(video) Viva Forever. Trupa Spice Girls se reunește după mai mult de un deceniu și organizează un turneu

1280_spice_girls_getty_566860093

Legendara trupă Spice Girls se reunește după mai mult de un deceniu. Anunțul a fost făcut public prin intermediul unui video postat pe Instagram.

Trupa britanică de fete alcătuită din Geri Horner, Mel B, Emma Bunton şi Mel C revine în scenă doar că fără Victoria Beckham.

https://www.instagram.com/p/BpzYZaCnfvb/

Fetele de la Spice Girls au anunțat că pregătesc un turneu mondial în 2019. Astfel, ele vor debuta cu o serie de concerte care vor avea loc în Marea Britanie, iar biletele au fost puse de astăzi, 5 noiembrie, în vânzare,

Chiar dacă Victoria Beckham, în vârstă de 44 de ani, nu se va alătura colegelor ei, ea va primi, conform contractului, o cotă parte din vânzările biletelor pentru că deţine acţiuni la Spice Girls.

Ultima dată când Victoria, Geri, Mel B, Mel C şi Emma au cântat împreună pe scenă a fost în anul 2012, când au evoluat la Jocurile Olimpice din Londra. După aceasta ele au mai dus negocieri, dar nu au ajuns la un numitor comun.

Și dacă tot ne bucurăm de noutate, să ne aducem aminte de vremurile și muzica Spice Girls:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente