17:26:16 28.03.2024
Stiri

ÎN PAS CU EUROPA // Ședințele primăriei, în parcul central!

Social 19.09.2015 10:01 Vizualizări1648 Autor: Galina Munteanu
ÎN PAS CU EUROPA // Ședințele primăriei, în parcul central!


INOVATIV // SMS-uri trimise localnicilor, site de anunțuri sau ecrane în parcurile centrale. Patru primării din R. Moldova se vor mai aproape de necesitățile cetățenilor

Se vor mai aproape de oameni și țin cu tot dinadinsul să le arate locuitorilor cum muncesc, pentru ca aceștia să afle din prima sursă ce decizii iau.

Experiența primarului din satul Larga, raionul Briceni, a trezit și interesul altor primării. În Larga, primarul trimite SMS-uri localnicilor, tot ei având posibilitate să privească online ședințele care au loc la primărie, iar toți cei care calcă pragul primăriei din localitate sunt filmați.

Câteva primării din R. Moldova au aplicat și au obținut granturi a câte cinci mii de dolari, pentru a implementa astfel de inovații și în localitățile pe care le gestionează.

Larga devine tot mai deschisă localnicilor

De unul dintre aceste granturi s-a bucurat chiar primăria satului Larga. De această dată, însă, pentru primăria satului este prioritar să creeze un portal web care să conțină informații cu privire la bursa mărfurilor agricole, bursa muncii, bursa serviciilor, precum și noutăţi cu privire la prețurile regionale, naționale și locale la mărfurile agricole și de alt gen.

„Este o modalitate să apropiem cumpărătorul de vânzător şi să eliminăm intermediarii. Oamenii vor veni la piață și vor ști deja prețul și unde pot găsi produsul pe care îl caută și la prețul care îi aranjează. De asemenea, portalul va conține și datele de contact ale vânzătorilor și cum pot fi aceștia găsiți. O altă rubrică va conţine ofertele de muncă. La Larga sunt mulţi constructori. Aici vor apărea datele de contact ale muncitorilor, iar cei care au nevoie de astfel de servicii vor avea o platformă unică unde vor putea găsi serviciile necesare. Vă asigur că acest proiect va avea un rezultat bun, deoarece este inspirat din necesităţile locale”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL primarul satului Larga, Radu Urechean.

Wi-Fi gratuit în parcul din Lipcani

Buni de invidiat sunt și localnicii din comuna Lipcani, raionul Briceni. Cei care se vor plimba prin parcul din comună vor avea acces gratuit la internet. Primarul de aici îşi propune să creeze servicii accesibile pentru tineri şi să sporească nivelul de informare al acestora, dar şi al celorlalți consăteni.

„Vom instala un panou electronic în sala de ședințe de la primărie. Toate ședințele vor fi transmise online și fiecare localnic va avea posibilitate să le urmărească. Mai mult, un asemenea monitor va fi instalat chiar în parcul central. Până acum, unii consilieri înregistrau ședințele de la primărie, dar plasau pe internet ce le convenea lor și nu era bine. De acum încolo, lucrurile se schimbă. Cetățeanul trebuie să vadă tot ce se întâmplă în primărie, și nu selectiv. Suntem siguri că, în acest fel, vom reuşi să comunicăm mai bine cu cetăţenii”, ne spune viceprimarul comunei, Larisa Ciornaia.

De asemenea, viceprimarul susține că intenționează să instaleze în parc și un sistem de monitorizare video. „Pentru siguranța cetățenilor, nu pentru altceva”, ne asigură Larisa Ciornaia.

Tot aici, în cadrul primăriei ar urma să fie instalată o rețea care ar permite funcționarilor de aici să fie în permanentă legătură cu cei ai altor instituții de stat, bunăoară cu secția de pașapoarte din raion.

„Apare vreo întrebare, problemă, repede au scris, am obținut răspuns și s-a rezolvat. E mult mai simplu decât așa cum a fost până acum”, adaugă viceprimarul.

În rând cu lumea vor fi și localnicii din Sărata-Galbenă

Primăria Sărata-Galbenă, raionul Hâncești, va crea un sistem informaţional pentru evidența automatizată a datelor Întreprinderii municipale care oferă servicii de aprovizionare cu apă, gestiune a deşeurilor şi amenajarea teritoriului.

„Ne propunem să facem uz de un program operaţional pentru evidența consumatorilor și distribuirea facturilor direct către client. Toate acestea vor contribui la îmbunătăţirea calităţii prestării serviciilor”, este de părere Ştefan Vlas, primarul de la Sărata-Galbenă.

SMS și pentru chișcăreneni

Exemplul primarului din satul Larga va fi preluat și de către primărița din satul Chișcăreni, raionul Sângerei.

Primăria îşi propune să introducă elementele inovative în funcționalitatea serviciului de salubrizare. „Vom aplica un soft pentru monitorizarea prin GPS a celor două unităţi de transport ale întreprinderii. De asemenea, va fi creată o interfață online pe pagina electronică a primăriei pentru o bună informare a clienţilor despre serviciile de salubrizare. Pe lângă toate acestea, va fi implementat un sistem de informare prin SMS a locuitorilor despre anumite informații. Bunăoară, ne trebuie 20 de persoane să vină la primărie pentru vreun ajutor sau altceva, le-am trimis SMS și au venit. E mult mai simplu”, ne spună mândră de rezultate primarul comunei Chişcăreni, Silvia Ţurcan.

Ajutor de la UE

Toate aceste inovații sunt posibile datorită unor granturi a câte cinci mii de dolari, oferite de Guvernul Danemarcei, prin intermediul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI). Totodată, Centrul de Inovaţii Sociale Moldova sprijină comunităţile respective la conceperea soluţiilor interactive de comunicare cu cetăţenii.

Granturile au fost oferite în baza concursului „E-PRIMĂRIA TA - Soluții inovative pentru problemele locale”, pentru perioada august-decembrie curent.
Programul comun de dezvoltare locală integrată este implementat de Guvernul R. Moldova, cu asistența Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entității Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), cu sprijinul financiar al guvernelor Danemarcei şi Suediei.


Mihail Roşcovan, manager de program PCDLI: „Elementul inovativ în activitatea primăriilor este unul esențial”

„Primăriile din R. Moldova trebuie să facă faţă tot mai multor provocări, cum ar fi plecarea locuitorilor peste hotare, economia locală slab dezvoltată, resurse financiare şi umane limitate în cadrul primăriei și altele. Inovaţia poate intersecta mai multe elemente pentru soluţionarea mai multor probleme.



Implementarea acestor proiecte va ajuta primăriile să comunice mai eficient cu cetăţenii, să optimizeze utilizarea resurselor la nivelul comunităţii, să răspundă la necesităţile locuitorilor”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md