Accidentul a avut loc în zona Hjeltefjord, în apropierea oraşului Bergen.
Fregata norvegiană KNM Helge Ingstad s-a lovit cu petrolierul maltez Sola TS.
Cei 137 de membri ai echipajului navei militare norvegiene au fost evacuaţi. Fregata s-a înclinat periculos în urma coliziunii.
“Din cauza avariilor suferite, fregata a fost mutată într-un loc sigur”, a transmis Comandamentul naval NATO.
Opt persoane au fost rănite în urma accidentului.
În momentul coliziunii, fregata KNM Helge Ingstad se întorcea de la Exerciţiul NATO “Trident Juncture”.