Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.10.2018

Curtea Constituţională urmează să efectueze controlul constituţionalităţii și asupra legilor adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituției

Curtea Constituţională urmează să efectueze controlul constituţionalităţii și asupra legilor adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituției

Curtea Constituțională urmează să-și extindă prerogativa de a efectua controlul constituționalității și asupra legilor adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituției Republicii Moldova. Comisia juridică, numiri şi imunităţi, în cadrul ședinței de astăzi, a discutat un proiect de modificare a legislației și va propune plenului Parlamentului adoptarea inițiativei.

Potrivit prevederilor actuale, doar actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituției, 27 august 1994, sunt supuse controlului constituționalității. Totodată, după adoptarea Constituției,  nu au fost prevăzute proceduri de tranziţie prin care să fie constatată neconstituţionalitatea legilor adoptate până în 1994 și să fie scoase din ordinea normativă în vigoare. Astfel, a fost lăsată nesoluționată situația legislației anterioare adoptării Constituției.

Proiectul urmează a fi examinat și votat de plenul Parlamentului, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus