Lucrările de construcție a podului din Anenii Noi, care trece peste râul Bâc, au fost finalizate

Lucrările de construcţie a podului din Anenii Noi, care trece peste râul Bâc, s-au încheiat. Astăzi acesta a fost deschis pentru circulație. Podul asigură accesul spre centrul raional pentru oamenii din 12 localităţi.

Până la reconstrucție podul a fost deteriorat, inclusiv din motivul deplasării permanente a mașinilor de mare tonaj. Astfel, acesta a fost închis în iulie 2017, iar în toamna anului trecut au început lucrările de construcție. Podul vechi a fost demolat și construit de la zero, conform standardelor europene.

Valoarea totală a lucrărilor de construcție se ridică la 18 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul de stat.

Premierul Pavel Filip, care a participat la ceremonia de deschidere a podului, a felicitat locuitorii cu acest eveniment: „Podul este un simbol, care unește oameni și localități și la propriu și la figurat”.

Acesta face parte din drumul regional Floreşti – Anenii Noi şi asigură legătura între mai multe artere locale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.