Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Pavel Filip, despre compania cuscrului…

Pavel Filip, despre compania cuscrului său: „Cota de piață a companiei nu depășește 20%”

protv.md

Compania Monicol specializată în exportul de fructe uscate și miez de nucă, deținută de Dumitru Vicol, cuscrul premierului Pavel Filip, ar deține o cotă de 20% din piața exportului de nuci, susține șeful Guvernului. 

În cadrul emisiunii În profunzime de la ProTV, prim-ministrul Pavel Filip a respins acuzațiile precum că familia sa ar fi monopolizat exportul de nuci și a prezentat datele privind volumul exporturilor companiei deținute de cuscrul său, pentru ultimii opt ani.

„Este adevărat, tatăl fetei cu care s-a căsătorit băiatul meu doi ani în urmă, are o companie care se ocupă de uscarea fructelor, inclusiv și de nuci. În primul rând, pe departe nu a constituit un monopol, pentru că am luat și cifrele, pe care o să vi le dau și Dvs.. Cota de piața a companiei nu depășește 20%. Dincolo de aceasta, este o companie care activează de mai bine de 20 de ani. (…) Îmi pare rău că are de suferit și domnul Vicol, care și-a creat o companie, muncește cinstit, este membru al Asociației Business-ului European”, a declarat premierul.

Pavel Filip a mai menționat că atunci când s-au împlinit trei ani de la Acordul de Liber Schimb cu UE, șeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Peter Michalko, a vizitat sediul companiei și a vorbit despre aceasta în filmulețul video de mai jos.  „Să nu credeți că europenii vin și susțin, și acordă suport, inclusiv financiar, unei companii care pe departe nu se ocupă cu ce trebuie”, a declarat Filip.

Jurnalista Lorena Bogza a declarat că a discutat cu reprezentantul unei companii, care la fel, exportă nuci de mai bine de 20 de ani, și care susține afimațiile Maiei Sandu, care susține că din discuțiile cu oamenii din piață, ar fi aflat că familia premierului Pavel Filip că ar fi monopolizat exportul de nuci. Persoana a dorit să-și păstreze anonimatul. „Are deja dosar penal, aproape 100 de tone de nuci stau în depozit de astă primăvară și nu pot fi exportate”, a declarat jurnalista. „Dacă există careva probleme, nu înseamnă că trebuie atribuite mie”, a ripostat premierul.

„Vreau să fac o paranteză, această problemă a nucilor este una veche. Sunt foarte multe companii care lucrau ilegal și ăsta este un adevăr, pentru că s-au achiziționat nuci de la persoane fizice, după care s-a adeverit că aceste persoane fizice nu există, că nucile s-au adus din Ucraina și multe altele. (…) Vă spun încă odată, existența unei probleme sau alta nu trebuie pusă în capul unui om”, a adăugat Pavel Filip.

Potrivit premierului, în R. Moldova există între 30 și 50 de companii exportatoare de nuci.

Anterior, Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, a acuzat familia premierului Pavel Filip că ar fi monopolizat exportul de nuci. La rândul său, Pavel Filip neagă acuzațiile și le cataloghează drept atacuri electorale.

„Le-am promis oamenilor cu care m-am văzut la piață că am să vorbesc și la televizor. De exemplu, problema nucilor. Agenții economici care până acum se ocupau de această cultură, nu mai pot exporta. Am fost la piață și am văzut oameni care se plâng că prețurile la nuci au scăzut dramatic. De ce? Pentru că familia prim-ministrului a monopolizat exportul de nuci și dictează prețurile în țară”, susține Maia Sandu.

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV. Întrebată de Lorena Bogza dacă există dovezi în susținerea celor spuse, lidera PAS a menționat că despre acest monopol vorbesc agenții economici.

După lansarea acestor acuzații în spațiul public, premierul a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook. Pavel Filip a scris că întotdeauna a considerat josnice și mizerabile atacurile care vizează familia.

 

Foto: protv.md