icon

Premierul a înmânat diplome celor mai buni profesori de la Universitatea de Medicină „Nicolae Testemițanu” şi Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”

08-10-2015 18:03
697

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a participat astăzi la festivităţile organizate cu prilejul aniversării a 70-a de la fondarea Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” şi a celei de-a 75-a a Universităţii Pedagogice de Stat ”Ion Creangă”.

 

La sărbătoarea Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, şeful Executivului a remarcat importanţa acesteia în topul instituțiilor superioare de învățămînt din țară și recunoașterea de care se bucură în plan internațional.

 

În acest sens, Prim-ministrul a accentuat rolul corpului profesoral și managerial al instituției în obținerea acestor rezultate marcante. „De-a lungul timpului ați dat țării, dar și lumii întregi circa 40 de mii de specialiști de înaltă calificare, ducând cu sine în comunitățile noastre şi peste hotare numele bun al instituției”, a declarat Valeriu Streleț.

 

Totodată, Premierul a subliniat că domeniul sănătății este unul din primele în care au fost lansate și implementate reforme de anvergură. În același timp,  a evidențiat și anumite carențe. „Mi s-a comunicat că ar mai fi o problemă pe care trebuie să fie soluționată cu concursul nostru, și anume lipsa Spitalului Universitar”, a spus Şeful Executivului.

 

Tot în această zi Universitea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” a celebrat cea de a 75-a aniversare. Prim-ministrul a adresat felicitări corpului profesoral și a mulţumit pentru cele peste 50 mii de cadre didactice care se regăsesc practic în toate instituțiile de învățământ din țară.

 

Prim-ministrul a vorbit și despre importanţa reformelor structurale profunde prin care trece întregul sistem de învățământ. În acest context, au fost evidențiate asigurarea calității prin crearea cadrului național de acreditare, implementarea graduală a autonomiei universitare, ajustarea programelor de formare profesională la cerințele pieței muncii, dezvoltarea cercetării și inovării în spațiul universitar.

 

„Sunt convins că fiecare în parte și toți împreună vom reuși să realizăm multe lucruri frumoase. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” prin stimatele cadre didactice, studenții și absolvenții săi va dăinui în timp, iar noi, cetățenii țării, ne vom bucura alături de ai”, a conchis Valeriu Streleț.

 

În cadrul evenimentelor, Premierul a înmânat diplomele Guvernului de gradul I și II profesorilor celor două instituţii de învăţământ superior pentru merite deosebite în activitate.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30