‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
6.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriIurie Fală: Anul acesta exportul de mere moldovenești către Belarus este mai anevoios

Iurie Fală: Anul acesta exportul de mere moldovenești către Belarus este mai anevoios

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Cinci companii producătoare de fructe din Republica Moldova au participat, săptămâna trecută, la Expoziția Internațională ProdExpo de la Minsk, unde au expus fructe proaspete și procesate, care s-au bucurat de aprecierea înaltă a vizitatorilor, dar și a celor mai importante rețele de distribuție din Belarus. Producătorii moldoveni au reușit să consolideze relațiile cu vechii parteneri, dar și să stabilească altele noi cu operatori recent apăruți pe segmentul de retail din Belarus, se arată într-un comunicat remis de Moldova Fruct.

„Ne-am întâlnit cu reprezentanții celor mai importante rețele de distribuție din Belarus, cum ar fi Belcoop Soiuz, Fruit Real, Euro Opt. De asemenea, am purtat discuții și cu reprezentanții altor companii, de talie mai mică, despre posibilitatea de a livra fructe pentru acest sezon, dar și pentru următorul”, a menționat Iurie Fală, directorul executiv al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct.

Potrivit lui Fală, noile oportunități de export vizează în special strugurii de masă și prunele uscate, iar consumatorii din Belarus apreciază calitățile gustative și aspectul fructelor din Republica Moldova.

Mai puțin îmbucurătoare sunt perspectivele privind exportul de mere în Belarus. Directorul executiv al Moldova Fruct spune că anul acesta, exportul de mere moldovenești către această destinație este mai anevoios. Asta din cel puțin două motive. În primul rând, în Belarus se înregistrează o recoltă de două ori mai mare decât în anul precedent. În al doilea rând, Polonia, care are graniță comună cu Belarus, are la fel o recoltă bogată de mere, sporind concurența în acest sens.

Totodată, Iurie Fală susține că producătorii de fructe, membri ai asociației, mizează pe Jocurile Olimpice Europene care vor avea loc vara viitoare la Minsk și vor atrage un număr impunător de vizitatori.

„Noi credem că acest lucru poate fi valorificat de producătorii noștri ca să își intensifice relațiile cu belarușii pentru a furniza anume în această perioadă în rețelele de distribuție cantități mai mari de fructe”.

Anul trecut, Republica Moldova a exportat în Belarus peste 6 mii de tone de struguri de masă, aproape 2 mii de tone de prune și peste 2 mii de tone de cireșe.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›