/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

/VIDEO/ Unioniștii au adus din nou un sicriu la Președinție. Reacția consilierului prezidențial

missing
07 noiembrie 2018, ora 19:11

Se pare că îi este rușine cuiva să aibă un sicriu în fața porților, cineva se jenează de acestă situație. Și tocmai de asta am adus din nou acest sicriu care simbolizează ostași care au rămas fără un loc de veci”, Vlad Bilețchi, Președintele Asociației „Unirea- ODIP”

Pentru că cel de data trecută a fost luat din fața președinției, Bilețchi spune că pe acesta de astăzi îl vor supraveghea.

Suntem de data asta mai ageri, o să avem persoane care vor urmări ce se întâmplă cu acest sicriu”, Vlad Bilețchi, Președintele Asociației „Unirea- ODIP”

Deși, voluntari păzeau, sicriu oricum a fost luat de către angajații președinției, în jurul orei 14:00, spune Bilețchi.

Unii trecători cred că sicriul are tot dreptul să fie amplasat în fața Președinției, în timp ce alții consideră că locul lui nu este aici.

Sicriul acesta trebuie să stee de la bun început aici, de când încă el a ajuns Președinte. Ceea ce fac tinerii fac bine.

Lucrurile acestea eu cred că sunt normale.

Nu, nu este bine. Astfel de sicrie trebuie să se afle în locuri specializate. Asta nu este corect.

Cred că nu. Oamenii care pleacă la lucru nu au nici o contribuție la chestia asta. Nu este estetic, nu are ce căuta aici.

Solicitat de TV8, consilierul prezidențial, Maxim Lebedinschi, a declarat că fiecare are dreptul la propria opinie și că Igor Dodon nu s-ar face vinovat de vinderea Cimitirului Eroilor din Chișinău.

Respectând drepturile oricărui cetățean și a oricărei organizații la întrunire și la libertatea de exprimare și la libertatea opiniei. Este opinia dânșilor. Ei fac trimitere la un act adoptat de către Guvernul Republicii Moldova și nu de către Președintele, Igor Dodon. Dumnealor fac trimitere nu la o decizie a Ministrului, dar la o hotărâre de Guvern. Domnul Președinte nu poartă răspundere pentru actele Guvernului”, Maxim Lebedinschi, consilierul Președintelui Igor Dodon

Prin această acțiune, membrii mișcării unioniste îl acuză pe președintele țării că, pe vremea când era ministrul al Economiei, în 2007, ar fi vândut terenul pe care se află Cimitirul Eroilor din Chișinău pentru a se construi blocuri locative. Acum terenul este în paragină. Între timp, mișcarea unionistă a anunțat o strângere de fonduri pentru a restabili intrarea în complexul memorial. Până pe 1 decembrie, de ziua României, aceștia vor să restaureze coloanele și gardul.

Reporter: Daniela Cuțu
Imagine: Oleg Cozlov

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram