Șeful statului, întâmpinat cu protest de moldovenii de la Londra

09 noiembrie 2018, ora 16:12

Participanții la protest au publicat ulterior o fotografie în care se vede cum Dodon intră în clădire, imaginea a fost însoțită cu următorul mesaj: „DodON este în LondON! Domnul NePreședinte a intrat și nici măcar nu sa salutat. El trebuie să vadă asta și să citească. Nu-i nimic îl așteptăm la ieșire. Revenim cu detalii!”.

Organizatorii au publicat și un document în care anunță de ce au ieșit la protest. Potrivit acestuia, ei protestează fiindcă în ciuda promisiunilor electorale Dodon nu a ajutat la investigarea furtului miliardului, pentru Dodon ar fi colaborat cu Plahotniuc și au schimbat sistemul electoral, iar diaspora care nu-l susține, acum nu este reprezentată, pentru șeful statului și Aparatul Președintelui este o structură netrasparentă ș.a.

La două ore distanță de postarea grupului FreeMoldova și șeful statului a venit cu un mesaj despre întâlnirea pe care a avut-o la Chatham House, însă el nu a menționat nimic de protestul organizat de diasporă.

Am participat la „masa rotundă”, care a fost organizată de Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale din Marea Britanie, cunoscut mai mult ca „Chatham House”. Potrivit reprezentanților Institutului, aceasta a fost primul caz cînd Președinte al Moldovei a vorbit la tribuna celui mai influent „ think tank” din Marea Britanie și a unuia dintre cele mai importante trei centre din Europa. Discuția a fost în formatul restrîns doar pentru experții specializați în problemele regiunii noastre. Aceștia au demonstrat o cunoaștere profundă a situației și, în același timp, au ascultat cu interes poziția Administrației Prezidențiale – în special, despre importanța respectării echilibrului în politica externă. Consider că această discuție este foarte importantă, întrucît mi-a permis să transmit punctul de vedere al șefului statului direct liderilor opiniei publice din Marea Britanie, care au o pondere importantă în cercurile politice”, a scris Dodon pe pagina sa de facebook.

Menționăm că despre organizarea unui flashmob pașnic echipa FreeMoldova anunțat cu o zi înainte.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram