(VIDEO) Mărfuri de contrabandă în valoare de 3,5 mln. lei, ridicate în urma unei ample operațiuni a Serviciului Vamal

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șapte persoane au fost reținute în urma a 17 percheziții desfășurate în rezultatul unei ample operațiuni desfășurate pe parcursul ultimelor trei zile de către ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. În urma acestora au fost depistate mărfuri de contrabandă de peste 3,5 milioane de lei.

Documentările privind activitatea ilegală a suspecților au durat circa trei luni de zile, fiind acumulat probatoriul necesar pentru incriminarea infracțiunii de contrabandă în proporții deosebit de mari. Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigații și urmărire penală realizate de ofițerii Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS, s-a reușit stabilirea modalității de operare a învinuiților, a rutelor de deplasare, precum și a locurilor de aprovizionare, depozitare și comercializare a bunurilor de contrabandă. Mărfurile erau procurate de la piața „KM7” din orașul Odesa și introduse în țară prin regiunea transnistreană, cu eludarea posturilor vamale interne de control.

Cinci membri ai grupării au fost reținuți în flagrant marți seara, 13 noiembrie, în rezultatul unei ambuscade organizate pe traseul Anenii Noii-Chișinău, cu suportul operațional al colaboratorilor BPDS „Fulger”. În două dintre mașinile stopate au fost găsite mai multe colete cu haine și încălțăminte introduse prin contrabandă, iar celelalte trei mașini erau utilizate pe post de antemergătoare, cu scopul de a monitoriza traseul și de a semnala eventuale filtre de control.

Operațiunea a continuat cu percheziții în 17 locații. Au fost percheziționate atât domiciliile suspecților, cât și mai multe puncte comerciale din orașele Chișinău, Bălți și Căușeni. În rezultatul perchezițiilor operate, au fost depistate mai multe mărfuri de larg consum, preponderent încălțăminte, monitoare, camere video auto, sisteme de navigație auto și accesorii pentru acestea, fără acte de proveniență. Descinderile s-au mai soldat și cu reținerea altor două persoane, care ar fi avut rolul de a intermedia transmiterea mărfurilor de contrabandă către beneficiari.

Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în filiera infracțională deconspirată. Totodată, având în vedere că, o bună parte din bunurile depistate aveau marcajele unor branduri renumite, cazul va fi examinat și prin prisma încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

În caz de condamnare, învinuiții, care inițial au fost reținuți pentru 72 de ore, riscă închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...