/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Liuba Șevciuc despre urmărirea sa: „Presupun că a vrut să ne intimideze, pe mine și pe ceilalți colegi ai mei

missing
01 noiembrie 2018, ora 10:18

„Faptul că ne-a spus – în aceasta constă provocarea. Până la urmă nu i-am înțeles scopul, dar cu siguranță a venit să ne transmită un mesaj clar, presupun că a vrut să ne intimideze și nu doar pe mine, dar și pe ceilalți colegi ai mei”, a spus jurnalista la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Potrivit ei, această persoană le-a spus că RISE Moldova deranjează prin subiectele pe care le publică. Liuba Șevciuc consideră că această persoană a executat ordinele cuiva, nu este el cel care a pus la cale totul. Jurnalista nu exclude că redacției RISE ar putea să i se mai pregătească ceva.

Când faci jurnalism de investigație ești conștient de riscuri. Nu pot să spun că-mi este frică, iar faptul că noi am publicat în detalii tot ceea ce s-a întâmplat este tocmai pentru a ne proteja și a ne simți în siguranță”, a spus Liuba Șevciuc.

Potrivit jurnalistei, persoana în cauză i-a oferit informații și despre alți jurnaliști din alte redacții, dar că trebuie să ceară acordul acestora pentru a publica informațiile.

Directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, spune că jurnaliștii în prezent nu mai sunt siguri să-și exercite meseria pentru că legislația și cei care, prin mandat, trebuie să protejeze ziariștii, nu o fac.

Potrivit lui, nu este primul caz când jurnaliștii anunță că sunt filați: „Sunt foarte pesimist în ceea ce privește presiunile pe care le vor face grupurile și persoanele interesate inclusiv de la guvernare pentru a reduce la tăcere jurnaliștii incomozi, cei care influenzează opinia publică”, a menționat Petru Macovei.

Vladimir Soloviov, corespondentul special al ziarului Kommersant de la Moscova, care anterior, la fel, a fost urmărit de persoane necunoscute, susține că se înregistrează o tendință deja în Republica Moldova. Potrivit lui, dacă în alte state jurnaliștii sunt premiați, atunci în Moldova, se pare că adevărații jurnaliști trebuie considerați cei care sunt urmăriți.

Amintim că, ieri, RISE Moldova a publicat un material în care scrie că Liuba Șevciuc a fost urmărită de un provocator de meserie. S-a întâmplat a doua zi de la publicarea „Paradisul oligarhului”, o anchetă despre vilele din străinătate ale lui Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat. Informația i-a fost comunicată în cadrul unei întâlniri cu o persoană implicată direct în acțiunea de filaj. Aceasta a descris cu lux de amănunte ce a făcut jurnalista pe parcursul zilei de 6 septembrie 2018 și a dezvăluit date veridice despre membrii familiei sale, cât și detalii din viața personală.

Ulterior, Inspectoratul General de Poliție (IGP) s-a autosesizat în privința acestui caz și spun că-l vor investiga.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram