12:38:23 24.04.2024
Stiri

INCREDIBIL // S-a trezit din comă când i-a fost pus bebelușul pe piept. Nici nu știa că născuse

Știri 19.10.2018 18:03 Vizualizări1724 Autor: Ziarul National


INCREDIBIL // S-a trezit din comă când i-a fost pus bebelușul pe piept. Nici nu știa că născuse Sursa: libertateapentrufemei.ro

O femeie s-a trezit din comă, după 23 de zile, când o asistentă i-a așezat pe piept bebelușul. Brazilianca Amanda da Silva nici nu știa că născuse. Bebelușul fusese adus la lumină prin cezariană, cât ea era în comă.

Femeia, în vârstă de 28 de ani, care mai are trei copii, suferă de epilepsie și a ajuns la spital, în a 37-a săptămână de sarcină cu o astfel de criză. Pentru că aceste convulsii puneau în pericol atât viața ei cât și pe cea a bebelușului, deoarece scădea volumul de oxigen din creier și uter, i s-a indus coma.

Cât timp a fost în această stare vegetativă, i s-a făcut cezariană. Victor s-a născut de numai două kilograme, sistem imunitar scăzut şi probleme respiratorii cauzate de medicamentele luate de mama sa în timpul sarcinii, pentru a-şi ţine epilepsia sub control.

După cezariană, medicii au făcut mai multe încercări pentru a o „trezi” pe femeie, însă nimic nu a funcționat. Sedativele au fost mult împuținate, dar rezultatul scontat nu apărea.

„Deşi toate examenele de neurologie pe care i le-am făcut arătau că are un răspuns neurologic bun, nu se mişca. Am aplicat stimuli de durere, dar nu a reacţionat.

Testele arătau activitate cerebrală, dar ea nu răspundea nici măcar la vocile rudelor. Nu îşi mişca mâinile, picioarele, nimic”, a declarat medicul obstetrician Carlos Alencar.

Au început să-i curgă lacrimile instantaneu

Unei asistente i-a venit însă ideea de a aduce copilul și a i-l pune pe piept. Spre surpriza tuturor, în momentul în care bebelușul a fost pus pe pieptul ei, Amandei au început să îi curgă lacrimile pe obraji. Mai mult, a și început să producă imediat lapte.

„Primul lucru pe care mi-l amintesc este că îl ţineam pe Victor în braţe, îi vedeam capul şi îi simţeam mirosul. A fost uimitor, dar şi ciudat în acelaşi timp. L-am întrebat pe tatăl meu dacă bebeluşul este al meu. Mi-am pus mâna pe burtă şi mi-am dat seama că nu mai sunt însărcinată”, a povestit femeia.

Sursa: libertateapentrufemei.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md