Orheienii au pierdut manşa a doua a acestei runde în faţa francezilor de la Saint-Etienne, în deplasare, scor 1-0 pentru gazde. Vulturii părăsesc competiţia cu capul sus, după un 1-1 la Chişinău şi un meci cu multă dăruire în Franţa.

Trupa pregătită de Iurie Osipenco a început stagiunea europeană din postură de campioană naţională, debutând în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, reuşind să scrie o filă de istorie în fotbalul european, eliminând mult mai titrata echipă bulgară Ludogoreţ Razgrad, după 1-0 în Bulgaria şi 2-1 la Orhei.

A urmat turul al treilea al calificărilor pentru Liga Campionilor, în care orheienii au fost eliminaţi de campioana Albaniei, Skenderbeu, după un dublu 0-2, astfel orheienii au ajuns în play-off-ul Ligii Europa, un pas istoric, în premieră pentru Milsami.