Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.10.2018

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru ședințele plenare din următoarea perioadă

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru ședințele plenare din următoarea perioadă

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2018.
Parlamentul urmează să ratifice Acordul dintre Republica Moldova și Suedia cu privire la cooperarea pentru dezvoltare (2018 – 2020), precum și cel privind termenele și condițiile generale ale cooperării pentru dezvoltare între cele două țări.

Pe ordinea de zi mai figurează modificări și completări la Legea drumurilor, Legea apelor, Legea cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, Codul de procedură penală, Codul de executare, Codul jurisdicției constituționale. Deputații vor mai dezbate inițiativele de modificare a Legii privind protecția consumatorilor, Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, Legii cu privire la Concepția Sistemului informațional automatizat de stat ”Alegeri”.

Plenul Parlamentul va mai discuta proiectele de lege privind procedura notarială și cel al vânătorii și fondului cinegetic.

Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 25 octombrie, începând cu ora 10.00, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus