Linkuri accesibilitate

Comisarul Johannes Hahn, îngrijorat de evoluțiile negative din R.Moldova privind respectarea statului de drept


Johannes Hahn
Johannes Hahn

Comisarul Uniunii Europene pentru politica vecinătății și extindere, Johannes Hahn, și-a exprimat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, frustrările legate de evoluțiile din Republica Moldova, atât în domeniul respectării statului de drept și domniei legii, cât și în legătură cu unele măsuri luate recent de autoritățile de la Chişinău - precum legea amnistiei fiscale și cea a acordării cetățeniei Moldovei unor persoane din Orientul Mijlociu, în schimbul unor investiţii.

În opinia înaltului reprezentat al Uniunii Europene, aceste măsuri trezesc îngrijorare la Bruxelles, iar legea cetățeniei ar putea, eventual, pune în pericol acordurile Chişinăului cu Uniunea Europeană legate de libera circulație în spațiul comunitar.

Uniunea Europeană a decis să taie asistența financiara pentru Moldova atât în bugetul din 2017, cât și din 2018. În cei doi ani, Uniunea Europeană a diminuat, ca urmare a politicii autorităților de la Chişinău, cu 40 de milioane de euro banii acordați Moldovei. De asemenea, ajutorul macrofinanciar pentru Moldova a fost suspendat până după alegerile din 2019.

Suspendarea ajutoarelor financiare europene pentru Moldova, a ţinut să sublinieze Johannes Hahn, este o măsură adresată nu împotriva cetățenilor moldoveni, ci, dimpotrivă, împotriva autorităților statului.

Uniunea Europeană este gata să se implice din nou, masiv, în Moldova, inclusiv cu mijloace financiare, dacă situația se va schimba, a mai spus Johannes Hahn corespondentului Europei Libere la Bruxelles.

XS
SM
MD
LG