Igor Dodon admite varianta nerecunoașterii alegerilor parlamentare, atât de PSRM, cât și de alte structuri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon susține că există riscul ca următoarele alegeri parlamentare să nu fie recunoscute, atât de socialiști, cât și de alte structuri. Asta deoarece, potrivit lui, ar putea fi utilizate resursele administrative pentru a nu înregistra în cursă vreun candidat electoral sau pentru a nu fi recunoscute rezultatele în unele circumscripții.

Declarațiile au fost făcute de șeful statului în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN, potrivit căruia „atenția față de aceste alegeri va fi mult mai sporită decât până acum”.

Despre votul mixt Igor Dodon spune că acesta este favorabil cetățeanului și a fost un angajament al socialiștilor. Totodată, votarea în Parlament a unor legi, nu înseamnă coaliție sau alianță cu actuala guvernare, referindu-se la faptul că deputații Partidului Socialiștilor, pro-prezidențial, au votat schimbarea sistemului electoral prin vot comun cu Partidul Democrat. „Noi am semnat de zeci de ori moțiuni simple sau chiar pentru Guvern cu PLDM și cu toții. În politică sunt interese, nu sunt parteneriate permanente. Pentru noi a fost important să treacă sistemul mixt și o să vedeți că acest sistem favorizează și cetățenii, dar și Partidul Socialiștilor”, spune șeful statului.

Despre amnistia fiscală președintele spune că aceasta a fost o greșeală a guvernării pentru că nimeni nu va vrea să-și legalizeze banii. În plus, chiar dacă cineva va beneficia de această reformă, nu va fi un secret cine vor fi cei care vor legaliza banii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...