Peste o sută de imigranţi s-au adunat în faţa secţiei de poliţie de pe insula elenă Kos. Refugiaţii au blocat principala stradă care duce spre port, au început să strige şi să fluiere. Astfel, ei au protestat faţă de condiţiile de trai greu de imaginat la care sunt supuşi, în timp ce aşteaptă să fie înregistraţi de autorităţi şi să se deplaseze în continuare spre vestul Occidentului.

Protestul imigranţilor a degenerat în violenţe, după ce poliţiştii eleni au intervenit pentru a dispersa mulţimea.

Situaţia imigranţilor, care ajung într-un număr tot mai mare în Grecia, poate scăpa de sub control. În acest sens, Guvernul de la Atena a cerut ajutorul Uniunii Europene pentru a face faţă miilor de oameni care vin mai ales din Siria şi Irak.

Cu aceeaşi situaţie se confruntă şi Macedonia. Şi aici, imigranţii din Orientul Mijlociu au de îndurat toate greutăţile. Dorm şi mănâncă pe unde apucă. Mulţi dintre ei mai au de trecut şi frontierele altor state membre europene, pentru ca în final să ajungă în Germania, de cele mai multe ori, ţinta destinaţiei a majorităţii refugiaţilor.

Aproximativ 340.000 de imigranţi au intrat doar în acest an în Uniunea Europeană, mai ales în Italia, Grecia şi Ungaria. Blocul comunitar a anunţat deja înfiinţarea unor cote de distribuire a imigranţilor în fiecare stat membru.