Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.10.2018

La Sofia a fost semnat Memorandumul de cooperare între institutule diplomatice ale Republicii Moldova și Bulgariei

La Sofia a fost semnat Memorandumul de cooperare între institutule diplomatice ale Republicii Moldova și Bulgariei

La Sofia a fost semnat Memorandumul de înțelegere între Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Institutul diplomatic al Bulgariei, care stabilește relațiile de colaborare între Institutul Diplomatic național și cel bulgar. Documentul a fost semnat de ambasadorul Republicii Moldova la Sofia, Ștefan Gorda, și directorul Institutului Diplomatic bulgar, Tanya Mihaylova.

Ambasadorul Ștefan Gorda a apreciat înalt semnarea documentului, care creează cadrul juridic pentru consolidarea relațiilor de cooperare între cele două instituții în domeniul formării cadrelor diplomatice, perfecționării profesionale și consolidării capacităților instituționale. ”Memorandumul va contribui la preluarea bunelor practici în domeniul instruirii de specialitate, elaborarea curriculei de studii și managementul administrativ, domenii în care Institutul diplomatic bulgar deține o experiență extinsă”, a menționat șeful misiunii diplomatice.

În context, ambasadorul Ștefan Gorda, în numele conducerii Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, a adus mulțumiri pentru decizia recentă a Consiliului de Miniștri al Republicii Bulgaria privind alocarea sumei de circa 31 mii euro Institutului diplomatic de la Chișinău, pentru anul curent, care constituie o expresie practică a deschiderii părții bulgare pentru consolidarea cooperării interinstituționale.

La rândul său, Tanya Mihaylova a menționat că fortificarea capacităților instituționale ale diplomației moldovenești este o prioritate a MAE de la Sofia, exprimând disponibilitatea de a partaja experiența de 15 ani de activitate a Institutului diplomatic bulgar și a dezvolta relații de parteneriat pe bază permanentă cu omologii din Republica Moldova, prin intermediul unor proiecte comune de durată și granturi cu finanțare bulgară și internațională.

Potrivit MAEIE, la ceremonia de semnare a Memorandumului au fost prezenți viceministrul afacerilor externe al Bulgariei, Yuri Sterk, directorii departamentelor Afaceri globale, Cooperare bilaterală, teritorial și a celui responsabil de asistența pentru dezvoltare în MAE bulgar, profesorii și stagiarii Institutului diplomatic bulgar.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus