Mai ai câteva zile la dispoziție ca să depui dosarul pentru programul de burse John Smith Trust

Bursieri John Smith Trust

John Smith Trust este un program britanic guvernamental de burse pentru tinerii din Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Rusia şi Ucraina.

Scopul programului este de a oferi noii generații de lideri din regiune șansa de a studia în domenii precum buna guvernare, justiție socială și statul de drept prin intermediul unui serii de ateliere de lucru și vizite în Marea Britanie, urmate de mentorat.

Programul de stagiu se va desfășura în perioada 3 – 28 iunie, 2019.

Pentru a depune dosarul trebuie:

#Să ai vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani.

#Să vorbești și să scrii fluent în limba Engleză

#Să demonstrezi că ești un lider în domeniul tău de activitate, dar și angajamentul tău de a contribui la dezvoltarea țării

#Să demonstrezi interesul profesional clar în domeniile bunei guvernări, statului de drept și justiției.

#Să propui un Plan de Acțiuni pentru soluționarea unei probleme sau a unei politici în domeniul tău de activitate pe care intenționezi sa-l implementezi la întoarcere

#Dacă ești selectat/ă, să fii pregătit/ă să îți asumi angajamentul dea fi disponibil/ă să participi la program în perioada sus menționată.

Termenul limită pentru depunerea dosarului este 14 noiembrie 2018.

Pentru mai multe detalii și formualrul de aplicare, accesaţi pagina web : www.johnsmithmemorialtrust.org

În caz că aveți întrebări puteți să le adresați la următoarea adresă electronică: [email protected]

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente