10:39:55 25.04.2024
Stiri

Vladimir Putin îi AVERTIZEAZĂ pe tătarii din Crimeea. Le cere să NU facă la fel ca transnistrenii sau găgăuzii din R. Moldova

Știri 18.08.2015 17:05 Vizualizări1500 Autor: Ziarul National
Vladimir Putin îi AVERTIZEAZĂ pe tătarii din Crimeea. Le cere să NU facă la fel ca transnistrenii sau găgăuzii din R. Moldova ria.ru


Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a avertizat pe tătarii din Crimeea să nu încerce să obţină statut special în peninsula ucraineană anexată de Rusia anul trecut, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty.

Musulmanii tătari reprezintă mai mult de zece la sută din populaţia Crimeii şi s-au opus în mare parte anexării peninsulei la Rusia anul trecut, din cauza deportărilor în masă ordonate de Moscova în perioada sovietică. Ei au fost supuşi presiunilor pentru a respecta noile autorităţi.

În timpul unei vizite de trei zile în Crimeea pentru a promova turismul şi dezvoltarea, Putin s-a întâlnit luni cu reprezentanţii mai multor minorităţi, inclusiv cu cei ai tătarilor, în satul Opolznevoe.

„Relaţiile interetnice sunt o problemă delicată”, a afirmat Putin în cadrul întânirii. „Consider că orice speculaţie privind drepturi speciale pentru o anumită etnie este extrem de periculoasă”, a adăugat el.

Preşedintele a mai spus că Moscova nu va permite organizaţiilor străine pentru apărarea drepturilor omului să destabilizeze peninsula sub pretextul problemelor cu care se confruntă tătarii, cel mai mare grup etnic din Crimeea după ruşi şi ucraineni.

Rusia a fost criticată de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ONU, Consiliul Europei şi Turcia pentru tratamentul aplicat minorităţii tătare.

După anexarea Crimeii în 2014, forţele de securitate ruse au efectuat raiduri la Consiliul reprezentanţilor tătarilor din Crimeea (Mejlis) şi i-au evacuat din sediu. Rusia a închis de asemenea postul de televiziune al tătarilor, ATR.

Mai mulţi activişti tătari locali au fost ucişi, bătuţi sau daţi dispăruţi, iar doi lideri ai comunităţii au primit interdicţie de intrare în Crimeea.

Moscova a făcut însă şi câteva gesturi de conciliere faţă de tătarii din Crimeea, reabilitându-i alături de alte minorităţi etnice care au avut de suferit în perioada lui Stalin şi acordând statut oficial limbii lor.

În timp ce a încercat să inhibe activitatea tătarilor din Crimeea loiali Kievului, Moscova a căutat să promoveze noi organizaţii ale tătarilor care ar fi dispuse să coopereze cu Kremlinul.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md