizări3262 Autor: Galina Munteanu
Interlopul Ion Druță, alias „Vania Pisateli”, CONDAMNAT într-un alt dosar occrp.org


Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli”, acuzat de organizarea privării ilegale de libertate şi omorul a trei bărbaţi, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Decizia a fost luată de către Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău.

Potrivit procurorilor, acesta a organizat şi dirijat un triplu omor, savârşit în iarna anului 2000. Victimele au fost împuscate, iar apoi incinerate şi îngropate, pentru că ar fi refuzat să împartă banii cu Druţă, după vânzarea unei maşini furate.

Cadavrele celor trei bărbaţi au fost descoperite abia în anul 2008, într-o fâşie forestieră din preajma traseului Chişinău-Hânceşti. În anul 2011, Judecătoria Ialoveni l-a achitat peinculpat, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor incriminate.

Procurorii au contestat sentinţa. După mai mulți ani de ședințe, dezbateri judecătoreşti şi rejudecări, magistraţii Curţii de Apel, după rejudecarea cauzei penale, au casat sentinţa ilegală şi l-au condamnat la 20 de ani de detenție.

Decizia instanţei de apel este definitivă şi executorie, însă poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie.

La începutul acestui an, interlopul Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli”, a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi pentru vânzare ilegală a armelor şi muniţiilor.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md