/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ PAS: Din cauza unui abuz în legislație, activitatea financiară a partidelor va fi blocată, în plină campanie electorală

30 octombrie 2018, ora 14:13

Membrul în Biroul Permanent Național al PAS Sergiu Litvinenco spune că abuzul legislativ identificat de formațiune ține de un amendament la legislația electorală, care prevede că odată cu începerea perioadei electorale, partidele politice nu vor mai putea primi donații în conturile lor și doar în conturile fondurilor electorale.

Potrivit lui Litvinenco, contul fondului electoral poate fi deschis numai după înregistrarea partidului în cursa electorală, iar actele pentru înregistrarea partidelor pot fi depuse începând cu data de 26 decembrie. Ulterior, CEC are la dispoziție șapte zile pentru a decide în privința înregistrării partidului în cursă, astfel, contul fondului electoral va putea fi deschis abia către 1 ianuarie. Reprezentantul PAS spune că, în contextul în care campania electorală începe din data de 1 decembrie, practic o lună de zile partidele nu vor putea primi și utiliza bani din donații.

„Activitatea financiară a partidelor care se finanțează legal va fi blocată. Acestea nu vor putea să întreprindă nicio acțiune, nu ne vom putea achita sediul, nu vom putea merge în localități la întâlniri cu alegătorii, tipări materiale etc.”, a spus membrul PAS, precizând că nu știe dacă aceste prevederi au fost introduse intenționat sau este vorba despre incompentență.

„În cazul în care această situație nu este remediată, avem un indiciu că aceste alegeri nu vor fi nici libere, nici corecte”, a spus Sergiu Litvinenco.

Președinta PAS, Maia Sandu, susține că partidele care nu se finanțează transparent nu vor fi afectate de aceste prevederi legislative. Aceasta face referire la Partidul Democrat (PD), care, potrivit ei „își finanțează activitatea netransparent, îndemnând oamenii să semneze în dreptul unor donații inexistente”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari, califică sesizarea PAS ca declarații politice: „Toate regulile de joc sunt identice pentru toate partidele, indiferent dacă sunt sau nu la guvernare. Fiecare partid poate să găsească anumite elemente care consideră că-i favorizează sau îi defavorizează. În campanie electorală partidele vor încerca să folosească aceste momente. În contextul în care un partid politic vede o încălcare, să adreseze sesizările organelor competente și să meargă pe calea legală ”, a spus Gamurari.

Cei de la PAS au declarat că au expediat azi o sesizare către CEC în care solicită să se ia măsuri de urgență. Contactați de TV8, reprezentanții serviciului de presă al CEC și președinta Alina Rusu, nu au răspuns la telefon pentru a veni cu o reacție.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram