Mitropolitul Vladimir, decorat de Vladimir Putin cu „Ordinul Prieteniei”. Un alt moldovean a primit medalia „Pentru merite în fața Patriei”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir a fost decorat cu Ordinul Prieteniei al Federației Ruse. Decorația i-a fost acordată chiar de președintele rus, Vladimir Putin.

Potrivit presei ruse, mitropolitul Vladimir a fost decorat „pentru o contribuție importantă la păstrarea patrimoniului cultural și spiritual rus în Republica Moldova, o activitate fructuoasă de consolidare a cooperării ruso-moldovenești”, se arată în decretul publicat vineri pe pagina web a Kremlinului.

De asemenea, moldoveanul Alexandr Kalinin, conducător al asociației civice a întreprinzătorilor mici și mijlocii „Opora Rossii”, a primit din partea președintelui rus medalia „Pentru merite în fața Patriei” de gradul II. Distincția i-a fost oferită „pentru succesele obținute în muncă, pentru activitatea publică activă și pentru munca cinstită pe parcursul mai multor ani”.

În același decret, cu Ordinul Prieteniei au mai fost decorați interpreta Larisa Dolina și chitaristul Victor Zinciuk. Actrițele Iulia Vîsoțkaya și Iulia Peresilid au fost decorate cu titlul onorific de artiste emerite ale Federației Ruse, pictorul Serghei Andriaka a primit ordinul Alexandr Nevskii, actorul Alexei Guskov a primit Ordinul de Onoare.

Amintim că, acum doi ani, fostul premier al Moldovei, Vasile Tarlev, a fost decorat de președintele rus Vladimir Putin cu Ordinul Prieteniei Popoarelor pentru „un mare aport în dezvoltarea colaborării economice, umanitare și de afaceri cu Federația Rusă”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...