Decizia vine la scurt timp după ce autorităţile elveţiene au început urmărirea penală a lui Blatter, acuzat de management defectuos şi deturnare de fonduri. De asemenea, preşedintele FIFA este bănuit că a abuzat de funcţie şi şi-a depăşit atribuţiile, acţionând împotriva intereselor FIFA şi ale departamentului Marketing şi TV al FIFA.

Printre alte acuzaţii aduse lui Blatter este şi plata a 2 milioane de franci elveţieni către Michel Platini, preşedintele UEFA, care ar fi fost contravaloarea unor servicii prestate de francez între ianuarie 1999 şi iunie 2002. Plata fusese făcută însă abia în februarie 2011.

În acest context, Comisia de etică a FIFA s-a reunit luni, la Zurich, pentru a lua o decizie în cazul lui Blatter, dar şi în cel al lui Platini, candidat la succesiunea elveţianului în fruntea FIFA.

Potrivit BBC, o decizie finală va fi luată abia vineri, atunci când se vor încheia lucrările Comisiei de Etică.

Aceeaşi sursă susţine că în cazul lui Michel Platini nu a fost luată vreo decizie. Francezul riscă, însă, să nu primească dreptul de a candida la preşedinţia FIFA, în condiţiile în care este marele favorit la succesiunea lui Blatter, în funcţie din 1998.

Comisia de Etică examinează de asemenea şi cazul sud-coreeanului Chung Mong-joon, un alt candidat la preşedinţia FIFA, acuzat de încălcarea a şase articole din Codul de Etică al FIFA.