Victima de 76 de ani, originară din raionul Edineţ, a suferit arsuri pe aproximativ 70 la sută din suprafaţa corpului. Dacă era adus cu o ambulanţă obişnuită, pacientul avea şanse minime de supravieţuire, spun medicii români care l-au asistat pe durata zborului.

Elicopterul SMURD a aterizat în această după-amiază pe stadionul Dinamo, iar o ambulanţă a preluat imediat bolnavul.

Originar din raionul Edineţ, bărbatul s-a ales cu multiple răni în urma unui incendiu izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute în curtea casei sale.

Atunci el a fost dus la spitalul raional din Ocniţa unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale. Când a fost posibilă transportarea victimei, medicii au cerut intervenţia elicopterului din Iaşi.

Bărbatul a fost transportat la Centrul de Combustie din capitală şi a fost internat în Secţia Reanimare. Deocamdată, medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor lui de supravieţuire.