Petiția ACUM, adresată instituțiilor europene pentru investigarea furtului miliardului, semnată de peste 30.000 de cetățeni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste 30.000 de semnături au fost colectate de Mișcarea de Rezistență ACUM, din care fac parte partidele PAS, Platforma DA, precum și lideri de opinie din societatea civilă, pentru Petiția adresată instituțiilor europene, prin care va fi cerută investigarea și urmărirea penală a cetățenilor Republicii Moldova care se fac vinovați de spălări de bani și au fost implicați în Furtul Miliardului. Astfel, pentru a atinge ținta de 50.000 sunt necesare mai puțin de 20.000 de semnături.

Potrivit unui comunicat al Mișcării, petiția ACUM a fost semnată online și fizic de cetățeni din toate raioanele țării și de conaționali de-ai noștri din toate colțurile lumii – Marea Britanie, Italia, Spania, Franța, SUA, Rusia, Belgia, Canada, Elveția.

Mișcarea de Rezistență ACUM a decis să înainteze petiția reieșind din faptul că, din momentul descoperirii fraudei bancare în valoare de 1 miliard de dolari SUA (12% din PIB), autoritățile Republicii Moldova nu au recuperat niciun leu, ci dimpotrivă au protejat și protejează în continuare persoanele implicate în acest furt.
„Mulți dintre banii furați au fost cheltuiți pe teritoriul UE, astfel că există toate condițiile ca, odată sesizate, instituțiile europene să poată deschide o investigație și să înceapă urmărirea penală a cetățenilor moldoveni implicați în fraudă”, a declarat Andrei Năstase, Președintele Platformei DA.

Maia Sandu, lidera PAS, a îndemnat lumea să semneze petiția în continuare și să-și îndemne prietenii și rudele să o facă: „În piețe, în localități, în cămine și peste tot unde merg membrii ACUM, oamenii semnează cu încredere că Uniunea Europeană ne va ajuta să pedepsim hoții care au comis spălări de bani și au participat la furtul miliardului. Încă un efort comun și vom atinge ținta de 50 000 de semnatari! Haideți să ne mobilizăm, să semnăm Petiția adresată instituțiilor europene și să îndemnăm cel puțin 10 oameni să semneze”.

Petiția poate fi semnată online pe site-ul ACUM.

De asemenea, petiția mai poate fi semnată la sediile PAS, str. Mateevici 31, și Platforma DA, str. 31 August 1989, nr. 15.

Petiția este adresată Parlamentului European, Consiliului Europei, Comisiei Europene, Consiliului Uniunii Europene, OLAF, Europol și urmează a fi înmânată instituțiilor UE în luna noiembrie 2018


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...