/VIDEO/ Angajatele unui spital din Chișinău au fost filmate cum refuză să ajute un pacient în stare gravă. Ce riscă acestea

02 noiembrie 2018, ora 19:05

– De ce umblați dincolo încoace?
– În salon s-a răsturnat vasul unui pacient. Vă rog, mergeți și îl schimbați.
– Vom veni.
– Când?
– Atunci când vom veni.
– Eu de o oră și jumătate tot vă chem.
– Mergeți vă rog în salon, noi știm ce trebuie să facem.

Incidentul a avut loc în secția chirurgie septică a spitalului “Sfântul Arhanghel Mihail” din capitală. În imagini, un bărbat se apropie de infirmiere și cere ca acestea să ajute un pacient în stare gravă, care nu se poate deplasa independent la baie și a murdărit lenjeria de pat. Deși le-a chemat de trei ori, femeile au refuzat să vină și să ajute bolnavul, comportându-se agresiv. După ce au observat că sunt filmate, lucrătoarele medicale au început să ignore camera.

– Noi ne cunoaștem responsabilitățile. Noi vom veni. Știm.
– Când?
– Mâine dimineața. Pe dumneavoastră nu vă interesează când.
– Poftim, ce ați zis? Repetați vă rog?

După ce imaginile au apărut pe internet, administrația instituției medicale s-a autosesizat și a promis că cele două angajate urmează să fie pedepsite săptămâna viitoare.

Au fost încălcate sau nerespectate obligațiunile de serviciu ale personalului medical inferior. Comitetul de bio-etică a depistat și a semnalizat unele încălcări și abateri disciplinare la locul de muncă a infirmierelor vizate. Actualmente se crează un grup de lucru pentru efectuarea anchetei de serviciu care urmează să examineze acțiunile persoanelor implicate”, Olga Stuhetcaia, purtător de cuvânt Spitalul nr.2

stăzi infirmierele nu au fost la muncă, însă în această seară au fost și au scris explicații. Între timp, administrația spitalului și-a cerut scuze de la pacientul în cauză.

Reporter: Diana Popa
Imagini: arhivă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram