Republica Moldova nu mai poate tolera să fie obiectul al geopoliticii așa cum a fost în ultimele decenii și are dreptul la propria viziune în relațiile cu partenerii din străinătate. Acesta este unul dintre mesajele transmise de președintele Partidului Democrat la adunarea PDM, care a avut loc în centrul capitalei.
„Noi avem dreptul la propriul destin ca să-l făurim după voința noastră. Doar în așa mod noi putem să ne dobândim suveranitatea noastră autentică”, a declarat liderul democraților.
Totodată, polticianul spune că acel concept pro-Moldova pe care l-a adoptat PDM va reprezenta de acum înainte doctrina națională, de care a dus lipsă țara de la independență. „Realizarea acestei viziuni este o misiune foarte grea, dar nu imposibilă, noi vom demonstra că este în puterile noastră să mișlcăm lucrirole în direcția bună. Avem pentru asta capacităși și dorința comună”, a continuat democratul.
„Calea UE, asiatică, unirea cu România. Fiecare din aceste viziuni a avut o oarecare susținere. Prea mult Moldova așteptat ca altcineva să-i construisască viitorul. Noi sutem siguri că moldovenii pot să-și făurească viitorul, dar au nevoie de politicieni. Ne-am adunat aici ca să mergem împreună pe a patra calea – de calea pro-Moldova. Calea care duce spre moldoveni, spre rezolvarea problemelor concrete ale moldoveneilor”, a continuat liderul PDM.
Și Vlad Plahotniuc a reiterat că PDM este un partid puternic nu doar prin faputul că este la putere, dar și prin solidaritatea membrilor.