Nume
Parola
Vizualizări: 3377
Sugestiile Avocatului Poporului – luate în calcul de către membrii delegaţiei Comitetului European pentru prevenire Torturii (CPT)
Chișinău, 28 Septembrie 2015 — În perioada 14 -25 septembrie 2015 o delegaţie a Comitetului European pentru prevenirea torturii (CPT) s-a aflat în cea de-a 6-a vizită periodică în țara noastră. În prima zi a vizitei experţii CPT s-au întîlnit cu Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, şi cu reprezentanţi ai Instituţiei Ombudsmanului, informîndu-se despre punctul de vedere al Oficiului Avocatului Poporului privind situaţia din sistemul penitenciar şi respectarea Convenţiei europene cu privire la prevenirea torturii.
În cadrul unei întîlniri desfăşurate pe 25 septembrie 2015 la Ministerului Justiției, membrii delegației Comitetului European pentru prevenire torturii (CPT) au adus la cunoştinţa factorilor de decizie din sistemul penitenciar din Moldova concluziile preliminare pe marginea vizitei efectuate în Republica Moldova. La întîlnire au participat ministrul Justiţiei, directorul și reprezentanți ai conducerii Departamentului Instituțiilor Penitenciare, precum şi funcţionarii Oficiului Avocatului Poporului, Gheorghe Bosîi și Iurie Dubenco.
În raportul preliminar prezentat, membrii CPT au menționat că în cadrul vizitei curente s-au documentat privind situaţia de la Penitenciarele nr. 6 Soroca, nr. 7 Rusca, nr. 10 Goian, nr. 11 Bălți, nr. 13 Chișinău, nr. 16 Pruncu, nr. 17 Rezina (sectorul unde se dețin persoane condamnate la detenția pe viață). Obiectele menţionate au fost vizitate inclusiv luîndu-se în calcul sugestiiile angajaţilor Oficiului Avocatului Poporului care activează în domeniul prevenirii şi combaterii torturii.
Problemele-cheie la care membrii delegaţiei CPT au atras atenţia autorităților au fost maltratarea deţinuţilor, violenţa între deţinuţi, condiţiile de detenţie precare, asistenţa medicală nesatisfăcătoare din penitenciare. Observaţiile făcute de experţii de la Consiliul Europei au coincis cu cele ale funcţionarilor Instituţiei Ombudsmanului.
Referindu-se la problema maltratării deţinuţilor, membrii CPT au solicitat autorităţilor de resort să efectueze o anchetă independentă și efectivă a reclamațiilor unor deţinuţi de la Penitenciarul nr. 10 Goian. Minorii din acest penitenciar s-au plîns de maltratarea timp de două ore din partea colaboratorilor instituţiei penitenciare – lovirea cu pumnii, palmele, picioarele și aplicarea cătușelor.
Problemă violenţei între deţinuţi a fost constatată în Penitenciarele nr. 13, nr. 17, nr. 10 și în special Penitenciarul nr. 6 Soroca, în care experţii CPT au stabilit că deținuții beneficiază de condiții de detenție în funcţie de statutul ierarhic neformal stabilit în mediul penitenciar. De asemenea, unii deţinuţi sunt supuşi violenţei şi intimidărilor din partea altor condamnaţi. CPT a ajuns la concluzia că între liderii neformali ai deținuților și administrația penitenciarelor ar exista un acord tacit ce ar avea drept scop menținerea ordinii în penitenciar de către primii. S-a constatat că de la majoritatea deţinuţilor sunt estorcaţi bani care ar fi folosiți în interesul condamnaților cu influenţă. Aceasta se întîmplă deoarece în dormitoarele mari situația nu este controlată de către administrația penitenciarului, ci de condamnații influenți şi din cauza numărului redus de angajaţi ai penitenciarelor raportat la cel al deţinuţilor.
Cu acordul tacit al administraţiei penitenciarelor, există o diferență vădită între condițiile de detenție ale castelor inferioare de deținuți și cele ale condamnaţilor-lideri. Potrivit experţilor de la Strasbourg, o asemenea situație nu a fost atestată de CPT nici într-o țară membră a Consiliului Europei. Experţii CPT au recomandat elaborarea unei strategii pentru eliminarea diferențelor dintre condiţiile de detenţie în care se află diferite categorii de deținuți și soluţionarea problemei ierarhiei între ei.
Şi de această dată membrii CPT au evidenţiat lacunele existente la capitolul condiţii precare de detenţie. Problema supraaglomerării rămîne a fi valabilă în Penitenciarul nr. 13, în care deținuții sunt nevoiți să locuiască în celule foarte înghesuite. Detenția a 6 persoane într-o celulă de 8,6 m.p. cu tot cu bloc sanitar reprezintă o situație inacceptabilă, au declarat membrii CPT, specificînd că acest fapt este considerat tratament degradant în conformitate cu Convenția europeană împotriva torturii. CPT a cerut autorităților Republicii Moldova să reducă numărul de deținuți din Penitenciarul nr. 13.
Membrii CPT au apreciat drept „groaznice” condiţiile de detenţie din Penitenciarul nr. 6 Soroca, fiind recomandată evaluarea urgentă a situației din acest penitenciar şi renovarea spațiilor locative. Prin contrast, a fost invocat exemplul Penitenciarul nr. 7 din s. Rusca, în care condițiile de detenţie sunt adecvate.
Experţii de la Consiliul Europei au remarcat schimbările în bine atestate de la ultima vizită a CPT în Moldova din 2011 la Penitenciarul nr. 17 Rezina. Deținuții pe viață deja se bucură de mai multe facilități, pot comunica cu deținuții din aceeași categorie, a fost înlesnit regimul de aplicare a cătușelor. Totuși deținuții pe viață din Penitenciarul nr. 13 încă sunt defavorizați.
În Penitenciarul nr. 10 Goian condițiile în celulele de detenție au fost apreciate drept favorabile, fiind înaintate însă recomandări de a fi reparate blocurile sanitare din penitenciar. Totodată s-a recomandat implicarea minorilor în activități în zilele de week-end.
Membrii CPT au mai constatat nereguli legate de regimul de detenție în sectorul nr. 12 din Penitenciarul nr. 6 Soroca, în care deținuți s-au autoizolat de restul condamnaților din motive de securitate.
Probleme ce ţin de calitatea asistenței medicală din penitenciare au fost atestate în Penitenciarul nr. 16 cu statut de spital penitenciar și sectoarele medicale din celelalte penitenciare. S-a stabilit faptul că nu este respectat dreptul pacienţilor la confidenţialitate, controlul medical fiind efectuat în prezența personalului. Unii infirmieri sunt selectați din rîndul deținuților, aceștia avînd acces liber la documentația medicală a deținuților. Totodată, cele 2 săli medicale din Penitenciarul nr. 13 sunt separate prin uși metalice, nefiind asigurat contactul între deținut pacient și medic. Această practică, în opinia CPT, este degradantă. Condițiile de detenție în Penitenciarul nr. 16 sunt degradante în unele secții, lipsind mobilier necesar; în secția de neurologie s-a atestat că medicamentele sunt achiziționate de către deținuți.