(video) Patronul ex-campioanei Angliei, Leicester City, și-a pierdut viața într-un accident aviatic

collage-1140×570

Patru persoane şi-ar fi pierdut viaţa după prăbușirea elicopterului patronului echipei Leicester City. Printre persoanele decedate se află: Vichai Srivaddhanaprabha, Voramas (fiica acestuia) și cei doi piloți.

După remiza cu West Ham, scor 1-1, Vichai Srivaddhanaprabha s-ar fi urcat la bordul elicopterului, care urma să îl transporte la Londra. Iniţial s-a speculat că alături de el s-ar fi aflat unul dintre fiii săi, vicepreşedinte la Leicester. Informaţia e falsă, notează Gazzetta dello Sport, care furnizează altă ipoteză: fiica patronului „vulpilor” ar fi fost de fapt în elicopter, alături de tatăl său. Pe lângă cei doi, şi-ar fi pierdut viaţa în accident şi cei doi piloţi, scrie digisport.ro.

Vichai Srivaddhanaprabha este patronul lui Leicester din 2010, când a cumpărat clubul care evolua în a doua ligă din Anglia în schimbul a 39 de milioane de lire sterline.

Omul de afaceri thailandez, apropiat al Familiei Regale din Marea Britanie, a devenit fanul formaţiei de pe “King Power Stadium” în 1997, când “vulpile” au câştigat Cupa Ligii în faţa lui Middlesbrough. Sâmbătă seară, la o oră după finalul meciului Leicester – West Ham 1-1, elicopterul deţinut de Vichai Srivaddhanaprabha s-a prăbuşit lângă stadion.

Născut în Bangkok, la 4 aprilie 1958, Vichai Srivaddhanaprabha, 60 de ani, a intrat în lumea afacerilor în 1989, când a deschis lanţul de magazine “King Power Duty Free”, care a primit sigiliul regal de aprobare în 2009. În scurt timp a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Thailanda. Conform topului Forbes 2017, omul de afaceri avea o avere estimată la 4,9 miliarde de dolari, al 5-lea cel mai bogat om din țara sa.

_104060289_769e5b80-8e30-4b82-bca4-a6109702ad14

Fata lui Vichai Srivaddhanaprabha, Voramas, poreclită „Rux” avea doar 37 de ani. Ea era cea mai mare dintre cei patru copii ai miliardarului. Voramas devenise de acum 3 ani Chief commercial officer în cadrul King Power duty free retail, businessul care l-a făcut miliardar pe Aiyawatt.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente