Filmul „La limita de jos a cerului” – prezentat în cadrul Săptâmânii Francofoniei la Praga

Lungmetrajul „La limita de jos a cerului”, în regia lui Igor Cobîleanski, a fost rulat în cadrul Săptâmănii Francofoniei la Praga. Ambasada Republicii Moldova în Republica Cehă a organizat, la 23 martie, la Institutul Francez din Praga, vizionarea filmului, care până acum s-a făcut demn de o serie de premii.

La eveniment au participat membrii corpului diplomatic acreditat în Cehia, reprezentanţi ai instituțiilor naționale, conducerea Institutului Francez din Praga, moldoveni care locuiesc în Cehia, oameni de cultură, ziarişti şi studenţi. Cei prezenți au fost salutați de Ambasadorul Ștefan Gorda și conducerea Institutului Francez din Praga.

Debutul în lungmetraj al regizorului Igor Cobileanski „La limita de jos a cerului”, care îi are în distribuție pe actorii Igor Babiac, Ela Ionescu, Sergiu Voloc, Igor Caras-Romanov și Angela Ciobanu, a fost propunerea Republicii Moldova la ediția din 2015 a premiilor Oscar, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină, alta decât engleză”.

Filmul a fost selectat în competițiile oficiale ale festivalurilor de la Karlovy Vary, Varșovia, Kiev și Cottbus, la acesta din urmă primind în 2013, premiul Federației Internaționale a Criticilor FIPRESCI.

Ambasada Repubicii Moldova în Cehia și Comunitatea Moldovenilor din această țară contribuie al cincilea an consecutiv la programul Săptămâna Francofoniei în Republica Cehă. Recent un alt film al regizorului Igor Cobîleanski, „Colecția de arome”, a câștigat Marele Premiu la cea de-a 10-a ediție a Festivalului Filmelor de Scurt Metraj de la Praga.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.