Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

19 Aprilie, 2024

Consultarea proiectelor privind analiza pieţelor de furnizare cu ridicata a unor segmente terminale şi unor segmente trunchi de linii închiriate şi măsurile de reglementare preventivă a acestor pieţe

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) expune pe pagina sa de Internet spre consultare publică proiectele de analiză a pieţei de furnizare cu ridicata a unor segmente terminale de linii închiriate (piaţa nr. 6) şi a pieţei de furnizare cu ridicata a unor segmente trunchi de linii închiriate (piaţa nr. 8) şi proiectele de hotărâre ale Consiliului de Administraţie al ANRCETI privind măsurile de reglementare preventivă a pieţelor nr.6 şi nr.8. Data limită de prezentare a recomandărilor pe marginea documentelor expuse spre consultare este 7 septembrie 2015.

Proiectele supuse consultării publice au fost elaborate în cadrul ciclului trei al analizei pieţelor relevante efectuată conform art. 53 alin. (1) din Legea comunicaţiilor electronice, care stabileşte că ANRCETI execută lucrarea dată, cel puţin odată la 2 ani, în scopul constatării existenţei concurenţei efective pe pieţele relevante şi revizuieşte, după caz, măsurile de reglementare preventivă în vederea menţinerii, modificării sau retragerii unor obligaţii impuse anterior furnizorilor desemnaţi cu putere semnificativă pe pieţele respective.

În anul 2011, în cadrul primului ciclu al analizei de piaţă, prin hotărârile Consiliului de Administraţie nr.22 şi nr.23 din 15.09.2011, ANRCETI a identificat piaţa nr.6 şi, respectiv, piaţa nr.8 drept susceptibile reglementării preventive şi a desemnat SA „Moldtelecom” drept furnizor cu putere semnificativă pe pieţele nominalizate. Ulterior, prin hotărârile Consiliului nr.35 şi nr.36 din 20.12.2011, ANRCETI a impus acestui furnizor obligaţii speciale preventive în legătură cu puterea sa semnificativă pe piaţa nr.6 şi, respectiv, piaţa nr.8.

În anul 2013, în urma ciclului doi al analizei pieţelor nr.6 şi nr.8, ANRCETI a constatat, prin hotărârile Consiliului de Administraţie nr.61 şi nr.62 din 28.11.2013, că piaţa nr.6 şi, respectiv, piaţa nr.8 continuau să fie susceptibile reglementării preventive, iar SA „Moldtelecom” – să deţină putere semnificativă pe pieţele respective.

Potrivit notei informative care însoţeşte documentele supuse consultării publice, în urma ciclului trei al analizei detaliate a pieţelor nr.6 şi nr.8, efectuate anul curent, ANRCETI a tras concluzia că aceste pieţe rămân a fi susceptibile reglementării preventive, iar SA „Moldtelecom” continuă să deţină putere semnificativă pe pieţele respective. Având în vedere că timp de doi ani condițiile concurențiale pe pieţele nr.6 şi nr.8 nu au suportat schimbări semnificative, ANRCETI propune menţinerea obligaţiilor speciale preventive impuse anterior SA „Moldtelecom” în legătură cu puterea sa semnificativă pe pieţele nr.6 şi piaţa nr.8 prin hotărârile Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.35 şi, respectiv, nr.36 din 20.12.2011.

Persoanele interesate pot expedia comentarii şi recomandări asupra proiectelor supuse consultării publice, în scris, prin poştă pe adresa ANRCETI: bd. Ştefan cel Mare, 134, MD-2012, mun. Chişinău, prin fax: 022-222-885 sau prin e-mail la adresa: office@anrceti.md. Telefoane de contact: 022 251 312, 022 251 337.

17 august 2015

Ultima actualizare: 17/08/2015