Zinaida Greceanîi a anunțat în care circumscripție va candida

Președinta Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, candidează la funcția de deputat pentru circumscripția uninominală numărul 1 din Briceni. Candidatura a fost înaintată de Partidul Socialiştilor astăzi, 3 noiembrie, în cadrul unui miting de „împotriva politicii distrugătoare a așa-numite guvernări „pro-europene””, anunţă un comunicat de presă al formațiunii, citat de IPN. În discursul său, Zinaida Greceanîi a menţionat că este convinsă că echipa PSRM va câştiga la alegeri, pentru a schimba situația din țară spre bine.

„Avem o dorință aprigă și posibilitate de a învinge, pentru a aduce la guvernare o echipă de profesioniști, căreia îi pasă de ceea ce se întâmplă în țară. Fiind chiar și în opoziție, socialiștii mereu au fost alături de oameni, ei mereu vor ajuta. Sunt mândră de echipa noastră, în care sunt niște luptători. Trebuie să ne unim și totul ne va reuși.”

La miting a participat şi președintele Igor Dodon, în calitate de lider neformal al formaţiunii. Şeful statului a menţionat că, acum patru ani, PSRM a trecut în opoziție pentru că nu a avut ce discuta cu cei care conduc astăzi țara şi că oamenii îi pot aprecia la alegerile din februarie. Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a apreciat-o pe Zinaida Greceanîi ca fiind „un profesionist și un patriot desăvîrşit al Republicii Moldova”.

Zinaida Greceanîi a ocupat funcția de prim-ministră a Republicii Moldova, prim-viceprim-ministru, ministră a finanțelor, deputată, iar din anul 2016 conduce Partidul Socialiștilor.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.