Informaţia a fost confirmată de Şeful Direcţiei Sănătate din municipiul Chişinău, Mihai Moldovanu. Medicii spun că s-a recurs la această măsură extremă întrucât infecţia s-a agravat şi punea în pericol viaţa pacientei.

Între timp, autorităţile de resort au anunţat că încearcă să identifice resurse pentru a-i trata peste hotare pe toţi pacienţii afectaţi. Amintim, că zece persoane şi-au pierdut parţial vederea în urma operaţiilor de extragere a cataractei, efectuate pe 16 iulie la Spitalul „Sfânta Treime”. Pe marginea acestui caz, Procuratura Generală a pornit dosar penal pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.