Campania „O nouă viață” a fundației lui Vlad Plahotniuc a devenit un proiect guvernamental

edelweiss
Foto: Edelweiss

Campania „O nouă viață”, desfășurată de Fundația Edelweiss, confirmă că tinerele familii au nevoie cu adevărat de sprijin. Astfel a comentat fondatorul Fundației, Vlad Plahotniuc, decizia Guvernului de a implementa la nivel național proiectul care presupune acordarea cutiilor cu lucruri de strictă necesitate la nașterea copiilor.

„Încă de la lansarea acestui program, am spus că sper să vină o zi când statul va putea să-și asume un astfel de proiect la nivelul întregii țări. În doar doi ani de când am început campania „O Nouă Viață” am distribuit deja 25.500 de cutii-cadou pentru bebeluși, în 24 de maternități din țară”, a scris Vlad Plahotniuc pe Facebook.

Acesta a menționat că este foarte important că o astfel de inițiativă, de susținere a tinerelor familii, devine program de stat și, practic, de acum înainte toți nou-născuții vor avea parte de acest ajutor.

„Le mulțumesc colegilor de la Edelweiss pentru munca extraordinară făcută în proiectul „O Nouă Viață” și pentru că au demonstrat că se pot face lucruri care să conteze cu adevărat pentru oameni și să-i ajute, lucruri importante pentru Moldova”, se mai arată în postarea lui Vlad Plahotniuc.

Potrivit hotărârii aprobate miercuri de Guvern, programul „O nouă viață” va fi implementat din decembrie 2018. Cutia oferită la nașterea copiilor va include bunuri de prima necesitate: haine pentru nou-născuți, pachet cu scutece, lenjerie, pătură, set de produse cosmetice pentru copii și o jucărie de pluș. Articolele vor fi de producţie autohtonă, cu excepția scutecelor. Valoarea unei cutii va fi de 2 mii de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente