Maia Sandu despre inițiativa PDM de a organiza un referendum: Asta ar însemna să se pună punct pe ideea integrării europene

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu a criticat inițiativa PDM de a organiza un referendum privind includerea în Constituție a sintagmei „integrare europeană”. Potrivit ei, aceasta ar însemna să se pună punct pe ideea integrării europene, pentru că „inițiatorul este o forță politică extrem de nepopulară”, iar „contextul este unul extrem de negativ”.

Declarația a fost făcută la emisiunea „Adevărul Live”.

„Nu există o decizie finală. Dacă PDM vrea să omoare definitiv sau pe termen lung parcursul european al RM, atunci va merge cu acest referendum, pentru că nu poți să vii să pui la discuții un astfel de subiect important, atunci când inițiatorul este o forță politică extrem de nepopulară. Și atunci când contextul este unul extrem de negativ”.

Totodată, Maia Sandu a declarat că în cazul organizării acestui referendum există riscul ca, prin neprezența oamenilor la vot, să se pună punct pe ideea integrării europene.

„Asta ar însemna să se pună punct pe ideea integrării europene, pentru că știm cu ce se termină referendumurile în general, bine poate prezența la vot ar fi fost mai mare la parlamentare, dar nu neapărat, și atunci riscăm pur și simplu prin neprezența oamenilor la vot să omorâm această idee”.

Lidera PAS și-a exprimat speranța ca democrații nu vor fi atât egoiști încât să pună în pericol această idee și le-a recomandat să consulte Bruxelles-ul înainte ca să vină cu astfel de soluție.

„Eu sper că ei nu sunt atât de egoiști încât să pună în pericol ideea integrării europene și sper să se sfătuie cu cei de la Bruxelles înainte ca să vină cu astfel de soluție”, a mai spus ea.

Precizăm că președintele Parlamentului Andrian Candu a anunțat anterior că Partidul Democrat analizează posibilitatea organizării unui referendum cu privire la includerea în Constituție a sintagmei „integrare europeană”. Aceasta după ce proiectul democraților privind introducerea în Constituție a sintagmei „integrare europeană” nu a fost votat de Legislativ.

„În baza măsurătorilor noastre și a opiniei pe care o vedem din partea societății, un astfel de referendum ar fi unul de succes. Noi examinăm posibilitatea unui referendum. Sunt opinii care spun că în ziua alegerilor nu poți să organizezi un referendum. Alte opinii spun că anume un referendum constituțional nu poate fi organizat. Noi acum examinăm câmpul juridic”, a spus Candu în cadrul unui interviu pentru Adevărul Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.