/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Avocata copilului va fi audiată în Parlament, cu privire la conferința de presă, organizată de „Amnesty” cu participarea elevilor de la liceul L. Blaga

01 noiembrie 2018, ora 12:19

La eveniment a fost abordat subiectul legat de expulzarea celor șapte cetățeni turci din Republica Moldova, iar elevii de la „Lucian Blaga” au înscenat acest caz. Subiectul a apărut în public după ce un părinte s-a plâns Direcției generale educație, tineret și sport (DGETS) că elevii au participat la acest eveniment din contul orelor și că au ieșit din instituția de învățământ fără permisiunea părinților.

Foto: Sergiu Sîrbu

Deputatul democrat Sergiu Sârbu, care a solicitat audierea avocatei copilului în Parlament, s-a arătat revoltat de

faptul că, în timpul înscenării, elevii au purtat pe cap saci și funii: „Este un caz ieșit din comun și strigător la cer, când o controversată asociație obștească locală a implicat ilegal copiii de la „Lucian Blaga” într-o acțiune politică mizerabilă. Copiii au stat mai bine de jumătate de oră cu saci în cap, cu ștreang în gât, păcat că în această mizerie e implicată și conducerea liceului, care merge într-un pas cu un partid politic extraparlametar, iar directoarea acestuia este și o admiratoare și donatoare fidelă a acestuia”, a declarat Sîrbu, menționând că, în acest mod s-a încălcat Convenția internațională cu privire la protecția copiilor.

La rândul lor, reprezentanții „Amnesty International Moldova” susțin că organizația este victima unui atac:

Foto: Cristina Pereteatcu

„Faptul că politicienii doresc să discute în Parlament despre implicarea copiilor în acțiuni politice este salutabil, doar că nu este clar, ce are „Amnesty International” cu acest fapt, fiind o mișcare mondială pentru drepturile omului, care activează exclusiv în acest domeniu și nu se implică în politică (…). Ceea ce se invocă la adresa organizației noastre nu are nici temei juridic și nici factologic”, a declarat Cristina Pereteatcu, directoare executivă „Amnesty International Moldova”.

„A fost o conferință de presă a mai multor organizații pentru apărarea drepturilor omului, pentru a ne exprima dezacordul cu privire la răpirea celor șapte cetățeni turci. La acea conferință a fost și o acțiune publică pe care nu am putut să o facem pe data de 17 octombrie (n.r. în contextul vizitei președinterului Turciei Recep Erdogan). De obicei, acțiunile publice ale „Amnesty International” sunt teatralizate. Poate sunt mesaje care deranjează guvernanții, pentru că am făcut și alte acțiuni publice la care am folosit aceleași cagule, la care am folosit sicrie, acest lucru nu a deranjat niciun Guvern până acum”, a explicat Cristina Pereteatcu.

Amintim că, potrivit șefei DGETS, Rodica Guțu, directoarea Liceului „Lucian Blaga” din capitală, Valentina Olaru, a fost sancționată disciplinar după ce elevii au participat la acest eveniment.

Inițiativa deputatului Sergiu Sîrbu de a fi audiată avocata copilului în Parlament a fost susținută de majoritatea parlamentarilor prezenți în sală.

În debutul ședinței de azi a Legislativului, fracțiunea Partidului Socialiștilor din Moldova a cerut și audierea procurorului general, Eduard Harunjen, a ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, și a directorului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Gheorghe Gaberi, cu privire la intoxicația cu insecticide din satul Flocoasa, raionul Cantemir. Propunerea a fost însă respinsă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram