icon

Securitatea energetică a Republicii Moldova, discutată la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene

12-10-2015 21:43
819

Prim-ministrul Valeriu Streleț a discutat, în cadrul vizitei pe care o întreprinde la Bruxelles, cu vicepreședintele Comisiei europene pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič.

 

În cadrul întrevederii, Premierul a menționat că domeniul securității energetice este unul dintre subiectele prioritare pentru Republica Moldova și a salutat sprijinul constant al UE pentru consolidarea capacităților energetice prin realizarea proiectelor de infrastructură în domeniul energetic Ungheni-Chișinău. Premierul s-a referit, în mod special, la interconectorul Iași-Ungheni și necesitatea extinderii gazoductului pe segmentul Ungheni-Chișinău. Maroš Šefčovič a propus ca după finalizarea studiului de fezabilitate, experții moldoveni și europeni să elaboreze un Plan de Acțiuni pentru cooperarea și atragerea asistenței financiare din partea structurilor donatoare. Vicepreședintele Comisiei Europene a apreciat înalt interesul Guvernului față de dezvoltarea surselor alternative de energie, menționând că UE este dispusă sa acorde expertiza necesară în acest domeniu. În cadrul discuțiilor, Valeriu Streleț a menționat ajustarea legislației Republicii Moldova în domeniul energetic la standardele UE, referindu-se în particular la transpunerea în cadrul normativ a Pachetului III Energetic.

 

Cu ocazia întâlnirii, Prim-ministrul a semnat Memorandumul de Înțelegere privind participarea țării noastre în Grupul de lucru de nivel înalt pentru interconectarea conductelor de gaz în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC), ceea ce va spori accesul Republicii Moldova la rețelele regionale de aprovizionare cu gaze naturale.

 

Valeriu Streleț s-a întalnit, la Bruxelles, și cu vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, responsabil de moneda Euro și dialog social. Cei doi oficiali au discutat despre stabilitatea macroeconomică din Republica Moldova, despre situația din domeniul financiar-bancar, dar și despre acțiunile întreprinse de autoritățile de la Chișinău în vederea stabilizării sectorului bancar. Prim-ministrul a apreciat expertiza acordată în acest sens de UE. În cadrul discuțiilor, interlocutorii au reiterat importanța încheierii unui Memorandum cu FMI pentru a putea continua realizarea programelor de asistență financiară, oferite de UE.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30