Peste două mii de contracte de locațiune înregistrate doar în două luni la Serviciul Fiscal de Stat. Unii s-au ales cu amenzi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste două mii de contracte de locațiune au fost înregistrate pe parcursul a două luni (august și septembrie) în cadrul campaniei privind informarea cetățenilor cu privire la prevederile legislației în vigoare în partea ce ține de darea în chirie/locațiune/arendă a bunurilor imobile la Serviciul Fiscal de Stat. În această perioadă, inspectorii fiscali au identificat 753 de persoane fizice – potențiali proprietari care transmit în chirie bunuri imobile, efectuând controale la 30 dintre acestea. Astfel, pentru lunile august-septembrie 2018, au fost calculate suplimentar la buget plăți de bază în valoare de 26,5 mii lei, penalități de 1,6 mii lei și amenzi de 17,4 mii lei.

Per total, în cele 9 luni ale anului 2018, au fost înregistrate 7.126 contracte de locațiune, iar în cadrul acțiunilor desfășurate de către autoritatea fiscală națională, în 9 luni ale anului curent, au fost identificate 3.220 de persoane fizice proprietari care transmit în chirie bunurile imobile și au fost demarate acțiuni de conformare față de ele. În același timp, au fost efectuate controale fiscale la 348 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget plăți de bază – 409.1 mii lei, penalități – 57.3 mii lei și amenzi – 43.4 mii lei.

Acțiunile de specialitate care au drept scop aducerea în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice din sfera imobiliară rămâne a fi prioritare pentru Serviciul Fiscal de Stat.

În acest context SFS vine cu o recomandare către persoanele fizice și juridice să se conformeze legislației în vigoare și să înregistreze contractele de chirie la Direcțiile deservire fiscală din raza de amplasare a bunului imobil.

Persoanele fizice care dau în chirie bunuri imobile urmează să se conformeze legislației și să achite impozitul în mărime de 7 la sută din veniturile obținute. Impozitul se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans, în orice bancă comercială sau oficiu poștal al Republicii Moldova. Cei care nu își onorează obligațiile corespunzătoare, riscă amenzi și sancțiuni, în conformitate cu prevederile Codului fiscal.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...